Limba română, pasărea mea...

Limba română este pasărea pe care am primit-o la naștere, cuibărită în cămășuța de unde i se vedeau penele: roșii, galbene, albastre. Și-a aranjat locul de câteva ori, apoi s-a așezat peste inimă să fie cât mai comfortată, să o acopere bine să-i poarte emoțiile, gunguritul și fiecare cuvânt învățat din care scotea cântări răsfățate, primite de mine cu mare bucurie.

... copilă fiind, mă văd în mână cu pământ din moșia bunicului din Mehedinți din care făceam turtițe, forme de pâine, prăjituri ( concurența mamei) și căsuțe multe, multe. Modelată, tina prindea fețe de oameni ca unchiul Niculae care rupea busuiocul din grădina tantii Săndica și împodobea boii înjugați. Biciul era ținut în mâna dreaptă și cu stânga îi mângâia să tragă plugul apăsat când plecau să are, semene.

Brazde adânci scoteau la suprafață puterea pământului odihnit de iarnă, ca untul gras, plin de râme ce străluceau în bătaia soarelui, adunând în urma brazdei stoluri de păsări dornice de festin.

Mai târziu, lanuri de grâu ca aurul galben despărțeau macii în roșu aprins de cicorile albastre, astfel ca haina pâmântului îsi arăta identitatea în culori date de Dumnezeu: roșu, glaben, albastru.

Mângâiam lanurile și nu treceam prin ele, să nu le rănim, despărțim din frumusețea tricoloră unduitoare.

Așa am fost învățată de bunicul să prețuim lanul tricolor ca pe cea mai frumoasă catedrală în fața căreia puteai să îngenunchezi, să mulțumești cerului pentru darul pâinii.

Cergi de cânepă erau puse în car la sfârșitul lui iulie, când leneș de greutate ieșea de la arie îndreptându-se spre casă în gustul pâinii ce va fi scos din cuptor, gust de neuitat...

Coronițe de grâu așezate pe cap, din care ieșeau macii bogați pe frunte și cicorile albastre, ne transformau în prințesele Coroanei Românești.

Inconștiente de frumusețe si bogătie jucam prinse în hore mici în fericirea păsării tricolor ce striga, chiuia și se bucura pe ființele noastre.

Odihnă în vara toridă sub nucii de la vie, după prânzul gustos de; Brânză, ouă copate și pâine din țăst, prune acrișoare și mere, apă de la Fântâna Ursului adusă de noi copiii să fie rece și proaspătă, făcea parte din mulțumirea lucrătorilor care-și întindeau trupurile pe iarba verde, asemuită cu cele mai frumoase macate țesute de femeile cuminți și vrednice.

Noi, surorile ne retrăgeam sub nucii tineri sau sub vișin și răsfățam pasărea tricolor cântându-i cântecele otășești ale bunicului trecut prin primul război mondial și versurile patriotice atât de tainice și îndepărtate de curiozitatea noastră.

... Anii trec și mă văd între colegii de liceu la parada de 1 Mai. Fiecare prins în discuții cu zâmbete, eu, înfășurată în steagul tricolor să-mi țină de cald în frigul de afară.

Alte imagini în care mă văd îmbrăcată în costume populare românesti, eu cânt, cânt, cânt cu toată ființa pentru identitatea păsării căreia-i aparțin, românească.

Lăcrimând mă surprind învățând fetele noastre să recite, cânte în limba păsării - limba română care triluie fericită. Cu o rădăcină de leuștean în mână, primită de la mama Sofi din Moneasă, mă despart greu de albastrul înlăcrimat al ochilor ei înduioșați că ne vedem pentru ultima dată...

Oceanul ne-a despărțit iar vestea trecerii ei în lumini mă duce cu găndul la despărțirea strigată în poartă: ne vom vedea în ceruri!

Adun în bagajul încropit, emoționată să nu uit măcar un lucru din zonele Țării Românești astfel că din partea Mehedințiului, Maramureșului, Argeșului, Adrdealului am adus cu mine o zeste care nu-și prea găsește locul în decorul american dar în sufletul meu; da.

Ajunsă în America... pentru o vreme pasărea nu a mai cântat...

parcă se temea de limbile popoarele adunate sub același steag nou care ne-a înfiat cu drag.

Îi simțeam neliniștea și zbaterile peste inima temătoare de viața nouă.

Era o după amiază de sfârșit de august -31-2008 când a hotarât să scoată triluri neștiute de mine până atunci și am așternut pe hârtie versurile; Te-astept, prima din versurile care se vor întinde în timp pe paginile a zece cărți; Fărâme De Lumină, Foșnet Stelar, Pietre Albe, Colț Stelar, Tezaur Ceresc, Splendori, Boabe De Gâru, ( maxime și cugetări ) Fereastră în Timp, Îngerii De Atunci proză scurtă si Curcubeie-versuri în care mai are de cântat pănă la finele hotarât de frumoasa pasăre cu numele Limba Română.

Astăzi și în fiecare clipă este despre ziua ei, lumină pe care o sărbătoresc mulțumindu-i lui Dumnezeu ca m-a născut în ea.

26 august 2021-delafield

Eseu scris pentru prezentarea lui în Cenaclul Mircea Eliade din Denver Colorado, cu ocazia sărbătoririi Limbii Române.