text Invataturi biblice

"Despre inchinare (9)"

27 aprilie 2025

Categorie: Invataturi biblice

 

Rolul Bisericii în crearea unui mediu propice închinării în duh:

Închinarea înaintea lui Dumnezeu în duh a ridicat, de asemenea, problema diferitelor tipuri de liturghii folosite în Bisericile creştine. Aceasta înseamnă că, în afară de elementele liturgice care sugerează o doctrină falsă, nici o liturghie în sine nu este mai bună sau mai rea decât alta. Este de presupus că, pentru o anumită Biserică, slujba duhovnicească pe care o are preţuieşte mai mult decât altele. Dar deciziile privitoare la valoarea unei anumite slujbe duhovniceşti ar trebuii să rezulte nu întrebând dacă cuiva îi plac cântările care emoţionează sau acele care nu emoţionează, rugăciunile improvizate sau cele citite, reacţia Bisericii sau tăcerea – pe scurt, dacă cuiva îi place sau nu liturghia anglicană, luterană, prezbiteriană, metodistă, baptistă, penticostală, – ci întrebând cât de eficientă este respectiva slujbă duhovnicească în a distrage atenţia închinătorilor de la slujba însăşi la Dumnezeu.[1]

„Slujba duhovnicească desăvârşită a Bisericii ar fi aceea de care să fi fost cel mai puţin conştienţi; atenţia noastră să fi fost îndreptată spre Dumnezeu.”[2]

Ar trebui să ne rugăm ca Dumnezeu să folosească în acest scop orice formă de slujbă duhovnicească la care participăm.

Dar aceasta nu înseamnă că „orice merge” în închinarea creştină, nu înseamnă că unele elemente ar fi necesare sau că altele n-ar fi dăunătoare.

Concluzie:

Omul este o fiinţă creată să se închine, să caute pe Dumnezeu (cuvântul din limba greacă pentru om antropos înseamnă cel care priveşte în sus) şi cei mai mulţi oameni, toată viaţa cât trăiesc, nu reuşesc să afle adevăratul mod de închinare prin care poate să realizeze o legătură cu Dumnezeu. Oricine se închină, trebuie să ştie la ce se închină pentru că altfel închinarea nu are sens. Dumnezeu S-a descoperit tot timpul oamenilor care au vrut să Îl găsească şi le-a arătat felul în care pot să I se închine.

Dumnezeu doreşte închinarea, de fapt o porunceşte. Vedem acest lucru în cuvintele lui Cristos adresate femeii din Samaria. Femeia Îl întrebase despre locul adecvat pentru închinare, dar El i-a redirecţionat gândirea de la locul închinării la însăşi natura închinării, spunându-i că Dumnezeu doreşte un anumit fel de închinare: în duh şi în adevăr. Tot astfel, când Domnul nostru a fost ispitit de Satan cu împărăţiile acestei lumi cu condiţia să Se plece şi să i Se închine, El a răspuns citind din Det. 6.13: „Pleacă Satano! Căci este scris: ,Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti!” În Ap. 19:10 un înger spune simplu: „lui Dumnezeu închină-te”

 

Închinarea lui Dumnezeu este o caracteristică a credinţei mântuitoare. Pavel a scris despre acest lucru în epistola către Filipeni: „Căci cei tăiaţi împrejur suntem noi, care slujim lui Dumnezeu, prin Duhul lui Dumnezeu, care ne lăudăm în Cristos Isus şi care nu ne punem încrederea în lucrurile pământeşti.”

Dumnezeu nu se mulţumeşte cu orice fel de închinare. Isus a explicat acest lucru fariseilor din vremea lui (Mar. 7:6,7). Isus i-a învăţat că Dumnezeu doreşte închinare, dar nu tot ce trece drept închinare este acceptat de El. Adevărata închinare trebuie să fie din inimă şi nu doar o ceremonie.

Este înţelept să observăm că, pe paginile Sfintei Scripturi, Dumnezeu spune mai multe lucruri despre închinarea incorectă decât despre închinarea plăcută şi acceptată de El (Amos 5:21-24, Is. 1:11-17, Ps. 51:16-17).

Dintre scriitorii Noului Testament, doar Pavel este cel care face referiri directe la cum trebuie să se închine creştinii în mod practic atunci când se adună. Astfel găsim câteva versete în epistolele sale cu enumerări de practici potrivite pentru cei care se adunau la un loc dintre care vom analiza pe scurt câteva dintre ele mai jos.

Cântarea. În 1 Cor. 14:26, Ef. 5:19 şi Col. 3:16 găsim enunţată această practică ca pe un lucru recomandat fraţilor să fie făcut atunci când se adună într-un loc. În scrierile pauline sunt prinse şi câteva dintre imnurile de laudă pe care le foloseau creştinii din Biserica primară: Rom. 11:33-36; Fil. 2.6-11, Col. 1:15-20, 2 Tim. 2:11-13. Totuşi, nouă ne este foarte puţin cunoscut felul în care procedau acei creştini în închinarea prin cântare. Suntem cu toţi convinşi că astăzi lucrurile s-au schimbat foarte mult şi ar trebui să ne punem întrebarea dacă nu am pierdut în această schimbare şi lucrul esenţial care trebuie să se regăsească în închinarea noastră o conştientizare reală a lui Dumnezeu. Unii teologi sunt de părere că rolul de bază al cântării în închinare este să sensibilizeze inimile celor prezenţi astfel încât ei să aibă mai mari şanse de a înţelege mesajul Evangheliei şi în consecinţă să realizeze o închinare autentică.

Rugăciunea. Era practicată atât în mod individual cât şi în grup (Fapt. 4:24, 1 Tim. 2:1-8). Potrivit ultimului pasaj, bărbaţii conduceau rugăciune publică în  Biserică. Dacă femeile se rugau sau nu în închinarea publică, depinde de interpretarea lui 1 Cor. 11:15. Este posibil ca Pavel să fi permis o asemenea practică, sau doar să fi recunoscut ce se întâmpla în Corint fără a aproba acest lucru.

Cuvântul. De la început, Biserica a acordat o importanţă primară doctrinei (Fape. 2 :42). Aceasta a fost folosită atât pentru edificarea credincioşilor, unde Pavel i-a învăţat pe noii convertiţi despre escatologie; cât şi în evanghelizare. Toate epistolele demonstrează felul de învăţătură care trebuie să fi fost obişnuit în biserici, şi ele includ toate aspectele învăţăturii doctrinare însoţită de aplicaţii.

Dărnicia. Noul Testament vorbeşte mai mult despre dărnicie mai mult decât despre orice alt aspect al vieţii Bisericii.

Comuniunea. Biserica primară a perseverat în comuniune (Fapte 2:42). Aceasta înseamnă că ei aveau o relaţie strânsă unul cu celălalt. Această apropiere consta din supunerea lor la aceeaşi doctrină, din voinţa de a da altora bunuri materiale, din experienţa comuniunii la cine Domnului şi din participarea la rugăciune. Cu alte cuvinte, toate aspectele închinării reprezintă comuniunea. Ea nu există ca entitate separată, ci reprezintă practica închinării ca grup.

Astfel creştinii se închinau la început şi suntem îndemnaţi să ne închinăm şi noi. În Noul Testament sunt prezentate şi forme de închinare dar în pasajul din Ioan 4:23 se spune despre condiţia esenţială a închinării adevărate înaintea unui Dumnezeu adevărat. Adevăraţi închinători sunt cei care se închină în duh şi adevăr.

 

 

[1] J. M. Boice Fundamente ale credinţei creştine. pag. 560

[2] C S. Lewis Letters to Malcolm: Chiefly on Prayer. Pag. 4

 

sursa: https://la1ceai.wordpress.com/

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Capitolul 2. Ziua Cincizecimii împlinită pe deplin"
Categorie: Biserica lui Hristos  Sărbătoarea iudaică a Cincizecimii poate fi numită ziua de naştere a bisericii creştine. Era şi aniversarea dării legii pe Muntele Sinai, deşi nu se pare că...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Capitolul 1. Stânca - Fundaţia"
Categorie: Biserica lui Hristos   La începutul studiului pe orice subiect este bine să cunoaştem începutul, intenţia sau planul original, şi apoi să înaintăm în istoria lui. Cu privire...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Istoria Bisericii"
Categorie: Biserica lui Hristos  IntroducerePrefaţă După cum ştim cu toţii, aflăm istoria din cărţi. Am cercetat cu atenţie autorii care se bucură de cel mai mult respect în această ţar...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Israel şi Biserica"
Categorie: Biserica lui Hristos  Pentru o citire conştientă a Bibliei, o cunoaştere a „adevărului dispensaţional”, aşa cum este el deseori numit, este indispensabilă. Cu toate acestea, se pa...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hristos, punctul central"
Categorie: Biserica lui Hristos  De ce ne strângem numai în Numele Domnului Isus ?O astfel de întrebare şi altele asemănătoare sunt mereu adresate credincioşilor care se strâng numai în (sau...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hristos și Mireasa Lui"
Categorie: Biserica lui Hristos  Efeseni 5:22-32În această porţiune foarte practică a Epistolei către Efeseni, apostolul ne îndeamnă să ne purtăm în cadrul relaţiei de căsătorie aşa cum se c...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hristos în mijloc"
Categorie: Biserica lui Hristos Sunt şapte pasaje cheie în care se menţionează că Domnul Isus Hristos este în mijloc. Toate aceste pasaje vorbesc despre poziţia Lui centrală, despre proeminenţa S...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Gânduri referitoare la propunerea de cântări"
Categorie: Biserica lui Hristos  Cineva îşi poate închipui că într-o anumită acţiune este călăuzit prin Duhul Sfânt, când de fapt urmează doar un îndemn al inimii sale. Este bine să ne amint...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Frângerea pâinii"
Categorie: Biserica lui Hristos  Frângerea pâiniiPe lângă botez, frângerea pâinii este deci a doua acţiune vizibilă, pe care noi, cei credincioşi, o cunoaştem. Credincioşii se adună, potrivi...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Formarea unei adunări locale"
Categorie: Biserica lui Hristos  Nu vom vorbi aici despre formarea Adunării pe pământ, care a avut loc în ziua Rusaliilor prin coborârea Duhului Sfânt (Faptele Apostolilor 2 ), ci dorim mai...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise