"Hristos și Mireasa Lui"

Categorie: Biserica lui Hristos
 

Efeseni 5:22-32

În această porţiune foarte practică a Epistolei către Efeseni, apostolul ne îndeamnă să ne purtăm în cadrul relaţiei de căsătorie aşa cum se cuvine unor oameni credincioşi. Făcând aceasta, el ne arată caracterul intim al acestei relaţii. Există alte relaţii în viaţă, de exemplu cea dintre părinţi şi copii sau cea dintre fraţi şi surori, dar în nicio altă relaţie nu este o legătură atât de strânsă ca între soţ şi soţie. Apostolul spune „şi vor fi un singur trup” şi din nou spune „astfel sunt datori şi soţii să îşi iubească soţiile, ca pe propriile trupuri”. Soţul şi soţia sunt priviţi ca fiind una; de aceea apostolul arată că a-şi urî soţia este echivalent pentru un bărbat cu a-şi urî propriul trup, un lucru nemaiauzit. Pe de altă parte, a-şi iubi soţia înseamnă a se iubi pe sine însuşi.

Ca să accentueze aceste îndemnuri şi casă ne arate caracterul real al acestei relaţii pentru pământ dintre soţ şi soţie, apostolul prezintă mai departe relaţia veşnică dintre Hristos şi Adunarea Sa. Aceasta conduce la o descoperire foarte frumoasă a dragostei lui Hristos pentru Adunarea Sa, care este văzută ca Mireasă, pentru care este folosită ca imagine Eva în grădina Edenului. Apostolul ne arată dragostea lui Hristos care Îşi câştigă o mireasă, apoi, o dată ce are mireasa, dragostea care o modelează conform caracterului Lui şi în final, după ce a pregătit mireasa, dragostea prin care o va prezenta Lui Însuşi.

Întâi citim „Hristos şi-a iubit Adunarea şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru ea” (versetul 25). Izvorul tuturor binecuvântărilor pentru Adunare este dragostea necondiţionată a lui Hristos. Mai înainte chiar ca Adunarea să existe, El a iubit-o cu o dragoste desăvârşită, divină şi infinită. Mai întâi El nu a murit pentru ea, o curăţeşte, şi de-abia apoi o iubeşte, ci mai întâi a iubit-o şi a murit pentru ea şi apoi o curăţeşte. Şi, iubind Adunarea, El S-a dat pe Sine Însuşi pentru ea; El nu doar că a făcut ceva pentru ea, nici nu a renunţat la ceva pentru Adunare şi atât. Dragostea Lui a mers mult mai departe decât doar a face ceva sau a renunţa la ceva. Dragostea Lui a mers până la capăt: s-a dat pe Sine Însuşi. Tot ceea ce este El în perfecţiunea Lui desăvârşită, fără să dea deloc înapoi. S-a dat pe Sine: nu putea da mai mult. Şi dându-se pe Sine pentru Adunare, o dobândeşte şi ea este a Lui pe drept. De fapt, Adunarea există ca rezultat al lucrării lui Hristos. Hristos a cumpărat Adunarea pentru Sine. Astfel, deşi nunta Mielului încă nu a avut loc, relaţia dintre Hristos şi Adunare există deja. Adunarea nu este un grup de oameni puşi la probă, care au primit porunci pe care trebuie să le respecte dacă vor să intre în această relaţie. Hristos ne-a adus în relaţie cu El în întregime pe baza lucrării Lui, suntem rodul dragostei Lui. Responsabilităţile şi privilegiile Adunării rezultă din relaţia care a fost deja stabilită. Noi aparţinem lui Hristos, şi este privilegiul nostru, şi în acelaşi timp obligaţia noastră, să fim în întregime ai Lui, întru-totul pentru El. Hristos, fără îndoială, a fost totdeauna credincios în dragostea Lui neschimbată, deşi, vai! cât de  mult a eşuat Adunarea în devotamentul ei faţă de Hristos!

În al doilea rând, după ce a prezentat atât de mişcător dragostea lui Hristos care S-a dat pentru Adunare în trecut, apostolul continuă prin a spune despre lucrarea dragostei lui Hristos pentru Adunare în prezent. Ne spune că Hristos Şi-a dobândit mireasa ca  „să o sfinţească, după ce a curăţit-o prin spălarea cu apă, prin Cuvânt”. Dragostea care a câştigat prin moarte mireasa se preocupă acum să o pregătească pentru suprema fericire de a fi împreună cu El în glorie. Mirele o face vrednică de dragostea Lui, capabilă să răspundă la dragostea Lui. În acest scop, dragostea se preocupă cu sfinţirea şi curăţirea miresei. Această curăţire nu se face pentru ca să putem aparţinem Lui, ci tocmai pentru că suntem ai Lui; şi fiind ai Săi El doreşte să ne facă potriviţi cu Persoana Lui. El vrea ca să fim puşi de-o parte în întregime, cu devotament pentru El, curăţiţi de tot ce este contrar cu El Însuşi.

Mijlocul folosit pentru aceasta este „spălarea cu apă prin Cuvânt”. Domnul exprimă aceasta în rugăciune către Tatăl Său când se roagă „Sfinţeşte-i prin Cuvântul Tău; Cuvântul Tău este adevărul ... pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, pentru ca şi ei să fie sfinţiţi în adevăr”. Domnul se pune pe Sine Însuşi deoparte în cer, pentru ca, la fel ca Ştefan, să putem privi cerurile deschise şi să avem în Hristos în glorie o Ţintă la care să privim şi să fim sfinţiţi. Aţintindu-ne privirile asupra Lui în glorie, vedem cum doreşte El să fim, şi privind slava Lui, suntem transformaţi în acelaşi chip din glorie spre glorie, cunoscând astfel ce putere de a ne transforma are o Ţintă desăvârşită! Iar Cuvântul ne descoperă perfecţiunile Aceluia la care privim, aşa că nu este loc pentru imaginaţia şi sentimentele din inimile noastre. Pe de altă parte, Cuvântul identifică în noi şi în jurul nostru orice este contrar lui Hristos şi locului unde este El, şi condamnă aceste lucruri.

Ce valoare dă acest lucru Cuvântului! Pentru că de acest Cuvânt se foloseşte El pentru ca să curăţească Adunarea Sa. Ce încredere trebuie să avem să folosim acest Cuvânt pentru sufletele noastre sau pentru a sluji unul altuia – încrederea că ne folosim de ceea ce El însuşi se foloseşte în har.

În lumina acestei porţiuni din Scriptură care ne descoperă activitatea lui Hristos în locul Său din cer, putem foarte bine să ne cercetăm inimile cu privire la activitatea noastră aici jos. Această descoperire a dragostei lui Hristos pentru Mireasa Lui, prezentată în partea practică a epistolei, trebuie să aibă şi un efect practic asupra vieţilor noastre. Întrebarea pentru noi toţi este: Avem ca preocupare a inimilor noastre ceea ce preocupă inima lui Hristos? Dorim să fim asemenea Lui, capabili să ne bucurăm şi să răspundem la dragostea Lui încă de acum, astfel că în timpul absenţei Lui să îi fim credincioşi ca o Mireasă în aşteptarea Mirelui ei. 

În al treilea rând, lucrarea dragostei  pe care Hristos o desfăşoară acum pentru Mireasa Lui are în vedere ceea ce este încă viitor, şi anume nunta Mielului, când Îşi va prezenta Lui Însuşi Adunarea glorioasă, „neavând pată sau zbârcitură sau ceva de felul acestora, ci ca să fie sfântă şi fără cusur”. Nu doar că Adunarea va fi în glorie, ci mai mult, va fi glorioasă. Va fi ca Hristos, potrivită cu prezenţa Lui glorioasă. Astfel Şi-a dobândit? Mireasa Sa pentru El Însuşi; El o pregăteşte pentru Sine şi Şi-o va prezenta Lui Însuşi. Dragostea Lui este izvorul tuturor acestor lucruri, şi ceea ce dragostea a început la cruce va duce la bun sfârşit în glorie.

Totuşi există şi mai departe adevăruri importante despre Hristos şi Adunare în acest pasaj din Scriptură plin de învăţăminte. Apostolul ne spune în continuare că Hristos Îşi hrăneşte şă Îşi îngrijeşte Adunarea, purtându-se cu noi ca „mădulare din trupul Lui”. Aceasta ne aduce în atenţie un alt adevăr preţios, distinct de cele pe care le-am luat deja în considerare. Am văzut că Hristos Îşi pregăteşte Mireasa pentru cer; acum aflăm că El Îşi îngrijeşte Mireasa cât ea este pe pământ. Sfinţirea şi curăţirea sunt necesare pentru arătarea în glorie; hrănirea şi îngrijirea sunt legate de călătoria noastră pe pământ. Dragostea Lui nu priveşte doar spre glorie, ci ne şi veghează cât timp călătorim spre glorie prin această lume întunecată din care El este absent. El cunoaşte împrejurările prin care trecem, încercările pe care le avem de înfruntat, slăbiciunile şi neputinţele noastre, şi în toate se îngrijeşte şi ne dă ce avem nevoie; astfel ne hrăneşte. Dar El de asemenea ne iubeste; adica, El nu numai ca Se ingrijeste de nevoile noastre, ci face aceasta pentru ca suntem scumpi si pretiosi in ochii Lui. Pentru ca să ne arate cât de scumpi suntem în ochii Săi, ce valoare dă El Adunării Sale, vorbeşte despre noi ca fiind mădulare ale trupului Său, din carnea Sa şi din oaselel Sale. Adică ne vede ca pe Sine Însuşi, pentru că trupul unui om este el însuşi. Astfel că, îngrijind de Adunare, El îngrijeşte de Sine Însuşi. Aşa că i-a putut spune lui Saul ”Pentru ce Mă persecuţi?” Saul persecuta de fapt Adunarea, dar făcând aceasta Îl persecuta pe Hristos.

După cum a spus cineva: „Cât de preţios este că nevoile, slăbiciunile, greutăţile, temerile Adunării nu sunt decât oportunităţi pentru ca Hristos să Îşi arate dragostea. Adunarea trebuie hrănită, la fel ca trupurile noastre; şi El o hrăneşte. Ea este obiectul afecţiunilor Lui; El o iubeşte. Deşi ţinta este cerul, Adunarea nu este părăsită aici. Ea îi cunoaşte dragostea aici, când inima ei are nevoie de aceasta. Se va bucura deplin de această dragoste când nu va mai avea niciodată vreo nevoie.”

sursa: https://comori.org/