"Experienţe ale credinţei. Evanghelizare printre cunoştinţe şi rude" Charles Stanley

Categorie: Experiente cu Dumnezeu
 

Câţiva creştini s-au decis să întreprindă o călătorie prin satele din Yorkshire, în jurul localităţii mele de naştere Brookhouse, pentru a lăsa în fiecare casă un pliant şi pentru a vesti Evanghelia. Am ajuns la un loc, de unde un drum ducea spre Laughton, iar celălalt spre Brookhouse. Am simţit că Domnul avea de gând ceva deosebit, pen-tru care trebuia să merg la Brookhouse. I-am spus vizitiului, care era un creştin: „B., trebuie să mergi spre Brookhouse şi acolo să opreşti unde îţi voi spune eu“. El mi-a răspuns: „Acolo nu putem întoarce“. Eu i-am spus: „Trebuie să mergem. Poţi merge mai departe până la Hooton şi acolo să întorci“. Am pornit spre sat. L-am rugat pe Domnul să mă conducă spre persoana care doreşte El. La un pod mic, pe care îl cunoşteam din tinereţe, o voce interioară mi-a spus să ne oprim. Alături de acel pod locuia o femeie, Becky F., în magazinul căreia, copil fiind, cumpărasem deseori dulciuri. Am bătut la uşa căsuţei şi am fost întâmpinat de o femeie necunoscută. „Puteţi să-mi spuneţi dacă mai trăieşte doamna F.?“ - „Da“, a răspuns ea, „trăieşte. Poftiţi!“ Ea m-a condus într-o cameră mică, în care femeia se afla pe patul de moarte. O văzusem acum patruzeci de ani. A fost un moment festiv. Ea avea mintea limpede şi m-a recunoscut. Femeia a spus: „Este acesta Charles Stanley? Da? Atunci Dumnezeu te-a trimis. Eu mor, dar nu am pe nimeni care să-mi spună cum pot fi mântuită şi cum pot merge în cer. O, spune-mi cum pot fi mântuită!“ Am asigurat-o că Dumnezeu m-a trimis pentru a-i vesti iertarea păcatelor prin moartea ispăşitoare a lui Isus (Fapte 13:38-39 ). I-am arătat din Scriptură că această moarte ispăşitoare a fost săvârşită şi i-am explicat că prin El, toţi cei care cred sunt îndreptăţiţi şi au pace cu Dumnezeu.
 

Duhul lui Dumnezeu o pregătise pe această femeie muribundă să asculte cuvintele lui Isus. I-am spus: Isus Însuşi spune: „Adevărat, adevărat vă spun că cine aude cuvântul Meu şi crede în Cel care M-a trimis are viaţă veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă“ (Ioan 5:24 ). Ea sorbea aceste cuvinte dătătoare de viaţă. Am întrebat-o: „Auzi aceste cuvinte ale Domnului Isus?“ - „Da, le aud“, a răspuns ea. „Crezi că Dumnezeu L-a trimis şi că Dumnezeu a avut o astfel de dragoste?“ - „Da.“ - „El spune că nu vei merge în judecată. Îl crezi?“ - „Da, cred.“ - „El mai spune că ai trecut din moarte la viaţă. Îl crezi?“ - „Da, cred.“ Prin har a crezut cuvintele Domnului Isus. Ea a trecut în mod plăcut de la moarte la viaţă. Apoi am spus: „Să mulţumim.“ Am îngenuncheat şi i-am mulţumit lui Dumnezeu. Când m-am ridicat de pe genunchi, am auzit căruţa întorcându-se. Am părăsit-o pe doamna F. ca pe o nouă creatură, care urma să fie în curând la Domnul, o mărturie binecuvântată a harului nesfârşit. Cât de proslăvit va fi Dumnezeu când vom vedea cândva diferitele căi pe care ne-a condus!
 

Am pornit mai departe spre Laughton. Acolo am împărţit în fiecare casă un pliant, dar şi elevilor din şcoala în care mersesem şi eu cu mulţi ani în urmă. În faţa capelei am avut şi o mică vestire a Evangheliei, loc în care Domnul mi-a deschis pentru prima dată gura când avem paisprezece ani.
 

Apoi am pornit mai departe spre Firbeck. Mi-am amintit deodată că acolo locuiau câţiva din înaintaşii mei. Am intrat într-o căsuţă şi am întrebat dacă mai locuieşte în sat cineva cu numele respectiv. Am fost condus în casa cumnatei bunicului meu, bătrâna văduvă a fratelui său. Şedea în căsuţa ei înconjurată de copii, nepoţi şi strănepoţi, care veniseră în acea zi pentru a o vizita. Ea nu mă mai văzuse de când aveam opt ani. Dar oricât de ciudat pare, ea m-a recunoscut şi a simţit că sunt un sol pe care l-a trimis Dumnezeu. Era îngrijorată, dorea să fie mântuită, dar nu avea pe nimeni care să-i arate calea vieţii. Am tot motivul să cred că Dumnezeu Şi-a binecuvântat Cuvântul în acea zi. Am vizitat-o apoi până în ziua plecării ei acasă. Deşi era foarte bătrână, era în stare să parcurgă o milă până la Roche Abbey; acolo am avut o vestire a Evangheliei. Elevii renumitei şcoli din Worksop erau în ziua aceea acolo şi au dorit să mă asculte. Învăţătorii au permis. Toţi au ascultat cu atenţie. A fost o zi fericită şi plină în părtăşia cu Hristos. Ce bine este când dragostea lui Dumnezeu faţă de păcătoşii pierduţi este vestită!

sursa: https://comori.org/