Răpirea...

Răpirea are un scop consolator

   După ce le descrie tesalonicenilor Răpirea, Pavel a încheiat pasajul cu un sfat practic: "Mângâiaţi-vă, dar, unii pe alţii cu aceste cuvinte" (1 Tesaloniceni 4.18).

   Prin acest verset, Pavel le spune atât tesalonicenilor, cât şi credincioşilor din ziua de azi că nu este pasiv ce înseamnă Răpirea, moartea creştinului şi Învierea. Faptul că am înţeles trebuie să ne dea ghes să întreprindem anumite acţiuni - şi anume, să ne mângâiem unii pe alţii. În versetele precedente ne-a adus la cunoştinţă exact acele adevăruri care pot aduce mângâiere. Atunci când un credincios se confruntă cu pierderea unui membru al familiei sau a unui prieten drag, cuvintele lui Pavel referitoare la moarte şi înviere ne oferă informaţia necesară pentru a-l mângâia şi a-i alina suferinţa. Moartea creştinului nu este definitivă, este doar o adormire. Va veni o vreme când noi vom fi reuniţi cu cei dragi nouă, când Însuşi Hristos ne va chema afară din lumea aceasta şi din morminte, pentru a fi cu El pe vecie, într-o relaţie extatică de dragoste. A. T. Pierson, un teolog din secolul al nouăsprezecelea, a formulat o observaţie interesantă legată de aceste lucruri:

   "Este remarcabil faptul ca în Noul Testament, după învierea lui Hristos, nu se spune nici măcar o singură dată, din câte îmi amintesc, că un discipol a murit. De pildă, Ştefan a adormit. David, după ce a slujit în timpul vieţii după voia lui Dumnezeu, a adormit şi a fost îngropat alături de tatăl său. Petru spune: "Căci ştiu că dezbrăcarea de cortul meu va veni deodată, după cum mi-a arătat Domnul nostru Isus Hristos". Pavel spune: "clipa plecării mele este aproape". (Aici expresia e împrumutată din limbajul folosit cu privire la o corabie căreia, odată cu ieşirea din port, i se dezleagă parâmele şi i se desfăşoară pânzele pentru a porni, în bătaia vântului, către următoarea destinaţie)... De fiecare dată când se întrebuinţează cuvântul "mort", acesta e însoţit de o precizare: "cei morţi în Hristos", "cei care mor în Domnul"."

   După cum sugerează Pierson, Hristos a abolit moartea complet, aşa încât însuşi termenul de moarte a devenit inadecvat pentru cei credincioşi. De aceea Pavel ne îndeamnă să ne mângâiem unii pe alţii, reamintindu-ne că, pentru creştini, aşa-numita moarte nu este altceva decât un somn temporar, dupa care urmează o relaţie veşnică şi continuă cu Hristos.

   Astăzi mai mult ca oricând, începem să vedem semnele întoarcerii iminente a Domnului nostru (renaşterea naţiunii Israel, criza tot mai acută a petrolului, reorganizarea Europei în concordanţă cu profeţia lui Daniel, asccensiunea islamismului radical - toate aceste procese prefigurează momentul când Domnul nostru va veni să ne ia din lumea aceasta).

   După părerea mea, RĂPIREA, va reprezenta factorul declanşator pentru transformările catastrofale care vor devasta pământul în răstimpul celor sapte ani care îi vor urma. Tribulaţia sau necazul cel mare va veni ca o consecinţă firească. Potrivit spuselor lui Isus, creştinii vor fi luaţi de pe pământ, vor dispărea dintr-o dată toată sarea şi toată lumina lumii. Urmarea este previzibilă. Poate credeţi că lumea în ziua de azi a căzut pradă lăcomiei şi imoralităţii şi aşa este. Dar oricât de rău ar sta lucrurile în prezent, nu ne putem nici măcar imagina cât de cumplit va arăta lumea atunci când societatea va fi lipsită de influenţa benefică a creştinilor.

   După cum ne învaţă Biblia, în fiecare creştin locuieşte Duhul Sfânt. Aceasta înseamnă că Duhul Sfânt acţionează în lumea zilelor noastre prin intermediul credincioşilor. Când toţi creştinii vor fi luaţi de pe pământ, lucrarea Duhului Sfânt, care îngrădeşte parţial pornirile rele ale oamenilor, va fi complet absent. Fără sare! Fără lumină! Fară influenţa Duhului Sfânt! Consecinţele vor fi îngrozitoare. Însuşi Isus a descris ce se va petrece în zilele acelea (Matei 24.21-22).

   Pe când cuvintele acestea cumplite vor începe să fie aduse la îndeplinire, în timpul Necazului cel mare, noi, care credem în Hristos, vom fi deja răpiţi la ceruri. Acesta este un alt motiv de mângâiere pentru creştini. Nu există promisiune mai preţioasă pentru credincioşi decât cea făcută bisericii din Filadelfia în cartea Apocalipsa: "Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi EU de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului".

   Vă rog să observaţi faptul că Domnul nostru ne promite nu doar că NE VA FERI ÎN ÎNCERCARE, ci chiar de încercare. Pavel scria: "Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea, prin Domnul nostru Isus Hristos" (1 Tesaloniceni 5.9). Ni s-a promis că noi, cei credincioşi, nu vom trece prin nenorocirile Necazului cel mare, iar lucrul acesta este un motiv de mângâiere.