text Experiente cu Dumnezeu

"De ce scriu pe net" - Expperienta cu Dumnezeu

"De ce scriu pe net" - Expperienta cu Dumnezeu

Categoria: Experiente cu Dumnezeu

 

Era spre sfârșitul anului 2004… Printr-un concurs de împrejurări, despre care acum am convingerea că au fost sub directă călăuzire a Providenței divine, am publicat timid primele articole pe un site de resurse creștine. Era vorba de un ciclu de prelegeri având ca subiect „Noul Pământ”. Echipa tânără și entuziastă a website-ului respectiv a postat ciclul, atât în format Word, cât și în format audio, încurajându-mă să continui să scriu. Eu însă nu eram convins că aceasta era lucrarea la care mă chema Dumnezeu.

În scurt timp, perspectivele s-au lărgit, devenind colaboratorul unui alt portal de resurse creștine. Dar tot nu eram convins că ceea ce făceam era după voia lui Dumnezeu. În mod uimitor însă, perspectivele se lărgeau pe zi ce trece. Alte site-uri se bucurau să posteze și să găzduiască materialele pe care le scriam, dar convingerea că ceea ce făceam era cel mai bun lucru încă nu își găsise loc în conștiința mea.

Rezervele pe care le nutream față de acest gen de lucrare erau legate de lipsa unui contact fizic, vizual și direct cu cei cărora le transmiteam mesajul. Îmi lipsea acel feed-back de care are nevoie orice om care face ceva pentru semenii lui și care îi dă siguranța ca ceea ce face este folositor sau nu.

Eu mă aflam în fața ecranului propriului calculator și scriam, dar exista oare cineva dincolo de acest ecran, la celălalt capăt al „firului”, care să ia aminte la acest mesaj? Era cineva interesat de ceea ce scriam eu? Avea cineva nevoie de ideile pe care le prezentam, de modul în care înțelegeam Biblia și adevărurile cuprinse în ea? Acestea erau gândurile care mă frământau zile și săptămâni de-a rândul… Și chiar dacă eram încurajat de oameni să continui în această direcție, îmi lipsea ceva esențial: aprobarea lui Dumnezeu.

Îmi aduc aminte că într-o seară, cu aceste frământări în suflet, m-am plecat înaintea Domnului în rugăciune, spunându-i tot ce mă frământă: „Doamne, este voia Ta să continui în această direcție? Este acesta planul Tău pentru mine? Crezi Tu că pot face față volumului uriaș de lucru? Va fi cineva dincolo de ecranul calculatorului meu care să aibă nevoie de cele scrise de mine, când internetul e suprasaturat cu tot felul de mesaje? Doamne, arată-mi voia Ta! Spune-mi, dacă sunt pe o cale greșită, să mă opresc la timp și să mă ocup de altceva, de ceea ce ceea ce dorești Tu.”

Într-un târziu, am adormit cu aceste întrebări în suflet, dar mărturisite înaintea Domnului. Dimineața devreme, pe la ora cinci, m-am trezit. Însă ca niciodată până atunci, primul gând care mi-a venit în minte nu a fost legat nici de grijile zilei, nici de familie sau serviciu… Primul gând cu care m-am trezit a fost un text biblic:

„Nu te teme, ci vorbește și nu tăcea, căci Eu sunt cu tine… Vorbește, fiindcă am mult norod în această cetate” (Fapte 18,9.10).

De ce oare din miile de versete biblice, în acea dimineață mi-a venit în memorie exact acest verset? Nu-l citisem de curând, nu ascultasem nicio predică cu acest subiect, nu citisem nicio carte în care să fie amintit respectivul text biblic. Și totuși, el îmi stăruie în minte și acum, deși au trecut de atunci mai mulți ani. Schimbarea care s-a produs din acel moment a fost aceea că am înțeles că drumul pe care mergeam deja de câtva timp era cel pregătit de Dumnezeu și că voia Lui era să continui în această direcție. Am înțeles atunci, și continui să-mi întăresc convingerea pe zi ce trece, odată cu mesajele de încurajare primite de la cititori, că există mult „norod” în această „cetate” a internetului, suflete care au nevoie de Evanghelie, de speranță, de valorile creștine și de mântuire.

Iată motivul pentru care scriu… Și o voi face până ce Domnul îmi va spune să mă opresc, căci El are un alt plan cu mine.

Am primit din partea cititorilor unele mesaje de critică, pentru care le sunt recunoscător. Acest gen de mesaje mă ajută să-mi fac o imagine mai realistă asupra nevoilor celor care vizitează site-ul. Am primit însă și mesaje într-un limbaj vulgar, degradant… Pentru a nu transforma site-ul într-o „ladă de gunoi” a limbajului omenesc, am oprit publicarea lor.

Am primit însă și mesaje de încurajare de la oameni care au găsit în aceste articole ceva folositor pentru sufletul lor. Acestora din urmă vreau să le mulțumesc în mod deosebit, căci cuvintele lor m-au ajutat să depășesc multe dintre obstacolele întâlnite pe cale: oboseala, descurajarea, stresul, nesiguranța…

Vă asigur că, ori de câte ori dau ultimul click pentru postarea unui nou material, mă rog Domnului ca cel puțin un singur suflet din marea „cetate” a internetului să fie zidit sufletește în urma citirii lui. Bucuria cea mai mare pe care o aștept de la mult dorită zi a mântuirii, care se arată deja la orizont, este să mă întâlnesc cu aceia pe care i-am putut ajuta, într-un fel sau altul, să-L cunoască mai profund pe Iisus, Domnul mântuirii noastre.

 

sursa: https://www.loribalogh.ro/

Cele mai recente resurse scrise - Experiente cu Dumnezeu

"Experienţe ale credinţei. Postfaţă" Charles Stanley
Categorie: Experiente cu Dumnezeu  Doresc să mai spun ceva despre ultimele zile din viaţa lui Charles Stanley. Aproximativ din anul 1887 a trebuit să-şi întrerupă din când în când slujba sa... Citeste mai mult >>
"Experienţe ale credinţei. Convinşi de Evanghelie" Charles Stanley
Categorie: Experiente cu Dumnezeu  Vorbisem despre Romani 3 , în mod deosebit despre dreptatea lui Dumnezeu, după ce s-a demonstrat că omul nu are nici o dreptate. Omul nu este numai vinovat... Citeste mai mult >>
"Experienţe ale credinţei. Încurajare pentru tinerii evanghelişti" Charles Stanley
Categorie: Experiente cu Dumnezeu  Doresc să dau aici un exemplu pentru îmbărbătarea tinerilor evanghelişti care încă nu văd roade ale lucrării lor. O femeie în vârstă, pe nume Hanna F., ven... Citeste mai mult >>
"Experienţe ale credinţei. Evanghelizare printre cunoştinţe şi rude" Charles Stanley
Categorie: Experiente cu Dumnezeu  Câţiva creştini s-au decis să întreprindă o călătorie prin satele din Yorkshire, în jurul localităţii mele de naştere Brookhouse, pentru a lăsa în fiecare... Citeste mai mult >>
"Experienţe ale credinţei. Evanghelizare printre săraci" Charles Stanley
Categorie: Experiente cu Dumnezeu  Câteodată, credinţa a fost pusă la încercare când mergeam în locuri străine şi lăturalnice. Auzisem de nişte creştini săraci, care locuiau într-un sat afla... Citeste mai mult >>
"Experienţe ale credinţei. Evanghelizare printre catolici" Charles Stanley
Categorie: Experiente cu Dumnezeu  Foarte întăritoare pentru credinţă sunt răspunsurile directe la rugăciuni, chiar şi pentru cele mai mici lucruri, dar în mod deosebit în lucrarea pentru Do... Citeste mai mult >>
"Experienţe ale credinţei. Eliberaţi prin credinţă" Charles Stanley
Categorie: Experiente cu Dumnezeu  Am vorbit deja despe adunările de dimineaţa. Camera mea în Rotherham era supraplină aproape în fiecare dimineaţă la ora şase. Se rosteau rugăciuni stăruito... Citeste mai mult >>
"Experienţe ale credinţei. Evanghelizare sub cerul liber" Charles Stanley
Categorie: Experiente cu Dumnezeu  Mă aflam cu o anumită ocazie în Ipswich; pe inimă aveam îndemnul să merg la Subbury şi să-L vestesc pe Hristos. Am spus unora aceasta, dar ei m-au descuraj... Citeste mai mult >>
"Experienţe ale credinţei. Evanghelizări prin credinţă" Charles Stanley
Categorie: Experiente cu Dumnezeu  În acea perioadă obişnuiam să predic deseori şi în Londra. Într-o zi le-am propus fraţilor să închiriem pentru o săptămână sala Myddelton din Islington. Un... Citeste mai mult >>
"Experienţe ale credinţei. Perioada de trezire din 1859" Charles Stanley
Categorie: Experiente cu Dumnezeu  În acea perioadă, predicatorii din localităţile aşezate la mare erau binecuvântaţi în mod deosebit. În Llandudno s-a arătat un interes deosebit timp de dou... Citeste mai mult >>