Fugi de statutul de jertfă

Mi-au plăcut cuvintele lui Iosif Brodskovo: „De fiecare dată nu-ți atribui statutul de jertfă. Oricât de scârboasă n-ar fi situația ta, stăruiește-te să nu învinuiești din cauza aceasta factorii externi: istoria, statul, conducătorii, rasa, părinții, faza lunii, copilăria, faptul că nu te-ai dezvățat la timp de oală etc. În momentul când învinuiești ceva, atunci îți omori inițiativa de a schimba ceva.”

Când am avut vârsta de 17 ani, mama mea a vândut apartamentul nostru, și a rămas împreună cu un prunc și cu mine, să zicem așa „pe drumuri,” din cauza că a dat banii unui om, care a înșelat-o prin mijloace iscusite de amăgire... Se putea de zis: „Deci, cum voi face studii în viitor?”

La colegiul de pedagogie, la care am intrat, n-au fost încântați de mine, că viitoarea profesoare, nu avea nimic în afară de suflet, la cămin nu m-au luat, din cauza că atunci când am intrat la colegiu am fost din oraș... Am avut casă...

Directorul colegiului din blocul principal, de pe scări mi-a strigat: „Înțelegi Catea, tu – boschetar! Tu nu vei finisa studiile, tu nu vei avea ce mânca, nu vei avea unde să trăiești, aceasta este totul! ! !”

Dar situații, peste care nu poți trece, nu există. De la început trăiam la cunoscuți, un interval de timp, pe care ei îl stabileau... Cel mai interesant, că oriunde trăiam, la femei singure, pe care le-au alungat bărbații, ele se întorceau acasă; trăiam în familii cu copii grav bolnavi, pentru ca să le port de grijă, iar în schimb mi se permitea să trăiesc, iar acolo lucrurile se îmbunătățeau. Aceasta semăna cu o misiune, cu tururi. Unde mă mutam cu traiul, acolo totul se îmbunătățea...

La urma urmei, trăind așa timp de un an, am găsit o înregistrare la sat, și pe mine m-au înscris la cămin. Jumătate de zi învățam la zi, iar apoi, mă duceam să spăl podelele în oficiu, seara aveam slujire, sau repetiție pentru slujire... Printr-un cuvânt, câte puțin totul se îmbunătățea.

Am finisat colegiul de pedagogie, și lucrând la grădiniță, și la școală, învățătoare de muzică, am intrat la Universitate. De aceea, dacă visezi să înveți mai departe, sau să începi vreo afacere – începe să faci, măcar câțiva pași mici, în calea spre aceasta!

Nu pot să zic, că mi-a fost ușor toți acești ani, în timp ce studiam... Căci studiile au fost la zi iar bani nu-mi ajungeau, aveam probleme financiare mari... Dar am îndurat toate acestea... Am locuit în case vechi și stricate, uneori vântul sufla în cameră prin fereastra crăpată. Aveam grijă de o bunică, care avea o psihoză maniaco-depresivă. O vreme aveam grijă de un copil cu paralizie cerebrală, care nu mergea deloc... Dar după cum se zice, tot ce nu ne omoară – ne face mai puternici! Acesta este un adevăr!

De ce am scris toate acestea? Nu din cauza, ca să arăt că sunt un gigant al credinței. Aceasta nu este așa, Domnul cunoaște câte ore, uneori, am petrecut înaintea Lui Dumnezeu, în rugăciune și cu lacrimi...

Dar mă rog pentru fiecare dintre Voi, ca atunci, când credeți că nu aveți putere, să veniți la Dumnezeu cu o inimă deschisă... El – Acela, Care nu te va părăsi, chiar și atunci, când toți te vor părăsi!

Slavă Ție, Doamne, că ne putem bizui pe credincioșia Ta, pe puterea Ta cerească, și pe atotputernicia Ta, atunci când trecem prin greutăți! Tu Îți împlinești promisiunea „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi” (Evrei 13:5) Nu-mi permite ca să cad de oboseală în duhul meu, și nu-mi permite să-mi atribui statutul de jertfă. Întărește-mă și dăruiește-mi putere interioară în această etapă a vieții mele! În numele Lui Iisus Hristos te rog. Amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

Autorul rugăciunii de mai sus: Igor Opinca

'... Căci El Însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.”' (Evrei 13:5,6)