"Imparatul Solomon si epoca sa de aur (4)"

Categorie: Invataturi biblice

Înţelepciunea şi bogăţile lui Solomon.

Profitând de timpul de prosperitate şi pace, Solomon, paralel cu construirea Templului, a construit şi palatul împărătesc sau centru administrativ, a cărui construcţie a durat treisprezece ani. Palatul cuprindea casa din pădurea Libanului, care probabil era pentru armură, pridvorul de legătură, sala tronului sau sala de judecată şi locuinţa pentru împărăteasă, prinţesa Egiptului şi locuinţa pentru împăratul (1 Regi 7:1-12). Toate acestea au fost făcute din pietre masive, căptuşite cu lemn de cedru şi sprijinite de stâlpi. Sala tronului era prevăzută cu un tron mare şi înal, confecţionat din fildeş şi acoperit cu aur, pe care se aşeza împăratul urcând şase trepte  împodobite cu statui de lei de ambele părţi.[1]

Armata permanentă a lui Solomon reclama o intensă activitate de construcţii îmn întregul regat. Constrirea cetăţilor de depozitare destinate scopurilor administrative şi deservind sistemului defensiv a fost de asemenea prevăzută în plan. În 1 Regi 9:15-22 şi 2 Cron. 8:1-11 găsim o listă ipresionantă a unor asfel de cetăţi sugestivă pentru vastul program de construcţii al lui Solomon. Fosta fortăreaţă canaanită Ghezer a fost capturată de faraonul Egiptului şi utilizată ca fort d eSolomon, care a primit-o ca zestre. Excavaţiile efectuate pe cele 2,66 ha. ale Meghidonului arată că Solomon avea aici condiţiile necesare pentru a putea adăpostii 450 de cai şi 150 de care. Această fortăreaţă străjuia importanta vale Meghido sau Esdraelon, străbătută de cel mai important drum ce lega Egiptul de Siria. De asemenea, s-au efectuat săpături la  Haţor, conduse iniţial de Garstang şi mai recent de statul Israel. Alte cetăţi menţionate sunt Bet-Horonul, Baalat, Tamar, Hamat-Tola şi Tadmor. Pe lângă acestea, unele cetăţi funcţionau ca sedii ori capitale ale distinctelor administrative (1 regi 4:7-19). Descoperirile arheologilor de la Bet-Şemeş şi Lachiş arată că în aceste cetăţi existau clădiri cu magazii pentru depozitarea proviziilor. Relatarea biblică nu ne dă decât sugestii în legătură cu programul de construcţii al lui Solomon, despre care s-ar fi putut scrie cu siguranţă mult mai mult.

Eţion-Gheber şi Elat sunt menţionate numai în treacăt în 1 Regi 9:26-28 ca porturi maritime ale lui Solomon la Golful Aqaba. Tell-el-Kheleife, situat la capătul nordic al acestui golf, e singurul loc cunoscut în prezent care să ateste istoria meşteşugarilor din Elat, Eţion-Gheber.

Existau numeroase mine de cupru şi fier în întreaga regiune Wadi Araba. David construise deja fortificaţii în ţara Edomului încă de la începutul domniei lui (2 Sam. 8:14). Numeroase topitorii din Wadi Araba aprovizionau probabil Tell-el-Kheleife cu mineereuri de fier şi de cupru care erau apoi prelucrate în scopuri comerciale. În valea Iordanului (1 regi 7:45-56) şi mai jas, în Wadi Araba, Solomon trebuie să fi înţeles adevărul afirmaţiei din deut. 8:9, că ţara promisă deţinea resurse naturale de cupru.

Dezvoltând şi controlând industria metalelor în Palestina, Solomon, avea posibilitatea de a face negoţ. În vremea lui Hiram, fenicienii aveau legături cu turnătoriile de metal aflate în puncte îndepărtate ale Mediteranei putând astfel, nu numai să constuiască turnătorii pentru Solomon, ci şi să-l ajute în comerţ. Corăbile israelite deceau fier şi cupru în zone îndepărtate. Şi în schimb aduceau lui Solomon aur, argint, fideş şi maimuţe.

Israeliţii obţineau cai şi care de la conducătorii hitiţi din Cilicia şi din Egipt. Intermediari în comerţul cu cai şi care din asia mică, erau arameii (1 Regi 10:25-29). Deşi David a tăiat vinele tuturor cailor capturaţi cu excepţia a 100 (2 Sam. 8:4), e evident că solomon a acumulat o forţă ecvestă considerabilă. Venitul lui solomon a crescut şi datorită marilor caravane de cămile ce făceau negoţ cu mirodenii din sudul Arabiei pănă în Siria, Fenicia şi Egipt. Averea lui Solomon a mai crescut mult şi prin darurile primite din diferite colţuri alelumii datorită reputaţiei şi respectului internaţional pe care l-a câştigat. Oameni din diferite alte ţări veneau să-i asculte proverbele, cântările şi discursurile pe diverse teme (1 Regi 4:29-34). Dacă relatarea vizitei reginei din Seba e doar un exemplu al celor ce se întâmplau frecvent pe vremea lui Solomon, atunci ne putem da seama că aurul exista din belşug în capitala Israelului.

Solomon a ajuns la apogeu din toate punctele de vedere. A fost cel mai bogat împărat din vremea lui, a fost cel mai puternic împărat dintre naţiunile cunoscute, a fost cel mai înţelept om care a trăit pe pământ, a fost împăratul care a făcut cel ami mult pentru religia mozaică ducând naţiunea în starea cea mai înaltă a închinării înaintea lui Dumnezeu şi făcând să se vorbească despre Dumnezeul lui Israel cel mai mult din tot timpul Vechiului Testament, ca despre un Dumnezeu care face să prospere cei ce îi slujesc, a condus regatul lui Israel în tipul expansiunii teritoriale maxime a acestuia din toate timpurile şi totuşi relatarea biblică se încheie cu o notă rea în legătură cu moralitatea acestui Împărat, arată chiar şi şubrezirea peziţiei politice a regatului la sfărşitul vieţii lui Solomon.

În Deut. 4:7 şi 8, Mise îşi arată uimirea faţă de frumuseţea şi constituirea plină de înţelepciune dumnezeiască a legii pe care a dat-o el poporului, spunând că nu există pe pământ neam care să aibă legi aşa drepte şi pe Dumnezeul lor  aşa de proape cum au evreii, dacă întradevăr ascultă de acestă lege. S-ar părea că în timpul viaţii lui Solomon oamenii ai ajuns să cunoască şi ei lucrul acesta şi totuşi ea s-a soldat cu eşecul spiritual şi moral al împăratului şi al poporului.

Am putea da vina acestui eşec pe acele compromisuri aparent mici, pe care Solomon totuţi le-a acceptat, cum ar fi faptul că a avut cai şi care, arme multe şi întărituri şi mai mult şi-a luat de nevastă o fată dintre neamuri lucruri care au fost interzide de Dumnezeu în legile pe care le-a dat cu privire la eventualul împărat pe care evreii îl vor avea, dar biblia, cu toate acestea, nu spune în mod direct că aceasta a fost cauza declinului. Cartea Eclesiastul a fost scrisă de Solomon la bătrâneţe şi se pare că el aici dă o explicaţie mai rezonabilă, prezentând evoloţia lui morală şi spirituală fiind (în calitate de cel mai înţelept om) în căutarea lucrurilor cu adevărat bune şi de folos pentru om. În finalul cărţii el arată care a fost totuşi concluzia lui, concluzie din care înţelegem că părerea lui cu privire la Dumnezeu şi la ce trebuie cu adevărat să facă orice om, nu este cu nimic mai rea decât a celor mai fideli oameni ai lui Dumnezeu care au trăit. În carea aceasta el vrea să spună că, toată această decădere morală şi spirituală (cum le numim noi), nu a însemnat pentru el altceva decât un experiment tor aşa de bine cum a însemnat pentru el aceasta şi progresul lui moral şi spiritual. Totuşi, chiar dacă pentru el, faptele pe care le-a făcut, nu au însemnat depărtare de Dumnezeu, a însemnat aceasta pentru popor, care de atunci a întrat într-un declin spiritual care, s-a sfârşit cu ducerea lor în ruşinoasa robie asiriană şi babiloneană.

[1] Vasile Talpoş. Istoria Vechiului Testament. Pg. 242

sursa: ttps://la1ceai.wordpress.com