Categorie: Invataturi biblice
„Noi toţi trebuie să fim arătaţi înaintea scaunului de judecată al lui Hristos“ (2. Corinteni 5:10 ).
Fără îndoială că apostolul îi include în această afirmaţie atât pe cei credincioşi, cât şi pe cei necredincioşi, deşi, aşa cum se va vedea mai departe, este un mare interval de timp între judecata celor două categorii; fiindcă nu este nici un temei în Cuvântul lui Dumnezeu pentru ideea obişnuită că sfinţii şi păcătoşii vor apărea în acelaşi timp înaintea scaunului de judecată. Dar noi ne ocupăm acum cu credincioşii.
Înfăţişarea celor credincioşi înaintea tribunalului Domnului Hristos va avea loc între venirea Lui şi arătarea Lui. Înălţaţi ca să-L întâlnească pe Domnul în văzduh, ei sunt atunci asemenea Lui, Îl vor vedea aşa cum este (1. Ioan 3:2 ) şi vor fi întotdeauna cu El (1. Tesaloniceni 4:17 ). Locul în care ei sunt mutaţi şi în care vor fi cu Domnul este casa Tatălui. Aceasta o ştim chiar din cuvintele Domnului: „În casa Tatălui Meu sunt multe locuinţe. Dacă nu ar fi aşa, v-aş fi spus; pentru că Mă duc să vă pregătesc un loc; şi, dacă Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, vin din nou şi vă voi primi la Mine Însumi, ca, acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi“ (Ioan 14:2-3 ).
Acolo, Domnul binecuvântat îi va conduce pe ai Săi şi îi va înfăţişa fără vină înaintea gloriei Sale, cu o bucurie fără margini (Iuda 24 ); şi cu ce bucurie nemărginită va apărea El împreună cu copiii pe care Dumnezeu I-a dat, înaintea Tatălui Său şi al lor şi a Dumnezeului Lui şi al lor! Şi cu ce bucurie Dumnezeu Însuşi va privi rodul şi perfecţiunea făpturilor Sale, pe cei răscumpăraţi, toţi după chipul Fiului Său, ca El să fie întâiul născut între mai mulţi fraţi! (Romani 8:29 ).
Sfinţii vor locui în casa Tatălui în timpul care se va scurge de la venirea Lui pentru sfinţi, până la întoarcerea Lui împreună cu sfinţii; şi, după cum am remarcat mai înainte, în acest timp ei se vor înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos.
Dovada pentru aceasta este în Apocalipsa 19 . Exact înaintea întoarcerii lui Hristos (Apocalipsa 19:11-14 ), Ioan spune: „Şi am auzit ca un glas de mulţime mare şi ca un glas de ape multe şi ca un glas de tunete puternice, spunând: «Aleluia! Pentru că Domnul, Dumnezeul nostru, Cel Atotputernic, a început să împărăţească. Să ne bucurăm şi să ne veselim şi să-I dăm glorie, pentru că nunta Mielului a venit şi soţia Lui s-a pregătit. Şi i s-a dat să se îmbrace în in subţire, strălucitor şi curat», pentru că inul subţire sunt faptele drepte ale sfinţilor“ (versetele 6-8).
Aici îi găsim pe sfinţi îmbrăcaţi în dreptatea lor (nu a lui Dumnezeu), rodul căilor lor practice, produs şi lucrat prin Duhul Sfânt, dar socotit ca al lor în harul minunat al lui Dumnezeu. Deoarece scaunul de judecată al lui Hristos pentru credincioşi priveşte lucrurile făcute în trup, acestea constituie singurul obiect al judecăţii anunţate.
Îmbrăcarea soţiei Mielului în in subţire, alb şi strălucitor va urma înfăţişării sfinţilor înaintea tribunalului lui Hristos şi amândouă vor avea loc imediat înainte de apariţia Domnului cu sfinţii Săi.
Dacă nu am fi avut această învăţătură, am fi putut gândi că scaunul de judecată va urma puţin după răpire. Dar este har în această amânare. Sfinţii sunt ridicaţi şi sunt cu Domnul în casa Tatălui şi li se dă posibilitatea să se familiarizeze acasă cu gloria în care au fost introduşi, înainte ca problema faptelor în trup să fie adusă înainte spre rezolvare. Caracterul judecăţii trebuie observat îndeaproape, şi una sau două remarci preliminare ne vor ajuta mult să nu greşim, cât şi să înţelegem subiectul.
1. Credincioşii niciodată nu vor fi judecaţi pentru păcate. Înaintea noastră nu sunt puse păcatele, ci faptele săvârşite în trup; şi, în adevăr, a presupune că problema vinovăţiei noastre ar putea fi ridicată din nou, ar însemna să trecem cu vederea, ca să nu spun să falsificăm, caracterul harului şi al lucrării de răscumpărare. „Adevărat, adevărat vă spun că cine aude cuvântul Meu şi crede în Cel care M-a trimis are viaţă eternă şi nu vine la judecată (krisin), ci a trecut din moarte la viaţă“ (Ioan 5:24 ). Din nou ni se spune: „Pentru că, printr-o singură jertfă i-a desăvârşit pentru totdeauna pe cei sfinţiţi“ (Evrei 10:14 ).
Problema păcatelor a fost închisă pentru totdeauna la cruce; şi orice credincios este înaintea lui Dumnezeu acceptat şi iubit, trăind în eficacitatea jertfei oferite. De aceea chiar şi acum suntem fără pată înaintea lui Dumnezeu, şi păcatele şi fărădelegile noastre nu vor mai fi amintite (Evrei 10:17 ).
2. Aceasta se poate vedea imediat ce ne amintim că vom avea trupuri de glorie, pentru că vom fi asemenea lui Hristos înainte de înfăţişarea noastră la scaunul de judecată; fiindcă învierea sfinţilor adormiţi în Hristos şi transformarea celor vii şi răpirea lor împreună în prezenţa Domnului vor preceda judecata noastră.
Aceasta este o mare mângâiere, pentru că, fiind deja asemenea lui Hristos, vom avea comuniune deplină cu El în fiecare judecată a Lui asupra lucrărilor noastre; şi de aceea ne vom bucura la expunerea şi respingerea a tot ce a decurs în vieţile noastre din carne şi nu din Duhul Sfânt. Aceasta răspunde la întrebarea dacă nu vom tremura şi nu vom fi ruşinaţi când toate faptele vieţii noastre creştine vor fi date la iveală în adevăratul lor caracter. Într-adevăr, suntem în lumină, prin credinţă, când conştiinţa este în prezenţa lui Dumnezeu. Vom fi conform cu perfecţiunea acelei lumini când vom apărea înaintea tribunalului lui Hristos.
Am spus că este un lucru solemn, şi aşa este: totul este judecat în lumină; dar inima iubeşte aceasta, pentru că, mulţumită Dumnezeului nostru, suntem lumină în Hristos. Dar, mai mult decât atât, când creştinul este astfel arătat, el este deja în glorie, exact ca şi Hristos, şi nu are rămăşiţe ale firii rele în care păcătuia; şi acum poate privi la drumul pe care Dumnezeu l-a condus în har, ajutat, ridicat, împiedicat să cadă, fără să-şi ia ochii de la Cel Drept.
Ce istorie de har şi de îndurare! Dacă mă uit înapoi acum, păcatele nu-mi mai rămân pe conştiinţă, deşi am oroare de ele: sunt îndepărtate dinaintea lui Dumnezeu. Eu sunt dreptatea lui Dumnezeu în Hristos; dar ce sentiment de dragoste şi de răbdare, de bunătate şi har, cu atât mai perfect cu cât totul se aşterne înaintea mea! Sigur că este un mare câştig să-I dăm socoteală lui Dumnezeu cu privire la noi, în lumină şi în dragoste, fără urmă de rău în noi. Suntem ca şi Hristos. Dacă cineva se teme să pună totul înaintea lui Dumnezeu, nu cred că este liber în sufletul lui în ce priveşte dreptatea – adică dreptatea lui Dumnezeu în Hristos – nu este pe deplin în lumină. Şi noi nu va trebui să fim judecaţi pentru nimic; Hristos a dat totul la o parte.
Având în vedere toate acestea, putem aprecia mai îndeaproape natura judecăţii în sine. Nu noi vom fi judecaţi, nici păcatele noastre nu vor apărea înaintea noastră, după cum s-a explicat pe larg, ci, aşa cum spune Scriptura, „noi toţi trebuie să fim arătaţi (manifestaţi – fanerotinai) înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să primească cele făcute în trup, potrivit cu cele ce a făcut, fie bine, fie rău“ (2. Corinteni 5:10 ).
Trupul credinciosului este al Domnului, un mădular al lui Hristos şi templul Duhului Sfânt (1. Corinteni 6:15-19 ) şi de aceea este folosit în slujba Lui, pentru arătarea lui Hristos Însuşi (Romani 12:1 ; 2. Corinteni 4:10 ). De aici şi dorinţa sinceră şi speranţa apostolului, ca, fie în viaţă, fie în moarte, Hristos să fie glorificat în trupul lui (Filipeni 1:20 ). De aceea suntem responsabili pentru faptele săvârşite în trup, ca, în timp ce suntem făcuţi desăvârşiţi pentru eternitate prin unica jertfă a lui Hristos – şi nu mai poate fi nici o acuzaţie pentru păcat în noi – orice act din viaţa noastră, nu numai ca slujbă, ci orice faptă pe care am făcut-o, să fie arătată, testată şi judecată înaintea scaunului de judecată al lui Hristos.
Binele va fi văzut şi recunoscut ca atare; şi, în timp ce faptele au fost lucrate în noi şi prin noi, prin harul lui Dumnezeu şi prin puterea Duhului Său, ele vor fi socotite, în infinita Lui îndurare, ca ale noastre şi aşa vom fi răsplătiţi. Răul, oricât de întemeiat ne-ar părea acum, va fi de asemenea recunoscut în adevăratul lui caracter, neaparţinând altcuiva decât nouă, produs al cărnii, şi va primi condamnarea dreaptă, noi înşine bucurându-ne că tot ce L-a dezonorat pe Domnul nostru binecuvântat, deşi făcut prin noi, îşi primeşte răsplata cuvenită. Timpul tăinuirilor se va sfârşi atunci, fiindcă ceea ce arată totul este lumina, şi atunci totul va fi cercetat şi încercat de strălucirea luminii sfinţeniei scaunului de judecată.
Este o chestiune demnă de luat în considerare dacă acest adevăr ocupă locul cuvenit în sufletele noastre. Cunoscând harul şi plinătatea răscumpărării, există pericolul să trecem cu vederea sau să uităm responsabilitatea noastră. Dar nu ar trebui să fie aşa şi perspectiva scaunului de judecată al lui Hristos, fără să mai arunce o umbră de nelinişte în sufletul credinciosului, trebuie să exercite o influenţă practică asupra sufletului. Chiar comuniunea în care se găseşte arată că aşa stau lucrurile: „Suntem încrezători, spun, şi ne place mai bine să fim departe de casă, afară din trup, şi să fim acasă la Domnul. De aceea ne şi străduim să-I fim plăcuţi, fie că suntem acasă, fie că suntem departe de casă ...“ (2. Corinteni 5:8-9 ).
Perspectiva deci îl întăreşte pe apostol, stimulându-l cu un zel neobosit să caute ca în tot ce face să fie aprobat de Hristos. De fapt aceasta este exact ceea ce face pentru noi, dându-ne posibilitatea ca să aducem toate acţiunile noastre în lumina prezenţei Lui şi ajutându-ne să acţionăm prin El şi pentru El. Aici stă puterea noastră. Satan este foarte subtil şi adesea ne ispiteşte să fim plăcuţi oamenilor; dar, când ne aducem aminte că ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată, suntem inaccesibili curselor sale, ştiind că, dacă ne supunem altora, va fi cu preţul de a-I displăcea lui Hristos. Şi unde este folosul de a practica înşelăciunea, fie faţă de noi înşine, fie faţă de alţii, când tot ce facem va fi curând descoperit? Să fim plăcuţi lui Hristos va fi singurul nostru scop, în măsura în care avem înaintea sufletului nostru judecata Sa. La fel ne va ajuta să fim răbdători când nu înţelegem sau în prezenţa greşelilor sau a răului.
În zilele Reformei, în Italia, un călugăr care primise adevărul Evangheliei a fost pus sub arest sever sub paza unui alt frate călugăr. De-a lungul multor ani a suferit fără murmur tratamentul aspru al temnicerului. În cele din urmă el a fost trimis la execuţie. Şi, în timp ce îşi părăsea celula, s-a întors către paznicul lui şi i-a zis cu blândeţe: „Frate, în curând vom şti care dintre noi a plăcut Domnului“. La fel şi noi putem lăsa orice problemă disputată, fie că ne priveşte pe noi înşine, fie pe fraţi, să fie adusă înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. Aşa vom putea adopta limbajul apostolului: „Dar pentru mine este ceva foarte neînsemnat să fiu judecat de voi sau de judecata omului. Ba încă nici chiar eu nu mă judec. Pentru că nu sunt conştient de nimic rău despre mine însumi; însă nu prin aceasta sunt îndreptăţit: ci Cel care mă judecă este Domnul. Aşa că nu judecaţi nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va şi aduce la lumină cele ascunse ale întunericului şi va arăta sfaturile inimilor; şi atunci fiecare îşi va avea lauda de la Dumnezeu“ (1. Corinteni 4:3-5 ). Influenţa acestui adevăr, dacă ar fi ţinut în puterea Duhului Sfânt, ar fi incalculabilă. Ar lucra în noi conştiinţe exersate în cele mai mărunte lucruri şi ar ţine sfinţenia Domnului, Căruia Îi slujim, continuu înaintea sufletelor noastre. În acelaşi timp ne-ar scuti de a fi ocupaţi cu eşecurile fraţilor, amintindu-ne în mod constant de cuvintele apostolului: „Cine eşti tu, care judeci pe slujitorul altuia? Pentru stăpânul lui stă în picioare sau cade“ (Romani 14:4 ). Fie ca Domnul să ne ajute să trăim continuu sub puterea acestui adevăr, ca toate cuvintele şi faptele să fie spuse şi făcute în lumina acelei zile.
sursa: https://comori.org/