Prezenţa universală

Prezenţa universală

Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, şi unde voi fugi departe de Faţa Ta?

   În orice învăţătură creştină se găsesc anumite adevăruri fundamentale, care uneori sunt ascunse, şi  mai degrabă presupuse decât afirmate, dar care sunt necesare întregului adevăr, aşa cum culorile primare se găsesc într-o pictură terminată şi sunt necesare ei. Un astfel de adevăr este imanenţa divină.

   Dumnezeu locuieşte în creaţia Sa şi este pretutindeni prezent în mod indivizibil, în toate lucrările Sale. Lucrul acesta este susţinut cu îndrăzneală de proroci şi apostoli şi este în general acceptat de teologia creştină. Adică, el este prezent în cărţi, dar pentru un anume motiv, nu a pătruns adânc în inima creştinului obişnuit astfel încât să devină o parte a credinţei sale lăuntrice. Învăţătorii creştini se dau înapoi de la implicaţiile lui totale şi, în cazul în care îl menţionează, îl reduc în aşa fel încât capătă o semnificaţie foarte mică. Bănuiesc că motivul pentru aceasta este frica de a fi acuzaţi de panteism. Dar fără îndoială că doctrina prezenţei divine nu este panteistă.

   Greşeala panteismului este prea evidentă ca să poată înşela pe cineva. Ea susţine că Dumnezeu este suma lucrurilor create. Natura şi Dumnezeu sunt una, astfel că oricine atinge o frunză sau o piatră, Îl atinge pe Dumnezeu. Desigur că lucrul acesta injoseşte slava Divinităţii incoruptibile şi, încercând să divinezeze toate lucrurile, exclude în totalitate divinitatea din lume.

   Adevărul este că, deşi Dumnezeu locuieşte în lumea Sa, este despărţit de ea printr-o prăpastie imosibil de trecut. Indiferent cât de bine identificat poate fi cu lucrarea mâinilor Lui, aceasta este şi trebuie să fie pentru totdeauna diferită de El Însuşi, iar El este şi trebuie să fie anterior şi independent de ea. Dumnezeu este superior tuturor lucrărilor Sale, chiar dacă în acelaşi timp, este imanent.

   Ce înseamnă imanenţa divină în experienţa creştină directă?

   Înseamnă simplu că DUMNEZEU ESTE AICI. Oriunde suntem, Dumnezeu este aici. Nu există şi nici nu poate exista vreun loc în care El să nu fie. Zece milioane de fiinţe raţionale stând în tot atâtea puncte din spaţiu şi separate de distanţa ininteligibile pot spune, fiecare în dreptul ei cu aceeaşi masură de adevăr, că Dumnezeu este aici. Nici un punct nu este mai aproape de Dumnezeu decât alt punct. Din orice loc s-ar afla, orice punct este la fel de apropae de Dumnezeu ca din oricare alt loc. În termenii stricţi ai distanţei,  NIMENI NU ESTE MAI DEPARTE SAU MAI APROAPE DE DUMNEZEU DECÂT ALTCINEVA.

   Acestea sunt adevăruri crezute de orice creştin instruit. Noua ne rămâne partea de a ne gândi la ele şi de a ne ruga în privinţa lor până când ele încep sa se aprindă înlăuntrul nostru.

   "La început, Dumnezeu . . .". Nu materia, pentru că materia nu se produce singură. Ea necesită o cauză anterioară, şi acea cauză este Dumnezeu. Nu legea, pentru că legea este doar o denumire a cursului pe care îl urmeaza toată creaţia. Acest curs a trebuit planificat, iar Planificatorul este Dumnezeu. Nu mintea, pentru că mintea este, de asemenea, un lucru creat şi trebuie să aibe un Creator în spatele ei. La început, Dumnezeu, Cauza necauzată a materiei, a minţii şi a legii. Aici trebuie să începem.

   Adam a păcătuit şi, în panica lui, a încercat disperat să facă imposibilul; a încercat sa se ascundă de Prezenţa lui Dumnezeu. De asemenea, David trebuie să fi avut gânduri nebuneşti de a scăpa de Prezenţă din moment ce a scris "Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, şi unde voi fugi departe de Faţa Ta?" Apoi şi-a continuat unul din cei mai frumoşi psalmi pentru a lauda slava imanenţei divine. "Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo, dacă mă voi culca în locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo, dacă voi lua aripile zorilor şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării, şi acolo mâna Ta mă va călăuzi, şi dreapta Ta mă va apuca." Şi mai ştia că fiinţa lui Dumnezeu şi privirea lui Dumnezeu sunt unul şi acelaşi lucru, că Prezenţa care vede a fost cu el chiar dinainte să se fi nascut, veghind asupra misterului vieţii ce se desfăşura. Solomon a exclamat: "Va locui oare cu adevărat Dumnezeu pe pământ? Iată că cerurile şi cerurile cerurilor nu pot să Te cuprindă; şi cu cât mai puţin casa aceasta pe care Ţi-am zidit-o eu". Pavel i-a asigurat pe atenieni că El "nu este departe de fiecare din noi. Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa."

   Dacă Dumnezeu este în fiecare punct din spaţiu, dacă nu putem merge undeva sa nu fie El, atunci de ce nu a devenit această Prezenţă un fapt universal celebrat în lume? Patriarhul Iacov a dat răspunsul la această întrebare "într-o singurătate plină de urlete înfricoşătoare." A avut o viziune a lui Dumnezeu şi a strigat cu uimire: "Cu adevărat, Domnul este în locul acesta şi eu n-am ştiut." Iacov nu fusese nici măcar pentru o fracţiune de secundă în afara cercului acestei Prezenţe care pătrunde totul. Dar nu a ştiut. Acesta a fost necazul lui, şi este şi al nostru.

   Oamenii nu ştiu că Dumnezeu este aici. Cât de diferit ar fi dacă ar şti!