text Eseuri crestine

Apocalipsa 12 (-4-)

de W. Kelly
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: W. Kelly

Vai de voi, pământ și mare! Căci Diavolul s-a coborât la voi cuprins de o mânie mare, știind că are puțin timp.

Aceasta leagă în mod limpede expulzarea Satanei din locul său, din locurile cerești, de ultimă criză prin care trebuie să treacă iudeii și neamurile la sfârșitul veacului; și ne dă cauza ascunsă a acestei crize.

Pentru ce această extraordinară dezlănțuire de persecuții? Pentru ce această acțiune înspăimântătoare a lui Satan aici pe pământ pentru o perioadă scurtă, timp de trei ani și jumătate înainte de sfârșit?

Pentru că Satan nu mai poate să aducă acuzații sus, el face aici pe pământ tot răul care îi este posibil. El este aruncat pe pământ și nu va mai intra niciodată în ceruri. Curând după aceea el va fi alungat de pe pământ cum o vom vedea și va fi închis în adânc; și în sfârșit, cu toate că trebuie să fie dezlegat pentru puțin timp, pieirea sa finală și iremediabilă va sosi, căci atunci el va fi aruncat nu în adânc, ci în iazul de foc de unde nimeni nu se întoarce niciodată.

Iată ceea ce Dumnezeu ne descoperă cu privire la căile Sale față de acela care, de la început până la sfârșit se arată marele dușman al oamenilor.

De la versetul 13, istoria se continuă pe pământ:

Când s-a văzut balaurul aruncat pe pământ, a persecutat pe femeia care născuse copilul de parte bărbătească. Și cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii, ca să zboare cu ele în pustie, în locul ei, unde este hrănită un timp, timpuri și jumătatea unui timp, departe de fața șarpelui.

Astfel femeia primește, nu puterea pentru a se împotrivi Satanei și a se lupta contra lui, ci mijloace de a fugi repede de violența lui și de a se pune la adăpost de persecuția lui. Aceasta este închipuit prin cele două aripi ale vulturului celui mare, al cărui zbor energic ne arată o imagine vie a unei fugi procurate prin instrumente puternice.

Vedem aici pe dușmanul ale cărui planuri i le-a zădărnicit Dumnezeu, făcând alte sforțări.

Și șarpele a aruncat din gură apă ca un râu după femeie, ca s-o ia râul.

Satan încearcă să ridice apele - NAȚIUNILE- care sunt într-o stare de dezorganizare, pentru a zdrobi pe evrei dar, în zadar. PĂMÂNTUL - ceea ce, la această epocă, se găsește sub o cârmuire statornică, A DAT AJUTOR FEMEII.

Pământul și-a deschis gura și a înghițit râul pe care balaurul îl aruncase din gură. Și balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămășița seminței ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și au mărturia Isus Hristos.

Prin aceștia din urmă trebuie să înțelegem pe aceia dintre evrei care vor fi remarcabili prin puterea mărturiei lor.

Femeia reprezintă acest popor în chipul cel mai general. RĂMĂȘIȚA SEMINȚEI EI - este partea din acest popor care dă mărturie.

Toți evreii din această epocă, să înțelegem bine, nu vor avea aceeași putere spirituală. VOR EXISTA DEOSEBIRI!

UNII VOR FI MAI ENERGICI ȘI MAI PRICEPUȚI DECÂT CEILALȚI. Satan îi va urî cu atât mai mult și se va strădui să nimicească pe aceia care vor ține în mod deosebit mărturia lui Isus.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Care este diferența dintre sufletul și duhul umanității"
Categorie:  Studiu biblic  Sufletul și spiritul-duhul constituie partea lăuntrică, proprie și esențială a unui lucru legate, însă ele pot fi separate (Evrei 4:12). Sufletul reprezintă e...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cine poate primi sfânta impărtășanie conform Bibliei?"
Categorie:  Studiu biblic  Cine se poate împărtăși conform voinței divine?Prima mare întrebare la care trebuie să reflectezi este: Dacă Domnul Isus îți întinde paharul, ești pregătit să...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Un creștin poate pierde mântuirea?"
Categorie:  Studiu biblic  În primul rând, este important să ne definim termenul de „creștin”. Nu orice persoană care a spus o rugăciune sau a crescut într-o familie creștină poate fi c...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Aria lui Ornan-,,Aravna,, Iebusitul"
Categorie:  Studiu biblic  Două Întrebări Despre Proprietarul PământuluiAșadar, ne confruntăm cu două întrebări importante: Cum se numea bărbatul care deținea pământul? Și, cât l-a plăt...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Bătălia pentru credință"
Categorie:  Studiu biblic În lupta pentru biserică trebuie să fim vigilenți și să ne păzim de cei care se strecoară ca lupi în haine de oaie. Aceștia sunt persoane care pretind că sunt creșt...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Familia şi biserica în societate"
Categorie:  Studiu biblic  Familia și biserica sunt două concepte fundamentale în creștinism. Familia este considerată a fi o instituție divină creată de Dumnezeu pentru a oferi un cadr...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Când intervine Dumnezeu"
Categorie:  Studiu biblic Potrivit Bibliei, Dumnezeu intervine în viața oamenilor în mai multe moduri, dar cele mai semnificative sunt prin acțiunile Sale miraculoase și prin răspunsul la ru...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Bătălia de la Armaghedon -in Vremurile Finale"
Categorie:  Studiu biblic  Bătălia finală de la ArmaghedonConform cărții Apocalipsa din Noul Testament al Bibliei creștine , Armaghedon ( / ˌ ɑːr m ə ˈ ɡ ɛ d ən / ; greaca veche : Ἁρμαγ...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lunea mare - ziua curatirii templului si blestemului smochinului"
Categorie:  Studiu biblic  I. CONTEXT GENERAL – SĂPTĂMÂNA MARE ÎNCEPELunea Mare este a doua zi din ultima săptămână a vieții pământești a lui Isus Hristos.După Intrarea triumfală în Ier...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce înseamnă să trăiești cu Dumnezeu"
Categorie:  Studiu biblic  Ce înseamnă să trăiești pentru Dumnezeu?Această întrebare profundă ne invită să ne conectăm cu esența spirituală a vieții noastre și să căutăm o înțelegere ma...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise