text Marturii crestine

Experiență Personală - 29.06.2025

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Păun Ruben

„Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt; sau va ține la unul și va nesocoti pe celălalt: Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona.”

‭‭Matei‬ ‭6‬: ‭24‬

În urmă cu ceva vreme, într-o după amiază, eram în casa unei familii dragi, împreună cu două persoane din biserica locală și împreună cu două persoane misionare într-o țară de pe continentul african, toți închinându-ne lui Dumnezeu prin cântare! Am petrecut un timp binecuvântat, dar nu asta intenționez să scot în evidență.

La final, când ne pregăteam de rugăciune, trebuia să împing un scaun sub masă și să trec apoi spre locul unde urma să ne rugăm. Am încercat să-l apuc de spătar cu mâna, însă mi-am dat seama ca ceva mă împiedică să-l apuc cum trebuie: în mâna dreaptă aveam 3 șervețele motolite ce urma să le arunc la gunoi și care nu-mi dădeau voie să-mi folosesc mâna cum trebuie.

Pare un pic amuzant sau vă întrebați ce vrea să însemne aceasta. Dumnezeu mi-a oferit și răspunsul:

• Nu putem să lucrăm pentru cer, dacă avem mâinile angajate să țină lucrurile trecătoare de pe pământ. Numai după ce ai mâinile libere și disponibile și renunți la munca și timpul investit pentru lume, atunci poți lucra pentru Împărăția lui Dumnezeu.

• Nu poți să beneficiezi de binecuvântările lui Dumnezeu, dacă ai mâinile pline de gunoaiele acestei lumi, deși ai mâna întinsă și deschisă.

Aici este un sfat pentru noi toți, copiii lui Dumnezeu și o lecție pentru cei care nu sunt pe calea mântuirii.

Trebuie să ne decidem acum ce ocupație are mâna noastră:

- fie va ține gunoaiele lumii

- fie este ocupată să se țină de Dumnezeu și și să lucreze numai după Voia lui Dumnezeu.

Dar aici mai este un lucru de menționat:

- dacă te ții de Dumnezeu și mâna ta va fii în Mâna Lui, va trebui să mergi pe unde te va ghida El, Dumnezeu și să te încrezi deplin în El.

Eu am decis ce ocupație are mâna mea, să mă țin de Dumnezeu, să merg unde vrea El și să lucrez cu mâinile ce vrea Dumnezeu.

Cele mai recente resurse scrise - Experiente cu Dumnezeu

I-a venit înapoi doar numele
După un an, în 20 februarie 1943, au fost din nou arestați și ținuți în niște beciuri unde au fost cercetați vreo 3 zile. Preotul a luat-o separat pe tânăra fată a lui Melen Ștefan, întrebând-o ce o... Citeste mai mult >>
Vorbirea în limbi este darul Duhului Sfânt
O familie de credincioși baptiști, de naționalitate slovacă, locuiau în mijlocul unei păduri unde aveau turme de oi, iar fiul lor era pădurar. La o sărbătoare a Rusaliilor, această familie ne-a invit... Citeste mai mult >>
Văd chiar și prin bandaj
Când m-am prezentat la doctori după cinci ani, eram aproape oarbă de tot. — Acum e momentul operației, a confirmat comisia, internându-mă în spital. Puțin emoționată, dar plină de încredere că Dumne... Citeste mai mult >>
Octombrie la Babadag
Era o toamnă bogată și nespus de frumoasă. Se culegeau viile, porumbul, fructele de toamnă; peste tot era belșug. Dar mai ales îmi plăcea mireasma toamnei, acel miros al frunzelor îngălbenite care căd... Citeste mai mult >>
Fac parte dintr-o comunitate cu rânduială
Apoi a intrat cealaltă străină, o femeie ce părea puțin peste 30 de ani, cu ochii adânciți în cap ca două nișe tăinuite. La întrebarea obișnuită cu privire la motivul dorinței de a se angaja, ea a ră... Citeste mai mult >>
Mai bine ne îndreptăm greșeala
Acasă, după ce i-am povestit soției tot ce s-a întâmplat, ea îmi zise nedumerită: — Oare cum de chiar ție ți s-a spart dulapul? — Ai trimis banii la familia aceea cu copii mulți din Bistrița? — Nu în... Citeste mai mult >>
Jertfa a fost mare: ați rămas 6 din 300
— Toți sunteți vii? Mai încolo de voi e nenorocire! Apoi continuă cu un ordin: — Tu și tu, spuse arătând spre doi soldați, vă strecurați prin tranșee până la molidul cel înalt și vedeți dacă se poate... Citeste mai mult >>
Știți cum iese puiul din ou?
Pe vremea dictaturii comuniste, în Bucovina trăia un om credincios fără pregătire academică, dar care avea o pasiune deosebită în a studia viața animalelor. Vestea s-a răspândit despre el deoarece el... Citeste mai mult >>
Din ce a făcut Dumnezeu cerurile și pământul?
— Intră, Ana! și o văzu pe bătrână ridicându-se de pe genunchi. Fata tresări speriată. Crezuse că mătușa Veta nici nu auzise bătaia. Dar iată că știa și cine este la ușă. Ana intră cu sfială și teamă... Citeste mai mult >>
Despre trei mame românce eroine, într-adevăr
1. Prima se numește Daniela Lorena M. și, prin harul Domnului, a născut 20 (două zeci) de copii, între vârsta de 17 și cea de 40 de ani (acum are etatea de 44). Ultimele 3 nașteri au fost prin operaț... Citeste mai mult >>