"FII PLIN ACUM – capitolul 6"

Categorie: Invataturi biblice

1. ACUM – NU MÂINE
2. DUHUL SFÂNT – PERSOANĂ
3. DUHUL SFÂNT – MIJLOCITORUL DOMNULUI ISUS
4. DUHUL SFÂNT – OSÂNDITORUL
5. DUHUL SFÂNT – MÂNGÂIETORUL
6. PATRU ATITUDINI FAŢĂ DE DUHUL SFÂNT
7. FII PLIN ACUM
8. URMĂRILE PLINĂTĂŢII DUHULUI

“… fiţi plini de Duh” (Efeseni 5:18)

CAPITOLUL 6

PATRU ATITUDINI FAŢĂ DE  DUHUL SFÂNT

     După ce am văzut locul şi slujba Duhului Sfânt în poporul lui Dumnezeu, suntem în situaţia de a ne întreba ce atitudine avem noi faţă de Duhul Sfânt; Îi dăm noi voie să-şi facă lucrarea de convingere şi să de descopere pe Domnul Isus ca tot ceea ce ne lipseste?

     Noul Testament ne spune că sînt patru atitudini posibile pe care le putem avea faţă de Duhul Sfânt.

     PRIMA este aceea de a-L întrista. “Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării. Orice amărăciune, orice iuţime, orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru” (Efeseni 4.30,31). Păcatul este cel ce întristează pe Duhul Sfânt şi în mod deosebit păcatele care sunt amintite aici în context: orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate. Când pricepem că Celui pe care Duhul a venit să-L descopere inimilor noastre I s-a dat numele preţios de Miel blând şi smerit cu inima şi că el este asemănat cu un porumbel gingaş, putem să ne dăm seama de lucrurile care-L întristează. Ori de cîte ori manifestăm o stare care nu se aseamănă cu a Mielului (uneori se aseamănă mai mult cu a leului!) mai ales în legăturile noastre cu ceilalţi, noi Îl întristăm. Cu toate că nouă ni s-au iertat atâtea, noi stăm uneori pe poziţia noastră şi nu vrem să iertăm pe semenul nostru. În lucrarea Sa de binecuvîntare, Duhul nu poate merge mai departe cu noi până ce nu descoperim păcatele acestea şi nu ne pocăim de ele. Din pricina aceasta El caută să ne convingă de ele, să lupte cu noi. Dar aceasta este lucrarea dragostei; păcatele noastre nu-L mânie ci mai degrabă Îl întristează.

     A DOUA atitudine pe care o putem lua faţă de Duhul este să ne împotrivim Lui. Ştefan zicea iudeilor din timpul său: “Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi întotdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi” (Fapte 7.51). Împotrivirea noastră faţă de convingerea Duhului Sfânt se vede adesea în faptul că ne împotrivim cînd Duhul încearcă să ne convingă de păcat. Noi putem refuza să acceptăm ca păcat ceea ce ne descoperă El că este păcat. Uneori născocim o scuză care să ne dovedească nepătaţi şi facem aşa pentru că ştim că a zice „da” convingerii Duhului ar însemna să ne umilim şi în consecinţă să ne pocăim şi să clarilîcăm situaţia. Acestui fapt Scriptura îi zice “tari la cerbice” şi ea este într-adevăr o stare gravă, iar dacă persistăm în ea ne poate atrage o judecată aspră. “Un om care se împotriveşte tuturor mustrărilor, va fi zdrobit deodată şi fără leac” (Proverbe 29.1). Împotrivirea noastră faţă de convingerea Duhului Sfânt se vede adesea şi în faptul că refuzăm să primim cele spuse de fraţi şi surori. Nu avem nimic de obiectat dacă lucrarea de convingere vine de la El adresându-se direct inimilor noastre, dar foarte adesea ca să ne descopere păcatul El se slujeşte de cuvintele pătrunzătoare ale vreunui frate. Dacă se întâmplă aşa, primim mai greu din pricina mândriei noastre. Dar dacă vrem să fim binecuvântaţi, trebuie să primim cu toate acestea.

     A TREIA atitudine posibilă este aceea a stingerii Lui. Pavel spunea: “Nu stingeţi Duhul şi nu dispreţuiţi proorociile” (1 Tesaloniceni 5.19,20). Acesta este cuvântul cu privire la activităţile comune ale Duhului Sfânt în mijlocul nostru, aşa cum se deduce din fraza care urmează, că nu trebuie să dispreţuim profeţiile. Noi stingem un foc cînd turnăm apă pe el şi putem stinge focul lucrării Duhului Sfânt la inima cuiva într-o adunare sau într-un grup de părtăşie, „tumînd apă rece peste lucrare” fie încercînd a descuraja lucrarea, fie chiar a o opri. Duhul Sfânt cere să aibă cale liberă în adunările oamenilor lui Dumnezeu sau în părtăşia lor. Dar de multe ori ne formăm în mintea noastră o imagine a felului în care El trebuie să lucreze şi apoi împiedicăm toate căile prin care lucrează El şi care nu corespund exact ideilor noastre – mai ales formele care par să ocolească metodele noastre preferate şi să dărâme poziţia noastră deosebită. Cu câtă uşurinţă putem cugeta că dacă va veni un timp de trezire, el va veni prin pastor, prin misionari, sau numai prin cei ce au o pregătire specială teologică. Cu toate acestea, Duhul face să vină trezirea prinuşa din dos prin cineva complet nebăgat în seamă şi fără o poziţie oficială. Cât de adesea a venit lsus şi a bătut la uşa unei situaţii, a unei Biserici sau a unei instituţii misionare, dar uşa a fost zăvorâtă pentru că El n-a venit pe canalele cuvenite sau pe căile care erau considerate ca normale, şi astfel El a trebuit să plece trist, părăsind o situaţie care avea aşa mare nevoie de El.

     A PATRA atitudine pe care o putem avea faţă de lucrarea Duhului Sfânt este aceea de a fi plini de El. Epistola către Efeseni ne spune: “Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh”  (5.18). Cel pe care L-am întristat, faţă de care ne-am împotrivit şi pe care L-am stins, acum ne-a umplut şi ne stăpîneşte. Ce capitulare şi ce inversare în viaţa noastră! În sfârşit am consimţit să ne plecăm faţă de ceea ce ne-a convins, şi să-i zicem păcatului păcat. De acum El poate nestânjenit să ne îndrepte privirea necontenit spre Isus, cu tot ceea ce ne lipseşte, spre bucuria noastră nemărginită, spre eliberarea şi umplerea noastră cu putere.

     Când cugetăm la faptul de a fi plini de Duhul Sfânt este important să o facem totdeauna în context cu cele trei atitudini faţă de El. Dacă nu procedăm aşa vom considera întotdeauna plinătatea Duhului Sfânt ca o binecuvîntare deosebită, ceva aparte de moştenirea noastră în Hristos şi atitudinea noastră nu ne va duce decât la luptă şi pierderi. Dacă la un moment dat nu suntem plini de Duhul Sfânt, atunci de vină este un singur lucru – păcatul. Păcătuind noi L-am întristat şi ne împotrivim Lui cînd El caută să ne convingă de aceasta. Poate că ani de zile am fost într-o stare de uscăciune, nemulţumiţi, dar totul se datora înmulţirii aceluiaşi lucru – păcatul. Ceea ce trebuie să facem este doar să ne umilim în pocăinţă sub înrâurirea convingătoare a Duhului şi El va mărturisi inimii noastre pe Isus şi sângele Lui, şi ne va da puterea să credem că sângele Său spală păcatul pe care l-am mărturisit. Apoi, acolo unde sângele spală, Duhul umple.

     Aceast fapt este clar ilustrat în slujba de curăţire din cartea Levitic capitolul 14. La început sângele unui miel (sângele jertfei) era pus pe urechea dreaptă şi pe degetul mare de la mână şi de la picior, apoi uleiul sfânt (imaginea Duhului Sfânt) era pus peste sânge în cele trei locuri. Mai întâi sângele, apoi uleiul. Aşa se întîmplă şi în viaţa credinciosului; Duhul Sfânt nu umple şi nu dă putere cărnii şi anume eului nejudecat, şi nu vine acolo unde nu a avut loc pocăinţa. El va veni numai acolo unde ea a avut loc, unde prin credinţă s-a apelat la sângele Domnului Isus ca să ne cureţe de păcat.

     În faţa lui Dumnezeu sângele preţios al Domnului Isus are o valoare aşa de mare, că omul nu este niciodată atît de căzut încât să nu mai poată fi spălat, şi dacă el s-a pocăit cu adevărat, acest sânge îi dă dreptul ca Duhul Sfânt să vină îndată şi să-i umple inima şi viaţa. El nu trebuie să meargă mai departe de piciorul Crucii. Acolo, chiar acolo unde păcatul s-a spălat, Duhul Sfânt îl va umple şi paharul lui va fi plin de dă peste el.

     Îmi amintesc de timpul cînd un coleg şi cu mine luam parte la o conferinţă a lucrătorilor în Brazilia şi un tînăr american a venit cu avionul de unde lucra, călăuzit de o mare foame a inimii. În convorbirea noastră el ne-a spus de sărăcia lucrării lor precum şi de înfrângerile din propria-i viaţă. Un an întreg nu au avut decît o singură întoarcere la Dumnezeu în misiunea lor. Misionarii ajunseseră aşa de reci, că dacă unul dintre ei încerca să vorbească serios despre Domnul Isus, ceilalţi îl luau în batjocură şi-i ziceau: “Vorbeşti ca un misionar!”. Ne-a spus apoi cum de curând Domnul a început să lucreze din nou la inima lui şi i-a descoperit lucrurile de care trebuie să se pocăiască pentru ca să se împace cu Dumnezeu. În cîteva probleme el începuse să clarifice lucrurile cu colegii lui – misionarii ceilalţi – şi drept urmare a început să crească o nouă părtăşie printre misionari şi lucrarea începea să fie din nou binecuvântată. Noi i-am sugerat că ar trebui să spună lucrurile acestea în întâlnirea din ziua respectivă. El a făcut-o, dar cînd în concluzie a spus întâmplarea impresionantă cum Domnul l-a smerit şi l-a adus înapoi la Cruce a afirmat: “Cu toate acestea, eu nu pot afirma că sunt plin de Duhul Sfânt, însă caut să fiu!”. L-am luat după aceea deoparte şi i-am zis: “În timp ce slăveam pe Dumnezeu pentru mărturia ta, am fost dezamăgit să aud că încă nu eşti plin de Duh”. În timp ce vorbeam, el a început să vadă că pentru a fi plin de Duhul Sfânt nu trebuie să meargă mai departe de Cruce, că în locul acela de zdrobire unde sângele i-a spălat inima, Isus a făcut pentru el tot ceea ce-i lipsea. Şi pentru că el a venit la Cruce, Dumnezeu l-a umplut într-adevăr cu Duhul din pricina sângelui lui Hristos.

     Acolo în Brazilia el a început să creadă pe deplin în valoarea lucrării sângelui Domnului Isus în viaţa lui. În zilele acelea puteai să-l vezi în colţuri liniştite, sub copaci sau în altă parte, aplecat în închinăciune şi umilinţă, uimit de tot ceea ce se întâmplase în viaţa lui, crezând totul şi spălat în sângele Domnului Isus – deci plin cu Duhul Sfânt. Domnul Isus a făcut pentru el tot ce-i lipsea înaintea lui Dumnezeu, adică neprihănire, iar în lăuntrul său sfinţenie. El s-a întors la locul său, strălucitor şi eliberat. În timp ce el în umilinţă depunea mărturia, Domnul Isus s-a slujit de mărturia sa ca să-i facă şi pe ceilalţi să simtă foamea. Credincioşii au început să se pocăiască, iar alţii să-L caute pe Isus pentru prima dată. La plecare el ne-a spus: “Din nou curg râuri de apă vie”.

     Cât de simplu şi cât de lesne este să fii plin cu Duhul Sfânt pe calea Domnului!

sursa: https://catalin67.wordpress.com/