"„Iată, pun cuvintele Mele în gura ta.” (Ieremia 1,9)" - Experienta cu Dumnezeu

Categoria: Experiente cu Dumnezeu

„Laurențiu, ești chemat la directorul general” – mi-a spus șeful, afișând o mimică plină de compasiune. El știa prea bine ce însemna acest ordin. O știam și eu deoarece, de câteva luni, aproape săptămânal eram chemat fie la biroul personal pentru a da note explicative legate de absențele mele de la serviciu în zilele de sâmbătă, fie la UTC, unde se încerca reeducarea mea politică și unde primeam voturi de blam, fie la sindicat, fie la directorul general.

Îmi era într-adevăr teamă… Eram un tânăr fără experiență de viață, aveam doar 23 de ani și firea mea timidă și emotivă îmi crea mari probleme în astfel de situații. La locul de muncă mă înțelegeam bine cu colegii; eram chiar iubit și apreciat profesional, deși eram la început de drum. Dar niște „binevoitori” au avut grijă să raporteze conducerii regionalei că există un caz problemă în instituție: un tânăr cu o religie mai aparte și care refuză să lucreze sâmbăta. Acel tânăr eram eu…

În toată această perioadă de furtună și încercări, între colegi avuseseră multe discuții pe tema religiei mele. Unii erau de partea mea, susținându-mă, chiar dacă nu împărtășeau aceleași convingeri religioase. Alții erau împotrivă…

Îmi voi aminti tot restul vieții un astfel de moment în care, după o discuție de genul acesta între colegi, discuție la care asista și unul dintre medicii cu care colaboram, acesta mi-a spus câteva cuvinte în auzul tuturor. Nu le voi uita niciodată: „Laurențiu, mergi înainte ! Luptă până la capăt, căci aceasta e credința cea adevărată!” Apoi a închis ușa și a plecat…

Așadar, eram în plină luptă cu autoritățile comuniste, cu sistemul impus și cu legile omenești care veneau în contradicție cu Legea lui Dumnezeu pe care mă străduiam să o respect. Iar eu nu eram decât un tânăr timid și emotiv, singur în fața unei armate de oameni intelectuali ce se bucurau de influență și putere.

Trebuia să mă prezint în fața directorului general. Nu aveam de ales. Așa că, după ce m-am rugat pentru înțelepciune, mi-am luat inima în dinți și m-am prezentat în fața directorului. Când am intrat în birou, m-am trezit în fața întregului staff al instituției: directorul general, directorul economic, directorul spitalului, șeful personalului, etc. Era prezent chiar și un medic psihiatru…

Imediat a început interogatoriul. Nu-mi amintesc prea multe amănunte din discuția avută în acea ocazie. Tensiunea era prea mare pentru a reține toate cele discutate atunci. Îmi amintesc însă un lucru: La un moment dat, după încercări repetate ale celor din fața mea de a mă convinge să renunț la convingerile mele și să vin sâmbăta la lucru, medicul psihiatru a luat cuvântul, spunând: „Constat că tu ai o problemă psihică.”

Exact în clipa următoare mi-a venit în minte un text scris de apostolul Pavel în 1 Corinteni 1,18. Am cerut cuvântul și am replicat: „D-na doctor, nu mă miră că mă faceți nebun. Apostolul Pavel a anticipat acest lucru când a scris că predicarea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării. Dar pentru noi, care ne aflăm pe calea mântuirii, ea este puterea lui Dumnezeu. Trăim în lumi total diferite și nu mă miră că mă considerați nebun.”

Apoi interogatoriul a continuat, toți cei prezenți încercând să uzeze de toată puterea lor de convingere pentru a mă determina să renunț la credința mea. Mi s-a propus chiar să vin sâmbăta la serviciu cu Biblia la mine, să nu fac nimic decât să citesc din ea și apoi voi putea pleca unde doream. Mi-am dat seama imediat că era o cursă abilă și am refuzat „oferta” generoasă.

Într-un târziu, văzând că toate eforturile le erau zadarnice, directorul general a luat cuvântul, spunându-mi cu o față zâmbitoare: „Laurențiu, știi vorba aia: Când doi îți spun că ești beat, du-te și te culcă ! Noi suntem atâția oameni aici, iar tu ești singur. Dacă noi toți gândim așa, trebuia să recunoști că ești singur și că ești greșit.”

În aceeași clipă, ca o scânteie aprinsă instantaneu în mintea mea, mi-au venit în minte cuvintele unei cugetări a lui Nicolae Iorga. Îmi plăceau aceste cugetări și chiar memorizasem câteva dintre ele. Acum, una îmi stăruia în minte. Să o spun sau nu? Mi-am luat inima în dinți și am spus-o hotărât, dar în același timp cu tot respectul cuvenit.

„Tovarășe director, așa este. Însă Nicolae Iorga a mai adăugat ceva la acest proverb: „Dacă doi îți spun că ești beat, du-te și te culcă; dar dacă tu știi că n-ai băut, înseamnă că ei sunt beți.”

Când am terminat de spus ceea ce aveam de spus, un râs general s-a auzit în biroul directorului. Toți zâmbeau și erau bine dispuși. Nu am avut altceva de făcut decât să-mi iau rămas bun de la ei, într-o atmosfera destinsă.

Deși peste puțin timp am fost dat afară din serviciu pe motiv de „indisciplină la locul de muncă”, experiența din acea zi tensionată a fost de neuitat. Am înțeles atunci, într-o oarecare măsură, ce înseamnă promisiunea lui Dumnezeu în diferitele ei formulări biblice:

„Du-te, dar ! Eu voi fi cu gura ta și te voi învăța ce vei avea de spus” (Exodul 4,12).

„Apoi Domnul Și-a întins mâna și mi-a atins gura. Și Domnul mi-a zis: „Iată, pun cuvintele Mele în gura ta” (Ieremia 1,9).

„Dar, când vă vor da în mâna lor, să nu vă îngrijorați gândindu-vă cum sau ce veți spune; căci ce veți avea de spus vă va fi dat chiar în ceasul acela, fiindcă nu voi veți vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi” (Matei 10,19‑20; vezi și Marcu 13,11‑13; Luca 12,11‑12; 21,14‑15).

Am trăit adesea experiențe de genul acesta. În mijlocul unor discuții aprinse pe teme biblice cu creștini din alte confesiuni, sau pus în fața unor întrebări dificile, am avut mereu ocazia să trăiesc pe viu promisiunea lui Dumnezeu. Când am o relație bună cu Dumnezeu și ori de câte ori am nevoie de ajutorul Lui, El nu mă dezamăgește niciodată, împlinind făgăduința Sa în momentul cel mai potrivit.

sursa: https://www.loribalogh.ro/