"Experienţe ale credinţei. Evanghelizare la înmormântarea unui demnitar catolic" Charles Stanley

Categorie: Experiente cu Dumnezeu
 

Doresc să povestesc cum şi-a început Domnul lucrarea în diferite locuri. Desigur, pot aminti numai câteva exemple.

Oraşul York îmi era de luni de zile pe inimă şi mă rugasem deseori pentru el. Odată mă întorceam de la S. şi a trebuit să aştept 3 ore în York trenul de legătură. În timp ce treceam podul, L-am rugat pe Domnul să-mi trimită un grup de ascultători, dacă este voia Sa să le vorbesc. Încă mă rugam, când am întâlnit o mulţime mare de oameni. Domnul mi-a spus: Urmează-i! Am observat imediat că era vorba de înmormântarea unui demnitar catolic. Am mers mai departe până ce am ajuns în dreptul unei încăperi mari, acoperite. În acea clipă a început să plouă şi oamenii au năvălit sub acoperiş. Atunci mi-am luat Biblia şi am citit tare cuvintele : „Ferice de morţii care mor în Domnul!“ S-au apropiat de mine foarte mulţi şi m-au ascultat cu atenţie. Catolicii păreau să creadă că sunt unul dintre ei şi, în timp ce îşi făceau cruce, s-au apropiat tot mai mult de mine. Mai întâi am vorbit despre cei care adorm acum în Hristos. Nu am spus nimic despre perioada deosebită, despre care vorbeşte acest text, ci am vorbit în general despre fericirea sufletelor care părăsesc pământul pentru a fi la Hristos. Am încercat să le arăt clar că Biblia nu spune: fericiţi sunt cei care mor în biserica romană sau protestantă, ci în Domnul. Acesta a părut să fie motivul pentru o mare tulburare, dar apoi au ascultat cu mai multă atenţie în timp ce am încercat să le explic din Scriptură ce înseamnă a fi „în Domnul“.
 

Când am terminat, un bărbat a întrebat: „Dacă v-am înţeles bine, aţi spus că un om poate şti deja din această lume că este mântuit şi că are viaţă veşnică. Este adevărat?“ Această întrebare şi răspunsul dat au părut să facă impresie adâncă asupra multora, căci am arătat din Cuvânt că toţi credincioşii au privilegiul de a fi îndreptăţiţi şi de a avea pace cu Dumnezeu. Scriptura spune: „Să ştiţi dar, fraţilor, că în El vi se vesteşte iertarea păcatelor; şi oricine crede, este iertat prin El de toate lucrurile de care n-aţi putut fi iertaţi prin Legea lui Moise“ (Fapte 13:38-39 ). Am adăugat şi alte texte şi, după ce am terminat de răspuns, convoiul funerar s-a apropiat de cimitir, dar cu o întârziere de aproximativ două ore. Să nu spunem că aceasta este ciudat. Dacă am umbla mai mult în credinţă, nu ni s-ar părea ciudat.

La scurt timp după aceea m-am simţit călăuzit să merg la York şi să ţin o prelegere în piaţă. Tema era „Semnele timpului“. Era tocmai perioada lucrărilor de incitare ale cartiştilor (cartiştii tindeau să preia puterea statului prin clasa muncitoare). S-a răspândit zvonul că am venit ca şi cartist să aduc tulburare în oraş. M-a chemat primarul şi, deoarece eram creştin, dar nu membru al unei biserici, a fost pus în încurcătură. A presupus că totuşi voi aduce ceva fals şi a considerat că ar fi bine să îngrijească de ordine printr-un grup de poliţişti. Mulţimea de oameni era imensă şi s-a umplut toată piaţa. Din punct de vedere trupesc mă simţeam foarte slăbit şi aproape a trebuit să fiu tras pe podium. Este o treabă serioasă să vorbeşti la aşa multe mii care vor fi curând în veşnicie. Am zăbovit mult la judecata viitoare asupra popoarelor, când Domnul Isus va apărea în slavă. Apoi am arătat creştinilor adevăraţi că Domnul va veni mai întâi să-i ia la El (Ioan 14:1-3 ; 1. Tesaloniceni 4:13-18 ). Acestea erau lucruri noi şi total necunoscute pentru locuitorii Yorkului. Prelegerea a durat până noaptea târziu. A fost o seară pe care mulţi nu au uitat-o.

Auzisem deja mai demult de un creştin care se numea S. Deşi nu mă cunoştea, mi-a permis să predic până seara târziu în casa lui. După ce mi-am încheiat prelegerea din piaţă, i-am chemat pe toţi cei care doreau să ştie mai multe în casa amintită. Micuţa casă a fost supraplină; adunarea a durat până după miezul nopţii.

În aceeaşi seară, Domnul l-a trimis pe slujitorul său, fratele T.S., din Leeds la York pentru a lucra acolo. A sosit noaptea târziu şi nu a ştiut nimic de adunarea noastră. A doua zi, Domnul l-a condus la noi. În acele zile a început o lucrare care s-a răspândit curând foarte mult.

sursa: https://comori.org/