Îndemn pentru credincioşi

Îndemn pentru credincioşi

   "Ospeţele se fac pentru petrecere", scria Solomon (Ecl.10.19). Sunt convins că Dumnezeu a intenţionat ca fiii Lui să fie plini de bucurie la ospăţul Evangheliei lui Cristos. În Vechiul Testament, cei care plângeau nu puteau sta la masa lui Dumnezeu. De vreme ce tristeţea celui sfânt reflectă răutate, asupra lui Dumnezeu Însuşi, cum le-am putea recomanda altora dragostea Lui ca fiind satisfăcătoare, dacă nici pe noi nu ne satisface? Lumea crede că viaţa creştină este tristă, o masă săracăcioasă unde se gustă foarte puţin din vinul bucuriei.  Creştine, de ce vrei să confirmi decepţia sa? De ce să te aibe pe tine ca dovadă împotriva lui Isus şi a Cuvântului Său, care promit pace şi bucurie fiecărui om care vine la această masă?

   Dumnezeu să oprească un astfel de comportament din partea ta, care în loc să susţină "Cuvântul vieţii" şi să-i demonstreze realitatea în faţa lumii, l-a dezaprobat sau a aruncat îndoială asupra lui (Fil.2.16). Este o gravă eroare din partea Romei să înveţe că noi nu putem cunoaşte Scriptura ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu, decât prin mărturia Bisericii. Totuşi, dovada practică a vieţii creştinilor are o mare autoritate asupra cugetelor oamenilor pentru a-i convinge de adevărul Evangheliei. Ei pot crede că este o veste bună când o pot citi clar într-o viaţă plină de bucurie.

   Când necredincioşii îi văd trişti pe creştini, în timp ce ţin cupa mântuirii în mâinile lor, ei bănuiesc că vinul nu este aşa de bun cum susţin predicatorii. Dacă negustorii care s-au dus în Indii s-ar fi întors mai săraci decât erau la plecare, ar fi fost greu să-i convingă pe alţii să se aventureze în acel loc, indiferent cât de mult aur s-ar fi găsit acolo. Creştine, nu da motiv necredincioşilor să-şi imagineze, văzându-te şchiopătând pe cale, că ei trebuie să renunţe la fericire dacă devin creştini şi să-şi petreacă restul zilelor într-o casă de jale, cu un grup de învinşi.

   Este plină de viaţă Evanghelia lui Cristos sau nu? Atunci, nu face datorii faţă de lume pentru a absorbi avantajele ei pământeşti; tu nu trebuie să părăseşti casa lui Dumnezeu pentru a fi vesel. El deţine o rezervă atât de mare de bucurie, încât este imposibil s-o consumi pe toată. Avraam n-ar fi luat de la împăratul Sodomei nici o aţă sau un şiret, ca nu cumva acesta să pretindă că l-a îmbogăţit pe Avraam. Şi un sfânt trebuie să fie gata să refuze bucuriile şi plăcerile lumii, astfel încât cel rău să nu poată blestema: "El şi-a scos bucuria din fântâna noastră".

   Duhul lui Dumnezeu a potrivit canalul în care să curgă bucuria sfinţilor Lui. "Este vreunul cu inima bună? Să cânte cântări de laudă!" Cu alte cuvinte, esenţa sau realitatea bucuriei celui sfânt este spirituală. Pe de altă parte, dacă el este în suferinţă, "să se roage". Dumnezeu a pregătit modul de exprimare atât pentru bucurie, cât şi pentru suferinţă.

   După cum distracţia unui prinţ nu se aseamănă cu a unui cerşetor, tot aşa bucuria creştinului nu trebuie să se asemene cu cea a omului firesc. Dacă creştinii au avut nevoie vreodată să-şi alimenteze lampa bucuriei lor cu untdelemn sfânt - combustibilul duhovnicesc din puţul Evangheliei - acum este momentul. Mulţi pretinşi creştini se conformează astăzi comportamentului, distracţiei şi lăcomiei lumeşti, şi chiar îi încurajeaza pe alţii să li se alăture în realizarea ţelurilor libertăţii trupeşti. Entuziasmul lor pentru lume demonstrează că bucuria duhovnicească, scoasă din fântâna mântuirii, nu-i satisface. Dacă i-ar fi mulţumit, ei n-ar fi băut din mlaştinile contaminate care sunt frecventate numai de cei ce nu beau din cupa lui Cristos.

   De ce aşa-numiţii creştini ar renunţa la vinul curat al bucuriei Evangheliei pentru otrava pe care lumea le-o oferă zâmbind? Oare mesajul Evangheliei, care a strălucit odată prin predicarea Cuvântului lui Dumnezeu, şi le-a adus mângâiere celor întristaţi, s-a învechit? Sau acel izvor al bucuriei duhovniceşti, care a străbătut de-a lungul multor generaţii vieţile sfinţilor, fără să se amestece cu plăcerile murdare ale lumii, a năvălit în ei şi-a pierdut natura lui divină? Nu, Evangheila este aceeaşi, iar bucuria pe care o oferă este la fel de înviorătoare ca întotdeauna. Va fi minunat, ca atâta timp cât Dumnezeu şi Cristos continuă să fie viaţa, ea să izvorască şi să se alimenteze din inimile lor.

   Problema nu este în Scriptură; ea stă în cei care spun că o susţin. Cei care insistă că ascultă această Evanghelie nu se aseamănă cu oamenii sfinţi de odinioară. Lumea s-a împietrit, iar sentimentele oamenilor s-au răcit. Gura noastră nu mai este castă; ea nu mai preferă mâncarea cerească servită în Scriptură. Urarea este la fel de duioasă ca totdeauna, dar oaspeţii sunt amorţiţi, datorită contactului permanent cu lumea. Gândirea şi principiile noastre s-au corupt; aşa că nu este de mirare că bucuriile noastre sunt fireşti.

   Eroarea este ca o femeie stricată care momeşte inima departe de CRISTOS  şi de bucuriile Lui duhovniceşti. Odată ce mintea este rătăcită prin eroare şi începe să bârfească adevărul, ea afectează inima, otrăvind-o cu sentimente fireşti. Şi sentimentele se asociază numai cu bucuriile fireşti şi grosolane. Iată, aşadar, rădăcina decadenţei timpurilor noastre.

   Satan şi-a jucat meciul cu viclenie printre noi, şi anume şi-a schimbat deseori instrumentele în îngeri de lumină şi a determinat sufletele naive să creadă că în această lumină artificială ar putea găsi mai mult har şi mai multă putere decât oferă revelaţia lui Dumnezeu. Dar apoi el îi face să cadă atât de jos, încât să accepte plăcerile lumeşti ca plată completă a promisiunilor lui. Sper ca această prezentare a planului diform al lui Satan să te determine să iubeşti mai mult Evanghelia şi să stai tot timpul vieţii tale în braţele ei veşnice.