„Oricine” înseamnă eu

de Ron Woolsey

„Dar, pastore, nu crezi în biruinţa asupra păcatului? ! ” a exclamat Sue la telefon.

„Bineînţeles că da”, a replicat pastorul, „dar acest gen de oameni nu se schimbă niciodată! Mai mult, te-aş sfătui să-ţi ţii copiii departe de el! ”

Ca proaspăt pastor, îi pregătisem pe Sue şi pe cei din familia ei pentru botez. Din propria mea experienţă şi perspectivă îi învăţasem bine că Dumnezeul nostru este puternic ca să mântuiască, de aici răspunsul pe care l-a dat ea acelui pastor sceptic, care a sunat ca să-i informeze despre fosta natură a bărbatului (de fapt şi a ta) cu care studiau ei. Deşi poate că au fost surprinşi să audă pentru prima dată, din vorbele pline de prejudecăţi ale altcuiva, povestea trecutului meu, aceasta i-a făcut să înţeleagă cu atât mai mult puterea Mântuitorului nostru de a-i salva pe cei care sunt „oricine” – că şi homosexualii pot deveni „oricine” şi au dreptul la pomul vieţii.

O săptămână mai târziu, am botezat familia, făcând tot ce mi-a stat în putinţă ca să-l sprijin pe soţ în lupta sa cu o dependenţă, conducându-l la biruinţă în Isus.

Da, a trebuit să admit faţă de acea familie că, până la convertirea mea cu un an în urmă, fusesem homosexual cea mai mare parte a vieţii, deşi nu pedofil, cum eram acuzat. Ei ştiau deja că a trebuit să vin la Domnul de la o viaţă de degradare totală, dar nu aveam obiceiul să fac cunoscute, în mod deschis, detaliile specifice ale trecutului meu. Cu toate acestea, cum din ce în ce mai mulţi au aflat despre el din mărturia mea scrisă, din discuţii particulare sau chiar din bârfe, nu era ceva neobişnuit să vină la mine cineva şi să-mi spună: „Pastore, dacă Domnul te-a salvat pe dumneata, poate salva pe oricine… Acum înţeleg şi cred în puterea Lui de a-mi da şi mie biruinţă în viaţă. Vrei să mă botezi? ”

Fiind cel mai mic copil şi având trei surori, am crescut gândind despre mine însumi că nu eram ca ceilalţi băieţi, ci că eram mai înclinaţi către partea mai blândă a vieţii, decât către jocurile şi sporturile aspre şi dure de care se bucurau „toţi ceilalţi băieţi”. Când am crescut şi am devenit adolescent, am fost foarte conştient că tendinţele mele sexuale se îndreptau mai degrabă către tineri, decât către tinere. De când îmi amintesc, tendinţele mele au părut să încline în acea direcţie. Astfel încât, desigur, am acceptat, în cele din urmă, „faptul” că mă „născusem gay”. Probabil că Dumnezeu mă făcuse astfel. Privind în urmă, pot să văd acum diverşi factori care au ajutat la formarea şi modelarea mea în ceea ce mai târziu avea să devină o homosexualitate pe deplin dezvoltată, atât în orientare, cât şi în comportament.

La vârsta de patru ani, am fost introdus în comportamentul sexual de un tânăr muncitor de la fermă, care lucra pentru tatăl meu. Aşa cum este tipic pentru cele mai multe victime ale abuzului sexual, m-am simţit vinovat şi murdar, ca şi cum aş fi făcut ceva teribil de greşit. De aceea, ultimul lucru pe care îl vroiam era să merg să le spun lui „mami” şi „tati” ce făcusem cu acel bărbat (mai degrabă ce îmi făcuse mie acel bărbat).

Ca să scurtez povestea, am păstrat micul meu secret insondabil, întunecat, ascuns în siguranţă, timp de aproape douăzeci şi cinci de ani. Ca pe o aşchie care, nescoasă din carne, a supurat în toţi acei ani, dând naştere la închipuiri şi fantezii sălbatice şi la atracţii pervertite, până la o lansare deschisă în comportamentul homosexual, care pe mine m-a şocat, iar pe membrii familiei mele i-a devastat.

Din cauză că nu m-am confruntat cu incidentul din copilărie în mod potrivit, ducându-mă la părinţi pentru a primi simpatie, înţelegere şi sfaturi iubitoare, am început să regresez emoţional şi fizic. Deşi toţi ceilalţi copii ai părinţilor mei ştiau să folosească oliţa la vârsta de doi ani, eu m-am comportat diferit, udând patul, problemă care părea să nu aibă vindecare. Ani de zile mai târziu, am fost dus la un examen medical doar ca să fiu diagnosticat cu rinichi perfect normali. Prin urmare, problema era probabil una de „alegere”, „lene”, „o dorinţă nesănătoasă pentru atenţie” etc.

Fără să bănuiască vreodată că ar fi putut fi o problemă emoţională, tatăl meu a folosit metode foarte jalnice de educaţie, încercând să facă din mine un bărbat, până la a mă umili intenţionat în public, pentru a mă face să încetez să mai fiu leneş cu privire la mersul la baie şi a mă face să fiu mai dur ca băiat. Bineînţeles, astfel doar a accentuat problema. Nu m-am oprit din udatul patului până nu am plecat de acasă, la vârsta de cincisprezece ani.

Pe vremea aceea totuşi, aveam o stimă de sine atât de scăzută, încât tânjeam efectiv după atenţia, acceptarea, dragostea şi demonstrarea fizică a dragostei din partea bărbaţilor. Încă încercam, cu disperare, să fiu „normal”, având prietene, căsătorindu-mă, în cele din urmă, şi devenind tatăl a doi copii frumoşi. Dar căsătoria nu mi-a umplut golul din viaţă, aşa cum mă aşteptasem. La urma urmei, cum puteau dragostea, devotamentul şi atenţia unei soţii îndrăgostite la nebunie, să concureze cu dorinţa aprinsă pentru atenţia, acceptarea şi dragostea din partea bărbaţilor? În ce situaţie tragică era pusă o tânără femeie care nu bănuia nimic! În cele din urmă, m-am prăbuşit din cauza vinei.

Pierzându-mi familia, am întors spatele lui Dumnezeu, la orice şi tuturor celor pe care îi cunoşteam, şi am dispărut în lumea neexplorată încă de către mine a homosexualităţii. Au urmat ani de zile prin cluburi de noapte, prin separeuri în baruri, o relaţie „pe termen lung” de unsprezece ani, cinci ani de „înşelăciune”, de suişuri şi coborâşuri, de extaze şi agonii, de speranţe înalte şi vise spulberate, de durere de inimă, de inimă frântă, de frustrare, depresie şi disperare.

Prin rugăciunile de mijlocire ale familiei, Domnul mi-a îngăduit să ajung în adâncimile degradării, unde nu puteam să privesc decât în sus. De acolo, odată ce am încetat să dau vina pe Dumnezeu şi pe oricine altcineva pentru situaţia mea, El a început să mi se descopere prin Cuvântul Său şi printr-o examinare şi o evaluare sinceră a vieţii mele, cum şi unde o apucasem pe un drum greşit.

Recunoscând că homosexualitatea este păcat şi asumându-mi responsabilitatea pentru prezent şi viitor, în disperarea mea, m-am întors la El cu dorinţa sinceră de a fi eliberat de o viaţă de robie. M-am supus planului Său divin de restaurare şi terapie, iar El m-a recreat. Cu o încredere simplă, ca de copil, m-am dedicat unei vieţi de ascultare faţă de voia Sa, indiferent de tendinţele, atracţiile, sentimentele şi emoţiile mele existente. Făcând astfel, l-am lăsat să moară de foame pe „omul cel vechi” şi l-am hrănit pe „omul cel nou”; în cele din urmă, am ajuns să realizez că în Cristos am devenit o făptură nouă. „Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi. ” (2 Corinteni 5: 17)

M-am rugat cu sinceritate ca Dumnezeu să-mi dea o a doua şansă în viaţă şi o îndoită măsură din Duhul Său, ca să pot răscumpăra timpul pe care îl irosisem în atât de mulţi ani petrecuţi în stilul de viaţă homosexual. În noaptea botezului, El m-a lansat într-o misiune cu normă întreagă, care s-a dezvoltat acum în păstorire, scriere, evanghelizare la radio şi conferinţe pe plan internaţional. Un an mai târziu, a adus-o pe soţia mea actuală în viaţa mea. În anii următori ne-a binecuvântat cu doi copii frumoşi. „Este timpul să încetezi să te mai rogi pentru a doua şansă şi porţii duble”, a insistat ea binedispusă, auzind că vom avea probabil gemeni.

A durat nouă ani ca să ajung în punctul în care să pot scrie şi vorbi deschis despre mărturia mea. Acesta este rezultatul vinei şi ruşinii asociate cu homosexualitatea. Cu toate acestea, David a scris: „Aşa să zică cei răscumpăraţi de Domnul, pe care i-a izbăvit El din mâna vrăjmaşului. ” (Psalmul 107: 2) Aşa că am ieşit acum în faţă pentru a-L mărturisi pe Isus Cristos, care poate să-i salveze şi care îi va salva pe oamenii Săi în mod personal, nu în păcatul lor, ci de păcatele lor, inclusiv de păcatul homosexualităţii.

Publicându-mi autobiografia în forma unei cărţi despre cum trebuie înţeleasă şi învinsă homosexualitatea, am ales un pseudonim, Victor J. Adamson, un nume nou, care să reflecte experienţa mea cu Isus. Fiindcă El spune: „Celui ce va birui, Îi voi da… un nume nou, pe care nu-l ştie nimeni decât acela care-l primeşte. ” (Apocalipsa 2: 17)

Ioan 3: 16 spune: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El (inclusiv homosexualii), să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. ”

„Oricine”, cu siguranţă, înseamnă eu!

[Ron Woolsey, “Whosoever” Meaneth Me. Copyright © Ron Woolsey. Sub pseudonimul „Victor J. Adamson”, Ron Woolsey este autorul autobiografiei That Kind Can Never Change… Can They: One Man’s Struggle With His Homosexuality şi al cărţii Strait Answers to the Gay Question: Having Been There. În efortul de ajunge la homosexuali, a înfiinţat un site pentru misiune: www. victorjadamson. com. ]