Închinăciunea în istoria popoarelor -10-

   Poetul Dimitrie Nanu scrie în lucrarea sa numită "Lupta dintre logică şi sofism":

   "Ce frumos ar fi ca să recunoaşteţi toţi cu smerenie adevărul acesta elementar, si să mulţumiţi lui Dumnezeu că v-a scos în cale un om care să vă trezească din rătăcire şi să ne trezească pe toţi, care ne amăgim de amar de ani cu o ortodoxie închipuită. S-a dus vremea când Biblia era ţinută sub obroc de clerici, întocmai cum politicienii ţineau constituţia ascunsă de ochii ţăranilor. Ce zarvă a fost în Grecia acum câţiva ani, când pentru prima oară, Psiharis a tradus Evanghelia din limba elenă veche, în limba greacă de azi. Numai bizantismul putea să ţină Evanghelia ca pe o carte secretă".

   "O doctrină dumnezeiască, ori de câte ori e propovăduită cu sinceritate în puritatea ei, fără amestecul nici unei neghine, va chema sufletele ca şi pe vremea apostolilor. Ca dovadă, stă mărturia însuşi unica aglomerare a credincioşilor în jurul bisericii Sfântului Stefan - Cuibul cu barză -. Nu e aceasta o pildă vie, ce poate face o predică dezbrăcată de orice elemente eterogene, faţă de un cult înţelenit în nişte forme din care avântul şi evalvia au pierit odată cu credincioşii din biserică."

   Pe bună dreptate, Dimitrie Nanu răspunde categoric doamnei Vrioni, la tonul ei declamativ, zicând:

   "Lăsaţi-ne credinţa!" 

   Nu mă pot opri din a-i pune întrebarea:

   - CARE CREDINŢĂ, DOAMNĂ?! Aceea care aduce cinci mii de oameni la Cărăbuş, şi cinci babe la biserică? V-o abandonăm bucuros, cu tot patosul domniei voastre!"

   "Tradţia închinării la sfinţi nu este decât un strigoi al politeismului, un avatar."

   În cartea "Viaţa şi lucrarea lui Teodor Popescu", de Horia Azimioară, mai este scris:

   "În ziarul Neamul Românesc, editat de Nicolae Iorga, din decembrie 1923, scriitorul I, Gr. Oprişan scrie: 'în loc ca fraţii lui preoţi să se bucure de această mişcare de regenerare creştină, în loc ca ei să se trudească a aprinde o faclă în întunericul ţării, o faclă de lumină curată, aşa cum a numit-o mitropolitul Balan, ca aceea are s-a aprins la Cuibul cu barză, au căutat să găsească chiţibuşuri dogmatice, care întotdeauna au ascuns altceva decât interese duhovniceşti."

   Poetul Octavian Goga în revista "Ţara noastră" din 13 ianuarie 1924, în articolul intitulat "Răzvrătirea de la Cuibul cu barză" scrie:

   "O neobişnuită revoluţie sufletească se petrece aici sub ochii noştri, în mijlocul Bucureştilor, la câţiva paşi de Calea Victoriei pe care se plimbă mai des păcatul decât virtutea... Există aici în acest furnicar de patimi profane, dincolo de chiotul răguşit al afacerilor de tot felul, o conştiinţă care palpită în sferele abstracţiunii, o flacără care se aprinde la picioarele lui Crist. O inerţie paralizantă pare a stăpâni organismul bisericesc. Suntem lăsaţi în părăsire şi un cler afon nu ne poate da decât o ţărănime superstiţioasă şi o clasă conducătoare păgână."

   Toate aceste citate sunt grăitoare dovezi ale unor triste stări pe care nu vrem să le recunoaştem!

   Consider că cititorul a putut observa faptul că ierarhia bisericească este aceea care s-a împotrivit şi se împotriveşte învăţăturilor Sfintei Evanghelii, iar nu poporul, care o caută. Din aceste motive, din când în când, în istorie, s-au ridicat GRUPURI DE CREŞTINI care şi-au dat seama că închinarea creştină practicată nu este corectă şi au încercat să readucă creştinismul la închinarea autentică evanghelică, dar biserica păgânizată, i-a martirizat.

   Din aceste motive, s-au născut aşa-numiţii NEO-PROTESTANŢI care încearcă să readucă creştinismul la adevărata închinarea evanghelică, dar bisericile istorice se împotrivesc.

   Datorită unor interpretări abuzive a textelor Sfintei Scripturi, s-au născut grupări pseudo-creştine, care în Numele Bibliei, propovăduiesc învăţături străine de Sfânta Scriptură şi duc în rătăcire pe mulţi oameni cinstiţi care doresc să se închine lui Dumnezeu cu inima curată.

   Acesta este rezultatul neplăcut, datorită abaterilor de la închinarea evanghelică autentică.