Experienţa mea cu SIDA

de Bob Winter

„Ia loc, Bob, ” mi-a spus medicul. A făcut o pauză, privindu-mă cu seriozitate. „Rezultatul testului a ieşit pozitiv. Ai fost expus la virusul care provoacă SIDA. ”

„Acum este important să înţelegi ce înseamnă asta”, a continuat el. „Nu înseamnă că vei avea neapărat SIDA. Dar ai în sânge virusul HIV. Drept rezultat, sistemul tău imunitar a creat anticorpi la el. ”

Era anul 1985. Trecuseră doi ani de când mă hotărâsem să părăsesc stilul de viaţă homosexual, dar acum teama mea secretă se adeverise. Virusul HIV îmi invadase trupul.

Prima experienţă homosexuală

Eram în clasa a opta când am avut prima experienţă homosexuală cu un băiat mai mare din şcoala noastră cu internat. După aceea, fanteziile mele de adolescent au inclus sex cu bărbaţi şi cu femei. O a doua întâlnire homosexuală în primul meu an la colegiul biblic, părea să confirme ceea ce bănuiam de ani de zile. „Probabil că sunt homosexual”, gândeam eu.

Prietenii mei rareori vorbeau despre sex. Simţeam că nu ar fi putut niciodată ajuta sau tolera pe cineva cu sentimentele mele. Homosexualitatea părea un subiect prea rău pentru a fi discutat. Deci mi-am ascuns problema, nespunând nimănui nimic.

În cele din urmă, nu am mai putut suporta ceea ce simţeam că era o ipocrizie, mai precis contradicţia dintre creştinismul meu exterior şi dorurile mele homosexuale interioare. Stilul de viaţă homosexual părea să îmi ofere dragoste şi acceptare, un loc căruia, în sfârşit, puteam să îi aparţin. Am renunţat la colegiu şi m-am avântat în viaţa homosexuală. De-a lungul următorilor doisprezece ani, m-am implicat din plin în droguri, alcool şi perversiune sexuală pronunţată, în încercarea de a nega deşertăciunea vieţii mele. Satan mi-a strâmbat sufletul şi personalitatea, până ce comportamentul meu m-a dezgustat şi m-a şocat până şi pe mine. Dar în loc de dragoste, acceptare şi sentimentul de apartenenţă, am dezvoltat doar nesiguranţă şi ură de sine.

La vârsta de treizeci de ani aveam lucrurile care ar fi trebuit să mă facă fericit: o slujbă bună, propria mea casă şi un iubit de douăzeci şi unu de ani, care ţinea cu adevărat la mine. Dar nimic din toate acestea nu mă satisfăcea. Nu eram nici măcar în stare să îi fiu credincios iubitului meu, deci am pus capăt relaţiei. Tot ceea ce societatea presupunea că m-ar fi făcut fericit duse greş.

O nouă speranţă

Într-o zi, mama mea mi-a dat o predică înregistrată la biserica ei. Pentru prima dată, am auzit despre bărbaţi şi femei care ieşiseră din homosexualitate. Dumnezeu a folosit înregistrarea pentru a-mi sensibiliza inima şi a-mi da speranţă că schimbarea era posibilă. M-am dus la consiliere şi am simţit puterea lui Dumnezeu, atunci când El a început să-mi schimbe şi să-mi restaureze inima.

Timp de câteva luni, sentimentele homosexuale au dispărut. Luptele homosexuale luaseră sfârşit, am crezut eu cu naivitate. Nu aveam să mai fiu tulburat de homosexualitate. Dar apoi vechile sentimente au revenit. Am căutat consiliere la biserică, dar consilierul nu înţelegea cu adevărat homosexualitatea. Credea că nu ar trebui să le fac cunoscut prietenilor prin ce treceam, iar aceasta a înrăutăţit lucrurile şi mai tare.

Conflict interior

Nu după mult timp am început să mă duc în parcuri şi în alte locuri unde mă puteam implica în relaţii sexuale cu necunoscuţi. Conflictul meu interior era teribil. Deşi vroiam să slujesc Domnului, nu puteam pune capăt păcatului. Simţeam o durere de parcă m-aş fi spintecat cu un cuţit. Ştiam că Dumnezeu mă considera responsabil pentru acţiunile mele, dar mă simţeam fără putere pentru pune capăt dependenţei.

Datorită tensiunii din viaţa şi emoţiile mele, am început să mă gândesc serios la sinucidere. Din fericire, Dumnezeu a pus în viaţa mea oameni care să mă încurajeze. Deşi nu ştiau multe despre homosexualitate, mi-au oferit dragoste necondiţionată şi m-au încurajat să perseverez. Strigam la Dumnezeu şi nu înţelegeam de ce nu-mi răspundea. Numai mai târziu am înţeles că pregătea ajutor pentru mine.

Dumnezeu m-a dus la o misiune pentru cei care se luptau cu homosexualitatea. Cursul lor de optsprezece săptămâni mi-a schimbat viaţa şi mi-a restaurat speranţa. Pentru prima dată, am întâlnit oameni care părăsiseră cu succes stilul de viaţă homosexual, unii dintre ei fiind fericiţi în căsnicie. Posibilitatea schimbării a devenit o realitate pentru mine.

Testare pozitivă

Dar în acea perioadă de speranţă nouă, nivelul energiei mi-a scăzut brusc. M-am dus la teste. Două săptămâni mai târziu, medicul m-a informat că testul HIV ieşise pozitiv. Nu părea corect şi am strigat la Dumnezeu: „În sfârşit primesc ajutor, iar acum asta! ” Iniţial am fost supărat pe Dumnezeu şi am luat chiar în considerare să mă întorc la stilul de viaţă din trecut. Depusesem atâtea eforturi, iar acum era posibil să fac SIDA. În mânia mea, mi-a trecut prin gând chiar să mă port nebuneşte şi să fac sex cu cât mai mulţi posibil, ca un fel de răzbunare deformată pe Dumnezeu şi pe viaţă. Se părea că Dumnezeu mă părăsise.

„Dacă Dumnezeu m-ar iubi cu adevărat, nu ar fi îngăduit să mă îmbolnăvesc”, mi-am zis mie însumi. Simţeam că mă pedepsea din cauză că nu eram destul de bun. În timp ce lucram la sentimentele mele, am înţeles că alegerea de a intra în stilul de viaţă homosexual îmi aparţinuse. Boala mea era un rezultat al păcatului meu sexual.

Am înţeles, de asemenea, că expunerea mea la virus avusese probabil loc înainte de a mă întoarce la Domnul. Ştia că urma să mă îmbolnăvesc şi mi-a adus ajutor pentru că mă iubea. Isus a murit pe cruce pentru mine şi mi-a iertat păcatele, dar nu a promis să îndepărteze toate consecinţele lor fizice. Când am fost testat pozitiv în 1985, mi s-a spus că numai aproximativ 20% dintre cei seropozitivi fac de fapt SIDA. În prezent, cifra menţionată este în jurul de 70%, iar unii medici cred că, în cele din urmă, va fi de 100%. Din punct de vedere pur medical, perspectiva nu este încurajatoare.

Din fericire, se lucrează din plin la găsirea unui remediu. Medicii devin mai buni la prelungirea şi îmbunătăţirea vieţii pacienţilor cu SIDA. Chiar şi mai important este faptul că Dumnezeu nu este limitat de cunoştinţele omului.

Fiind creştin, ştiu că toate lucrurile sunt posibile cu Cristos. Cred că Dumnezeu vindecă în mod fizic oamenii astăzi. Am învăţat să mă rog cu perseverenţă pentru vindecarea mea fizică şi să cred că este posibilă. La urma urmei, dacă Dumnezeu are puterea să creeze întregul univers şi să scoale oamenii din morţi, poate cu siguranţă să distrugă un mic virus din trupul meu.

Dar am învăţat, de asemenea, să nu pun semnul egal între vindecare şi dragostea lui Dumnezeu. Ştiu, în străfundul inimii mele, că Dumnezeu mă iubeşte. El va face ce este mai bine pentru viaţa mea.

În iunie 1987, am făcut pneumonie cu Pneumocystis Carinii, fiind astfel diagnosticat ca având SIDA.

Ce am învăţat

Una dintre lecţiile pe care m-a făcut Dumnezeu să o învăţ este să nu-mi reprim emoţiile de teamă şi durere. La început am încercat să fac asta, ceea ce doar a înrăutăţit lucrurile. Deci încerc să urmez exemplul lui David din Psalmi. El este întotdeauna cinstit cu Dumnezeu cu privire la ce gândea. În primul rând, este sincer, iar apoi se concentrează asupra faptului cât de minunat este Dumnezeu şi asupra a ceea ce a făcut El.

A fost mai bine pentru mine să plâng cu cei dragi ai mei din cauza a cât de mult ne va durea dacă Dumnezeu mă va lua acasă, în loc să evit intenţionat să vorbesc despre asta. Numai când sunt dispus să mă confrunt cu teama şi durerea, poate Isus să vină şi să-mi aducă mângâiere în situaţia dată. Dar dacă refuz să vorbesc despre sentimentele mele, comunicarea şi intimitatea cu cei dragi ai mei sunt blocate.

Perspectiva eternă

Viaţa mea pe pământ va părea ca o clipă, în comparaţie cu eternitatea. Învăţând să mă confrunt cu SIDA şi să mă încred în Domnul de când am fost diagnosticat, am avut parte de o pace şi o bucurie mai profunde decât aş fi crezut că este posibil.

Prin încercările, temerile şi durerea cu care mă confrunt, am învăţat că Dumnezeu este întotdeauna prezent ca să mă mângâie şi să mă ajute în vremurile grele. Dacă îmi îngădui să rămân într-o atitudine de autocompătimire sau de mânie, blochez pacea, bucuria şi mângâierea pe care le are El pentru mine.

Indiferent dacă sunt vindecat sau dacă sunt luat în cer, ştiu că faptul că mă confrunt cu SIDA m-a adus mai aproape de Dumnezeu ca oricând înainte. Cu cât dezvolt mai mult o relaţie plină de sens cu El în viaţa aceasta, cu atât mai bine voi putea să Îl slujesc în eternitate.

[Bob Winter, My Experience of AIDS. Copyright © Bob Winter. Tradus şi publicat cu permisiune. Bob Winter a părăsit această lume la aproximativ un an după ce a scris această mărturie. A fost înconjurat de prieteni iubitori şi de familie când a plecat acasă. ]