Liber din robia homosexualităţii

de Oscar Galindo

Numele meu este Oscar Galindo şi am trăit toată viaţa în Mexic. M-am născut într-o familie prezbiteriană şi am crescut în Biserica Prezbiteriană până la vârsta de cincisprezece ani. Sunt cel mai mic dintre cei trei copii: fratele meu este cel mai mare, sora mea este mijlocia, iar apoi sunt eu. Părinţii mei au divorţat când eu aveam trei ani. Tatăl meu a încercat întotdeauna să se îngrijească de nevoile noastre materiale, dar nu a fost niciodată un părinte apropiat sau iubitor.

Tânjeam să am un tată. Mama lucra ca profesoară şi obişnuiam să o rog: „Mamă, vreau să am un tată. Vrei să faci rost de unul pentru mine, te rog? ” Dar asta nu s-a întâmplat niciodată.

Când eram cam de doisprezece sau treisprezece ani, am început să dezvolt tipare de dependenţă, precum încercarea de a atinge bărbaţi în autobuz sau de a-i privi în băile publice. Apoi am avut prima experienţă cu sexul. M-am simţit foarte murdar şi am alergat acasă şi am făcut o baie, plângând şi cerându-I iertare lui Dumnezeu. Dar câteva zile mai târziu încercam să-mi amintesc unde spusese tipul că locuia.

La numai paisprezece ani, am devenit din ce în ce mai implicat în sexul cu necunoscuţi. Eram foarte impulsiv. Când eram în autobuz, mă aşezam lângă un tip şi încercam să îl ating. Uneori unii mă băteau zdravăn, iar alţii credeau că încercam să îi jefuiesc şi se enervau foarte tare pe mine.

Familia mea era conştientă de starea mea. Mama m-a dus la un medic pentru un control fizic, fiindcă se temea că aş fi putut contracta o boală venerică. M-a dus şi la alţi medici, psihologi şi psihiatri. Dar m-am dus numai pentru că vroiam să înţeleagă că nu aveam de gând să mă schimb. Nu vroiam să mă schimb şi, prin urmare, nu s-a întâmplat nimic.

Am început să merg la petreceri cu homosexuali, să beau şi să vin acasă foarte târziu. Mama era foarte supărată şi a încercat să mă „schimbe”. Eu m-am supărat mai tare decât s-a supărat ea, aşa că m-am hotărât să plec de acasă. Am fugit în unul dintre cele mai mari oraşe din lume: Mexico City (aflat la o depărtare de două ore de casa mea). Acolo am întâlnit o mulţime de homosexuali şi, cu toate că în final m-am întors acasă, de atunci m-am dus frecvent în Mexico City ca să vizitez baruri, discoteci, localuri sexuale şi saune.

Am avut primul partener homosexual la vârsta de şaptesprezece ani. M-am „îndrăgostit” cu adevărat de acel tip, dar el m-a rănit foarte mult. Întreaga mea familie ştia că aveam o relaţie foarte nesănătoasă cu un jucător de fotbal bisexual, în vârstă de douăzeci şi doi de ani. Odată el m-a încurajat să beau în exces. După acea experienţă, am jurat că nu voi mai trece niciodată prin aşa ceva. De atunci am încercat să nu mai fiu eu victima, ci mai degrabă cel care victimizează.

Când am înţeles că relaţiile homosexuale presupuneau de obicei numeroase conflicte, am început să beau tot mai mult şi să mă duc la chefuri în weekenduri.

Ceea ce am continuat să fac până la douăzeci şi cinci de ani, încercând uneori să găsesc un iubit, întrebându-mă întotdeauna când găseam pe cineva: „Ar putea fi el Domnul Potrivit? ” Încercam să am o relaţie bună, sfârşind doar prin a deveni frustrat câtva timp după aceea. Am găsit refugiu în alcool şi întâlniri sexuale anonime în localuri rău-famate, saune, toalete publice şi oriunde altundeva.

La vârsta de douăzeci şi cinci de ani, după un chef cu băutură în exces, m-am simţit rău, sănătatea fiindu-mi extrem de afectată. Locuiam cu mama, dar ea lucra în alt oraş pe vremea aceea. Eram singur, foarte abătut, frustrat, deprimat şi în mare suferinţă din punct de vedere fizic, emoţional şi spiritual. Mi-am făcut o evaluare a vieţii: eram singur, bolnav, stilul meu de viaţă îmi adusese numai durere, supărare şi disperare. Trebuia să mă schimb, dar mai încercasem şi nu fusesem în stare.

Pe când meditam, în întunericul camerei mele au apărut deodată doi „îngeri”! „Suntem aici pentru că Isus te iubeşte, şi noi te iubim, de asemenea. ” M-au îmbrăţişat, m-au sărutat pe obraji şi mi-au împărtăşit vestea bună a mântuirii. Am început să plâng cu sughiţuri şi, în mijlocul plânsului, I-am cerut Domnului să intre în viaţa mea. Am plâns fără întrerupere o săptămână întreagă!

Am început să „beau” altceva: Biblia, şi să memorez versete. Iar când am putut, am frecventat o biserică. Am căutat informaţii despre misiunile foştilor homosexuali. Am găsit una în Mexico City. Nu ştiau prea bine cum să mă ajute. Ştiam că dorinţele homosexuale nu vor dispărea instantaneu. Credeam că Dumnezeu avea să facă ceva, dar când? Nu aveam răspunsul.

M-am gândit la o misiune de eliberare, fiindcă fusesem implicat în unele activităţi care deschiseseră uşa demonilor. Misiunea de eliberare a ajutat, dar dorinţele mele nu au dispărut. În biserică nu era disponibilă consilierea. Câtva timp mai târziu, am început să cad sexual. Am fost foarte dezamăgit de mine însumi, dar nu de Dumnezeu. Ştiam că era responsabilitatea mea, dar nu şi cum să capăt control asupra ispitelor. Învăţăturile bisericii păreau prea „spirituale” pentru nevoile mele.

Apoi am auzit despre Exodus. Am cumpărat cărţi, mărturii şi resurse de la ei. Deşi nu ştiam prea bine engleza, am hotărât că voi traduce acele cărţi, învăţături şi mărturii (aşa am învăţat cea mai mare parte din engleza pe care o ştiu). Mi-a luat şase luni ca să traduc prima carte, Counseling the Homosexual [Consiliindu-l pe homosexual] de Michael Saia. Am învăţat tot mai multe despre cauzele homosexualităţii, dependenţa emoţională, realitatea schimbării şi o mulţime de alte lucruri. Eram chiar însetat după asemenea informaţii. Mai târziu (poate ani de zile mai târziu), am înţeles că prin ea însăşi, cunoaşterea nu aduce restaurare şi împlinire. Nu am ajuns la cele două citind uriaşa bibliotecă pe care o obţinusem, ci mai degrabă printr-o relaţie personală cu Dumnezeu, încetul cu încetul, pas cu pas, timp de zece ani. Să învăţ în mod practic a fost uneori solicitant, dureros şi frustrant. Dar Duhul Sfânt m-a ajutat să continui, să aştept ca Dumnezeu să răspundă, să mă încred în El în ciuda aşteptărilor şi întrebărilor mele fără răspuns. În ciuda eşecurilor, doream profund tot ce avea Dumnezeu pus de o parte pentru mine.

Privind în urmă, realizez că a meritat efortul. Trăiesc o experienţa unei noi libertăţi şi o relaţie reînnoită cu Tatăl. Nu mai sunt implicat în activitate homosexuală. Uneori mă simt încă atras de bărbaţi, dar gândul la sexul homosexual mă face să mă simt puţin dezgustat. Nu mă mai văd comportându-mă ca un homosexual. Îi mărturisesc imediat ispitele mele lui Dumnezeu, înainte să devină păcat, şi merg înainte, odihnindu-mă în Domnul.

Ştiu că trebuie să am o relaţie personală, zilnică şi constantă, clipă de clipă, cu Isus, pentru a deveni mai puternic, mai sănătos şi pentru a creşte în masculinitatea şi heterosexualitatea mea. Învăţând mai multe de la Dumnezeu, înţeleg că am nevoie de El tot mai mult şi că am înaintea mea un drum lung de străbătut.

Acum am libertatea de a împărtăşi despre călătoria mea spre restaurare şi de a spune că este posibil să ieşi din homosexualitate, dar cel mai bun mod de a o face şi lucrul pe care trebuie să îl faci înainte de toate, este să stabileşti o relaţie personală, intimă, profundă, permanentă, de zi cu zi cu Creatorul nostru.

Am început recent primul meu grup de suport în unul dintre cele mai mari oraşe ale lumii, Mexico City. Îi ajutăm pe cei care se luptă, pe rudele şi prietenii lor. Ne-am rugat pentru aceasta mulţi ani, iar acum aproape că aud glasul lui Dumnezeu confirmând această chemare în viaţa mea. Între timp, continui umblarea mea de zi cu zi cu Domnul, maturizându-mă datorită Lui, învăţând de la El, „alergând cu răbdare în cursa care ne stă înainte, uitându-mă ţintă la Isus, Autorul şi Desăvârşirea credinţei noastre”. (Evrei 12: 1-2)

[Oscar Galindo, Free from the Bondage of Homosexuality. Copyright © Oscar Galindo. Tradus şi publicat cu permisiune. Oscar a fost Director la Exodus Latin America. Articolul în limba engleză este publicat pe site-ul www. exodusglobalalliance. org. Pentru ajutorul care nu mai este disponibil la Exodus International, contactează Exodus Global Alliance. ]