"Experienţe ale credinţei. Eliberaţi prin credinţă" Charles Stanley

Categorie: Experiente cu Dumnezeu
 

Am vorbit deja despe adunările de dimineaţa. Camera mea în Rotherham era supraplină aproape în fiecare dimineaţă la ora şase. Se rosteau rugăciuni stăruitoare. Succesul s-a arătat prin înghesuiala mare seara şi unele suflete întristate au recunoscut că au găsit pacea cu Dumnezeu. Aşa stăteau lucrurile şi în adunările de dimineaţa în care era vestită Evanghelia, de exemplu în Exeter, în apropierea castelului. O tânără a trecut pe acolo şi a auzit propoziţia: „Cel mai mare păcătos din Exeter este binevenit la Domnul Isus Hristos.“ A fost o veste a lui Dumnezeu pentru sufletul ei. A mers acasă, a îngenuncheat în faţa patului ei şi a suspinat: „Doamne, eu sunt cea mai mare păcătoasă din Exeter. Îţi sunt binevenită?“

Câteva luni mai târziu, un frate în Hristos a fost chemat la o femeie muribundă. S-a aşteptat să găsească un suflet nemântuit, care este pe punctul de a pleca în veşnicie. Dar cât de uimit a fost să vadă o faţă, pe care strălucea pacea cerească! Este un moment minunat să vezi pe cineva care este pe punctul de a pleca pentru a fi la Domnul! Fratele a fost atât de uimit, încât n-a putut spune nimic. În sfârşit a întrebat: „Ce v-a făcut atât de fericită? V-a vizitat cineva? Sau aţi primit un pliant?“ - „O, nu“, a răspuns ea, „nu a fost nimeni aici. Am fost singură cu Domnul Isus.“ Apoi a relatat ceea ce a auzit într-o dimineaţă la ora şase, cum a venit acasă şi a îngenuncheat, ce i-a spus Domnului şi cum El a salutat-o cu veşnicul salut de bun venit al dragostei Sale nemărginite.

Să revenim la strângerile laolaltă suplimentare! Nu există nici o îndoială cu privire la faptul că lui Dumnezeu i-a plăcut să lucreze în ele prin Duhul Sfânt. Oamenilor nu li se cerea să rămână, ci ei nu doreau să plece. Dumnezeu a lucrat prin Duhul Sfânt şi foarte mulţi au găsit pace în timpul acestor strângeri laolaltă.

Necredinţa poate spune repede că multe din aceste călăuziri clare ale Duhului au fost numai evenimente accidentale. În multe cazuri, acest lucru este imposibil. Să privim următorul caz: odată am simţit îndemnul să merg într-o localitate, pe care o văzusem numai o dată în viaţa mea, un oraş din apropiere de Derby, şi să predic Evanghelia. Nu cunoşteam numele oraşului, dar imaginea localităţii era foarte vie în faţa mea şi eram convins că trebuie să merg acolo şi să-L vestesc pe Hristos. Am descris localitatea unui cunoscut din Staffordshire şi el mi-a spus imediat că este vorba despre Uttoxeter. În timpul săptămânii am stăruit în rugăciune, iar vinerea am primit o scrisoare de la o doamnă din Tenby, la care era anexată o scrisoare a doamnei H. din Uttoxeter. Deoarece nu-mi cunoştea adresa, aceasta o rugase pe doamna din Tenby să-mi trimită scrisoarea. Acea scrisoare conţinea rugămintea să vin la Uttoxeter şi să vestesc Evanghelia. Am plecat imediat. Cuvântul a fost primit. A fost o simplă întâmplare faptul că m-am simţit îndemnat să merg într-o anumită zi într-un loc necunoscut ca să predic? Sau faptul că o creştină a fost călăuzită să-mi scrie o scrisoare şi să mă invite să merg acolo? De ce să ne îndoim astăzi de prezenţa şi călăuzirea Duhului Sfânt, când El de fapt a fost prezent de la începutul Evangheliei, aşa cum vedem în Fapte 2 ? Domnul Isus a spus când era încă pe acest pământ: „Şi Eu Îl voi ruga pe Tatăl, şi vă va da un alt Mângâietor, ca să fie cu voi pentru totdeauna“ (Ioan 14:16 ). Da, El rămâne cu noi! Dacă ne-am asemăna mai mult copiilor, am cunoaşte mai mult călăuzirea Sa dumnezeiască pe calea noastră de slujire. În măsura în care sporesc organizaţiile bisericeşti, călăuzirea directă a Duhului este pusă deoparte. Nu ştim cât pierdem prin aceasta.

sursa: https://comori.org/