În Paradis 1. Semnificaţia pomului vieţii şi a apei vieţii în Biblie. Hugo Bouter

Categorie: Invataturi biblice
 

“Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden.... Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi plăcuţi la vedere şi buni la mâncare şi pomul vieţii în mijlocul grădinii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului. Un râu ieşea din Eden şi uda grădina şi de acolo se împărţea şi se făcea patru braţe” (Geneza 2:8-10 ).
 
Grădina Edenului

Undeva în ţara celor două râuri între cele două râuri Eufrat şi Tigru era aşezată grădina în care Dumnezeu a aşezat primul om pe care El îl făcuse. De cele mai multe ori noi vorbim despre “Paradis”. Acest cuvânt este de provenienţă persană şi are semnificaţia: “grădina plăcerii”. Cuvântul apare de câteva ori în Vechiul Testament, printre altele, în 4:13 . Aceste locuri au semnificaţie şi pentru noi aşa cum vom vedea în capitolul 2. În această broşură este vorba înainte de toate de semnificaţia spirituală şi simbolică a râurilor Paradisului şi a pomului vieţii, deci nu are în intenţie de a fi abordată semnificaţia literală, istorică a acestor lucruri. Grădina Edenului, cei doi pomi şi şarpele care vorbeşte au fost fără îndoială lucruri adevărate perceptibile, însă ceea ce se vede este faptul că Biblia, această carte minunată începe cu Paradisul şi se termină cu acesta. În ultima carte a Bibliei găsim – dacă am putea spune aşa – replica la grădina Eden: un paradis ceresc, Paradisul lui Dumnezeu (Apocalipsa 2:7 ).

În cartea Apocalipsa sunt redate atât paralele cât şi replici sau antiteze cu privire la Geneza. În cartea Apocalipsa este exprimat nu paradisul oamenilor sau paradisul pentru om, ci Paradisul lui Dumnezeu. Este grădina plăcerii Lui şi este un mare har că noi ca şi copii ai lui Dumnezeu avem permisiunea să fim părtaşi bucuriei Lui proprii. În Paradisul lui Dumnezeu nu mai poate pătrunde păcatul şi nu mai există nici un loc pentru diavol şi pentru moarte. Aceştia sunt vrăjmaşi învinşi (1. Corinteni 15:26 ; Apocalipsa 21:4 ). Nici pomul cunoştinţei binelui şi răului nu mai apare aici. Compară Geneza 2:9 ; 3:3 cu Apocalipsa 2:7-22 ; 2:14 . Acest lucru este demn de remarcat. Concluzia este că aici nu mai este posibilitatea de a păcătui, conştiinţa nu ne mai poate deci condamna. Ca poziţie aşa este pentru noi ca şi creştini; prin lucrarea desăvârşită a lui Hristos noi suntem curăţaţi în conştiinţă de ceea ce este rău şi anume de o conştiinţă rea (Evrei 10:22 ). În Hristos este poziţia noastră înaintea lui Dumnezeu, căci în Domnul cel glorificat noi suntem curaţi în chip desăvârşit. Compară cu Efeseni 1:4-6 . Ştim însă foarte bine că în practică este cu totul altfel şi anume că un credincios după întoarcerea lui la Dumnezeu încă mai păcătuieşte şi conştiinţa lui îl acuză. Atunci este necesară recunoaşterea vinei şi a păcatului pentru o reabilitare în părtăşia practică cu Dumnezeu, în Paradisul lui Dumnezeu. Lucrul acesta nu se va mai întâmpla niciodată.
 
Adevăratul pom al vieţii este Hristos

Descrierea grădinii Eden începe cu pomii pe care Domnul Dumnezeu i-a lăsat să crească din pământ (Geneza 2:9 ). Pomul vieţii în mijlocul grădinii este amintit în mod deosebit la fel ca şi pomul cunoştinţei binelui şi răului. Apoi urmează câteva relatări despre râurile din Paradis (Geneza 2:10 ). Chiar în grădină era un râu pentru ca să o ude şi să o facă rodnică. El se împărţea acolo în patru râuri. Şi aceste patru râuri aduceau rodnicia în toată lumea cunoscută atunci. Din grădină curgea un râu de apă vie în ţările dimprejur. Probabil nu este întâmplător că pomul vieţii este amintit în Geneza capitolul 2 ca primul, şi apoi apa vieţii. În mod logic, ca argument, ordinea este inversă: fără apă, în nici un caz nu poate fi vorba de creşterea pomului. Amândouă aceste lucruri, amândouă aceste binecuvântări aparţin în creaţie şi, în mod cert nu se pot primi unul fără altul. Dar accentul este pus aici în mod vizibil pe pomul vieţii, ca o imagine a lui Hristos. El era adevărata dreptate: Omul care era binecuvântat pe drept pentru că încrederea Lui a acordat-o în mod desăvârşit lui Dumnezeu (Psalmul 1:3 ; Ieremia 17:78 ), era ca un pom sădit lângă izvoarele de apă care-şi aduce rodul la vremea potrivită.

Hristos a murit datorită păcatelor noastre şi a fost înviat pentru neprihănirea noastră (Romani 4:25 ). Ca Domn înălţat, El a trimis din cer pe Duhul Sfânt aici pe pământ. Duhul nu putea veni înainte ca Domnul Isus să fie glorificat (Ioan 7:39 ).
 
Hristos şi apa vie a Duhului

Hristos şi Duhul aparţin unul altuia şi nu sunt despărţiţi unul de altul precum aparţin unul de altul pomul vieţii şi apa vieţii. Dar accentul cade în Scriptură înainte de toate pe Persoana lui Hristos (Om adevărat şi Dumnezeu adevărat) şi pe lucrarea pe care El a desăvârşit-o aici pe pământ. Acesta este fundamentul turnării Duhului Sfânt care a venit să glorifice pe Hristos (Ioan 16:14 ).

Duhul este ca o ploaie blândă, ca un râu al apei vieţii venit pe pământ. Apa este o imagine biblică cunoscută a Duhului. Isaia spusese deja despre aceasta: “Căci voi turna ape peste pământul însetat şi râuri pe pământul uscat; voi turna Duhul Meu peste sămânţa ta şi binecuvântarea Mea peste odraslele tale şi vor răsări ca firele de iarbă între ape, ca sălciile lângă pâraiele de apă” (Isaia 44:3-4 ).

În Apocalipsa 22 este mai întâi vorba de râul apei vieţii care iese din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului. Abia apoi citim despre pomul vieţii: acesta nu este numai pe cele două laturi ale râului, ci şi în mijlocul străzii care traversează Noul Ierusalim. Originea râului este însă tronul lui Dumnezeu şi al Mielului. Acesta este Domnul care a murit şi a înviat (compară Apocalipsa 5 ). Lucrarea lui Hristos are semnificaţia aici aşadar ca o fundamentare a torentului de binecuvântare. Râul vine de la tronul lui Dumnezeu şi al Mielului. Duhul vine de la Tatăl şi de la Fiul care a fost aici pe pământ Mielul lui Dumnezeu (Ioan 14:16 ; 15:26 ; 16:7 ).

În Apocalipsa 2:7 se spune “pomul vieţii care este în Paradisul lui Dumnezeu”. Hristos Însuşi promite în acest verset celui care va învinge în adunarea din Efes că îi va da să mănânce din acest pom. Aici lipseşte aşadar o descriere a râului. Accentul cade pe pomul vieţii. Învingătorii vor fi cu Domnul în glorie şi vor fi “hrăniţi” de El. El ne-a dăruit deja viaţa eternă, noi o posedăm în El, dar apoi El va fi însăşi moştenirea noastră şi ne vom putea desfăta cu El sau Îl vom putea savura în toată libertatea. El este centrul tuturor căilor de cârmuire ale lui Dumnezeu (compară cu Apocalipsa 5:6 ), este punctul central al Paradisului lui Dumnezeu. Intrarea la El nu ne-o poate opri nimeni. Nu mai există nici un heruvim cu sabie învăpăiată care să păzească intrarea. A fi cu Hristos, a fi cu El în Paradis este mult mai bine (Filipeni 1:23 ).

Aşa a promis Mântuitorul Însuşi şi răufăcătorului care a fost crucificat cu El: “Adevărat îţi spun: astăzi vei fi cu Mine în Paradis” (Luca 23:43 ). Savurarea în libertate din pomul vieţii urma să fie în aceeaşi zi partea lui în grădina cerului. Aşa va fi pentru totdeauna la Domnul!

Credinţa în Hristosul crucificat a făcut intrare liberă pentru acest om sau a dat intrare liberă acestui om şi aceasta este valabil pentru oricine îşi pune încrederea în Domnul Isus Hristos. Curăţirea de păcate şi de vinovăţie şi îmbrăcarea cu hainele mântuirii deschid intrarea spre Paradisul lui Dumnezeu aşa că avem dreptul de a savura etern din pomul vieţii: “Ferice de cei ce-şi spală hainele ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate!” (Apocalipsa 22:14 ).

Apa vieţii este pentru oricine este însetat

Acum încă ceva referitor la apa vieţii. Din Geneza capitolul 2 reiese că râul din Paradis nu uda numai grădina, ci ea furniza şi apa lumii de atunci. „Râul acesta se împărţea şi se făcea patru braţe. Numele celui dintâi este Pison; el înconjoară toată ţara Havila, unde se găseşte aur. Aurul din ţara aceasta este bun; acolo se găseşte şi bedelion şi piatră de onix. Numele râului al doilea este Ghihon; el înconjoară toată ţara Cuş. Numele celui de al treilea este Hidechel: el curge la răsăritul Asiriei. Al patrulea râu este Eufratul.” (Geneza 2:10-14 ). Râul de apă vie era un izvor de înviorare pentru tot pământul.

Aşa este şi în sens spiritual. Apa vieţii nu este numai pentru folosul nostru personal ca şi credincioşi, ci ea curge şi afară oferind binecuvântare în jur. Nu este numai în noi înşine un izvor de apă care curge în viaţa eternă, ci râul de apă vie curge şi dinăuntrul nostru spre afară (Ioan 4:14 ; 7:34 ). Este suficientă apă la îndemână pentru ca să o oferim unei lumi însetate. Oferta harului lui Dumnezeu este universală.

În Apocalipsa capitolul 22 găsim de aceea şi o invitaţie care se adresează în acest sens celor cărora le este sete. Ioan scrie: “Celui ce îi este sete să vină; cine vrea să ia apa vieţii fără plată” (Apocalipsa 22:17 ). Râul cu apa vieţii nu curge numai în cetate, în Noul Ierusalim, pentru a putea adăpa pe locuitori; râul binecuvântării ajunge mai departe şi este la dispoziţia şi a acelora care sunt afară. Mântuirea în Hristos se primeşte fără plată. Toţi cei însetaţi pot să vină la ape şi să bea (Isaia 55:1 ).

Cele patru râuri cuprind aşadar întreaga lume. Ele sunt râuri mari şi repezi. Apele năvălesc şi vuiesc. Lucrul acesta îl semnifică numele celor trei râuri: Pison înseamnă curent, Ghihon înseamnă cel care vuieşte şi Tigru (sau Hidechel) înseamnă iute ca săgeata. Numele Eufrat înseamnă posibil “apă rodnică”. Această denumire este foarte potrivită deoarece apa aduce viaţă şi rodnicie. Urmarea este că din pământ iese iarbă proaspătă, apoi plantele cresc, ele produc sămânţă şi pomi fructiferi (Geneza 1:11-12 ).

Când am devenit copii ai lui Dumnezeu şi suntem plantaţi în grădina lui Dumnezeu, noi trebuie să purtăm roade pentru El (Romani 7:4 ). Când am “mâncat” din pomul vieţii, Acesta este Însuşi Hristos; am primit prin El viaţă eternă. Apoi noi putem şi creşte în credinţă şi, în sens spiritual, devenim pomi fructiferi care sunt plantaţi la izvoare de apă sau la pâraie de apă. Apa vieţii este, după cum s-a spus, o imagine a Duhului de viaţă care locuieşte în fiecare credincios adevărat. Duhul ne potoleşte setea şi nu numai atât, ci El ne face să aducem roade, roade pentru Dumnezeu şi pentru cei din jurul nostru, pentru semenii noştri. Roada Duhului este, după Noul Testament, de nouă feluri: “dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor” (Galateni 5:22 ).

sursa: https://comori.org/