Casa lui Dumnezeu R. K. Campbell

Categorie: Biserica lui Hristos
 

În Vechiul Testament, Dumnezeu locuia în mijlocul poporului lui Israel, în locul preasfânt al cortului, pe masa de aur stropită cu sânge, şi mai târziu în templu. Dar, cum le spune Pavel atenienilor, de la moartea şi învierea lui Hristos, Dumnezeu „nu locuieşte în temple făcute de mâini” (Fapte 17:24 ). Casa Lui, locuinţa Lui pe pământ, este acum Adunarea (1. Timotei 3:15 ) şi aceasta ne face să examinăm a doua imagine a Adunării, casa lui Dumnezeu.

În Efeseni 2:19-22 , citim: „Aşadar nu mai sunteţi străini şi locuitori temporari, ci sunteţi împreună-cetăţeni cu sfinţii şi ai casei lui Dumnezeu, fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi a profeţilor, piatra de unghi fiind Isus Hristos Însuşi, în care toată zidirea, îmbinată împreună, creşte spre a fi un templu sfânt în Domnul, în care şi voi sunteţi zidiţi împreună, pentru a fi o locuinţă a lui Dumnezeu în Duh”.

De fiecare dată când cineva este mântuit, este o piatră adăugată la zidirea spirituală, şi aceasta, bine îmbinată împreună, creşte spre a fi un templu sfânt în Domnul. Sub acest aspect, Biserica este o zidire neterminată, care va fi terminată când ultimul suflet va fi mântuit în această vreme a Bisericii sau în vremea harului, şi atunci Domnul va veni să-i caute pe ai Săi.

Şi Petru, în întâia lui epistolă, ne vorbeşte puţin de casa lui Dumnezeu: „Şi voi înşivă, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi o casă spirituală, o preoţie sfântă, ca să aduceţi jertfe spirituale bine primite lui Dumnezeu prin Isus Hristos” (1. Petru 2:5 ). Aici credincioşii sunte prezentaţi ca nişte pietre vii, puse pe Hristos, Piatra vie, alcătuind o casă spirituală.

Am remarcat mai înainte că Domnul spusese în Matei 16:18 : „Pe această stâncă (adică: El Însuşi) voi zidi Adunarea Mea şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor învinge”. Vedem deci cum Hristos Îşi zideşte casa, Adunarea, din ziua de Rusalii până astăzi, şi cum a subzistat ea în ciuda asalturilor date împotriva ei de-a lungul secolelor când Satan a încercat să o nimicească prin violenţă şi prin viclenie.

În această zidire spirituală vie, alcătuită din credincioşi adevăraţi, Dumnezeu locuieşte prin Duhul. Ea este casa Lui, templul Lui, locuinţa Lui de la formarea ei la coborârea Duhului Sfânt venind din ceruri (Fapte 2 ). Pavel le scrie credincioşilor din Corint: „Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?” (1. Corinteni 3:16 ). În mod colectiv, credincioşii din Corint erau templul şi casa lui Dumnezeu în această localitate, şi aceasta este adevărat şi despre credincioşii de pretutindeni astăzi. Iată ce este casa lui Dumnezeu. Nu este o zidire făcută din pietre materiale etc. cum se crede sau se spune adesea, ci o zidire spirituală făcută din pietre vii, adică din cei credincioşi

Ordine şi responsabilitate

Acestea sunt punctele principale despre Biserica privită ca şi casa lui Dumnezeu. Fiindcă Dumnezeu „nu este al dezordinii” (1. Corinteni 14:33 ), şi dacă locuieşte în casa Lui, aceasta trebuie să fie în ordine şi după gândul Lui. Avem responsabilitatea de a păstra această locuinţă curată şi sfântă, fiindcă „sfinţenia îşi are locul în casa Ta, Doamne” (Psalmul 93:5 ). Trebuie deci să fie disciplină şi ordine în Biserică pentru că ea este locuinţa Dumnezeului cel Sfânt.

Pavel scris Întâia lui epistolă către Timotei pentru ca el să ştie şi noi să ştim „cum trebuie să se poarte cineva în casa lui Dumnezeu, care este Adunarea Dumnezeului celui viu” (1. Timotei 3:15 ). Astfel vedem că trebuie să existe o purtare care se potriveşte casei lui Dumnezeu şi că ordinea, sfinţenia şi disciplina, sunt legate de faptul că suntem casa lui Dumnezeu şi locuinţa lui Dumnezeu. Ne propunem să examinăm aceste subiecte în detaliu când vom aborda aspectul local al Bisericii.

Să mai spunem în trecere că disciplina este în relaţie cu Adunarea ca şi casă a lui Dumnezeu şi nu ca şi trup al lui Hristos. Gândul principal în raport cu trupul lui Hristos este harul, poziţia, unirea vitală cu Hristos, Capul glorificat. Din acest trup, nicio putere omenească nu poate tăia un mădular; niciun mădular nu poate fi adăugat de o putere omenească; în casa lui Dumnezeu dimpotrivă, cineva poate fi exclus din comuniune printr-un act de disciplină. Sfinţenia casei lui Dumnezeu necesită ca o asemenea decizie să fie luată dacă cineva în comuniune tolerează un rău grav în propria lui viaţă (de văzut 1. Corinteni 5:13 ).

Două aspecte ale casei lui Dumnezeu

În pasajele pe care le-am examinat (Efeseni 2 şi 1. Petru 2 ), avem un aspect al casei lui Dumnezeu: este o zidire pe care o zideşte Hristos şi în care intră, ca pietre vii, numai credincioşii adevăraţi. Hristos este ziditorul şi zidirea este desăvârşită. Sub acest aspect, casa lui Dumnezeu şi trupul lui Hristos se confundă; ele conţin amândouă numai credincioşii adevăraţi.

Dar în 1. Corinteni 3 , avem un alt aspect al casei lui Dumnezeu, unde omul este ziditorul, responsabilitatea sa şi falimentul care decurg din aceasta fiind asociate. Citim acolo: „Noi suntem împreună-lucrători ai lui Dumnezeu; voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu. Potrivit harului lui Dumnezeu care mi-a fost dat, ca un arhitect înţelept, am pus temelia, iar altul zideşte deasupra” (1. Corinteni 3:9-10 ). Apoi apostolul vorbeşte despre ceea ce se zideşte pe această temelie: aur, argint, pietre preţioase, lemn, fân, paie, şi focul va dovedi lucrarea fiecăruia, în ziua judecăţii când totul va fi cunoscut de toţi şi când cel a cărui lucrare va fi suportat încercarea focului va primi o răsplată.

Este evident că lemnul, fânul, paiele, nu o vor suporta, sunt materiale rele aduse în zidirea lui Dumnezeu de lucrarea omului. Astfel, sub acest aspect al casei lui Dumnezeu pe pământ, când lucrarea de zidire este încredinţată omului, există faliment, şi oameni care sunt creştini cu numele fără credinţă personală, sunt adesea amestecaţi cu credincioşii adevăraţi.

La început, în vremea apostolilor, casa construită de om se confunda cu trupul lui Hristos şi casa zidită de Hristos. Domnul adăuga la Adunare pe toţi cei care erau mântuiţi şi toţi cei care erau introduşi în casa lui Dumnezeu pe pământ erau credincioşi adevăraţi. Dar curând un om, Simon magicianul, a mărturisit că este mântuit, a fost botezat şi introdus în privilegiile casei lui Dumnezeu, ale tovărăşiei creştine. S-a dovedit mai târziu că acest om nu era convertit şi nu era drept înaintea lui Dumnezeu. A fost poate primul faliment şi primul material rău, lemn, fân, paie, care a fost adus în zidirea lui Dumnezeu de către om. Nu era o piatră vie, nu era deci mădular al trupului lui Hristos. Era acum ceva în casă care nu aparţinea trupului; cele doună nu mai erau un singur şi acelaşi lucru: casa devenea mai mare decât trupul.

Introducerea materialelor amestecate în casa lui Dumnezeu a continuat de atunci, atât de bine încât acum este de mare importanţă să se facă deosebire între aceste două aspecte ale casei lui Dumnezeu: casa zidită de Hristos în mod desăvârşit şi casa zidită de om, marcată de imperfecţiune şi de ruină, cu materiale amestecate.

Deja la sfârşitul vieţii apostolului Pavel, casa lui Dumnezeu devenise o „casă mare”, cu vase de onoare şi vase spre dezonoare, vase de aur şi de argint, vase de lemn şi de lut, astfel încât pentru a fi „un vas spre onoare, sfinţit, folositor Stăpânului”, era necesar să se despartă de vasele spre dezonoare din casa cea mare (2. Timotei 2:20-21 ). Astfel este casa zidită prin intermediul oamenilor.

Să spunem pentru a ne termina remarcile despre acest subiect, că botezul cu apă, semn exterior al mărturisirii creştine, aşază pe cineva în casa lui Dumnezeu la zidirea căreia participă omul, pe când botezul Duhului Sfânt introduce pe cineva în trupul lui Hristos, aşa cum am văzut mai sus.

sursa: https://comori.org/