Biserica creştină şi închinăciunea

   "Mă bucur când mi se zice: 'Haidem la Casa Domnului!"

   Primii creştini au provenit dintre iudei şi ei au păstrat acele moşteniri religioase pe care le-au adaptat la învăţătura creştină. Eliminând formalismul de la Templu, dar păstrând elementele de închinare la sinagogă, ei au format închinăciunea creştină, la care s-a adaugat împărtăşania, numită EUHARISTIE.

   Biserica creştină este un popor câştigat de Dumnezeu să fie al Lui, cu scopul de a se forma o nouă societate de închinători răscumpăraţi de iubirea lui Dumnezeu, din felul deşert de vieţuire în păcat, prin credinţa în jertfa Domnului Isus Hristos.

   Se poate ridica întrebarea: "De ce trebuie să ne închinăm lui Dumnezeu"? Răspunsul e simplu, căci prin recunoaşterea existenţei lui Dumnezeu ca drept Creator al Universului, ne dăm seama că omul este o făptură a lui Dumnezeu, şi omul există pentru că Dumnezeu îi poartă de grijă. Dumnezeu este Acela care dă ploaie şi soare tuturor şi pretutindeni, pentru ca pământul să rodească şi astfel omul să trăiască, aşa cum este scris:

   "Orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor."

   "Tu faci să crească iarba pentru vite, şi verdeţuri pentru nevoile omului, ca pământul să dea hrană... şi pâine care întăreşte inima."

   Prin închinăciunea creştină, omul recunoaşte că într-adevăr, Dumnezeu este sursa existenţei fiinţei Sale, iar închinăciunea este un răspuns al omului la adarurile lui Dumnezeu. Dar, pe lângă aceste daruri materiale care asigură existenţa fizică, Sfânta Scriptură a Noului Testament mai vorbeşte si de daruri duhovniceşti aşa cum ne este arătat:

   "Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti."

   Prin aceste binecuvântări, Dumnezeu ne-a iubit şi nu ne-a pedepsit pentru păcatele necredinţei noastre, iar în dragostea Sa cea mare, prin credinţă în jertfa Domnului Isus Hristos, ne-a iertat şi ne păzeşte de orice rău. Astfel, omul datorează lui Dumnezeu recunoştinţă şi mulţumire, care se manifestă prin închinăciune, prin laude aduse lui Dumnezeu.

   Prin Duhul Sfânt, Domnul Isus este permanent prezent în viaţa credincioşilor Săi, iar închinăciunea creştină care e o activitate duhovnicească, devine o vie şi sfântă realitate a vieţii creştine.

   La începutul creştinismului, modelul de închinare al bisericii creştine apostolice a fost evlavia şi devotamentul credinţei iudaice. Ştim că apostolii Domnului Hristos, precum şi primii convertiţi la creştinism au provenit din poporul iudeu, astfel în mod natural, acei creştini şi-au însuşit închinarea din sinagoga iudaică, dar acceptând pe Isus din Nazaret, ca Mesia cel aşteptat, iar Sfânta Scriptură iudaică a Vechiului Testament a devenit Scriptura comună, atât a iudaismului cât şi a mişcării creştine, nou născute.

   La început, mişcarea creştină a fost considerată ca o partidă iudaică, iar ceea ce îi deosebea de ceilalţi iudei a fost credinţa lor, că Isus din Nazaret este Mesia. Din informaţiile Sfintei Scripturi, se pare că, la început, acest grup de creştini iudei, nu ar fi avut nici o dorinţă să se despartă de religia lor tradiţională căci continuau să participe la închinăciunea iudaică atât la Templu, cât si la Sinagogă. Mai târziu, se pare că ei au format însăşi o Sinagiga a lor unde se închinau separat în Numele lui Isus căci tradiţia iudaică numită Mişna, permitea ca oriunde, cel puţin zece barbaţi se strâng pentru citirea Legii, poate fi o sinagogă.

   În mod natural, creştinii iudei au moştenit închinarea de la Sinagoga iudaică. Cuvântul "Sinagogă" înseamnă simplu: o adunare - pe care Domnul Isus o frecventa cu ucenicii Săi iar Templul a fost considerat ca un loc de părtăşie cu Dumnezeu prin rugăciune, şi nu pentru sistemul ceremonial de jertfe. E de observat că Sinagoga, precum şi închinăciunea de la Sinagogă nu au fost poruncite de Dumnezeu. Sinagoga se crede că s-ar fi născut în timpul captivităţii din Babilon, unde iudeii captivi, în dorinţa de a-L cauta pe Dumnezeu, au iniţiat strângerea de la Sinagogă, unde se citea Legea strămoşilor şi probabil se şi rugau. Această strângere a fost apoi acceptată şi popularizată chiar în ţara lui Israel după întoarcerea din captivitate.

   Deşi sinagoga a fost iniţiată de om, Dumnezeu a aprobat existenţa ei prin prezenţa Domnului Isus care a vizitat Sinagoga regulat cu ucenicii Săi; a citit Legea şi profeţii din Scriptură în Sinagogă şi dând chiar învăţături; astfel, primii creştini nu au greşit când şi-au însuşit elemente de închinăciune din Sinagoga iudaică.

   Pe când izgonea pe negustori din curtea Templului, Domnul Isus a zis:

   "Casa Mea va fi o casă de rugăciune."

   Cu această idee, Domnul Isus venea la Templu, şi nu avem nici o evidenţă că vreodată Domnul Isus ar fi adus vreo jertfă în Templu, pentru că El urma să fie jertfa supremă ca Miel şi Preot încheind sistemul ceremonial al jertfelor iudaice; iar mai târziu chiar şi Templul a fost distrus pentru totdeauna.

   În Biserica Creştină nu există clasă preoţescă sacerdotată, căci prin jertfa Sa, Domnul Isus a fost ultimul preot şi înteimeietorul preoţiei universale prin care fiecare creştin este un preot care mijloceşte pentru mântuirea altora şi aduce lui Dumnezeu jertfe duhovniceşti.

   Dar creştinul nu e numai preot ci este şi Templul Duhului Sfânt aşa cum precizează apostolul Pavel:

   "Nu ştiţi că trupul voastru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi, şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul voastru, care sunt ale lui Dumnezeu."

   Biserica creştină, ca drept Adevăratul Israel, se închină lui Dumnezeu paralel cu prevederile Vechiului Testament, care toate s-au împlinit prin  jertfa Domnului Isus, de aceea toate prevederile Vechiului Testament nu mai sunt necesare. Închinăciunea în biserica creştină este publică dar cu un scop particular şi anume de proslăvire a lui Dumnezeu şi pentru vestirea Evangheliei Domnului Isus Hristos, înscrisă în Sfânta Scriptură a Noului Testament, care este TEMELIA ÎNVĂŢĂTURII CREŞTINE, nimic în plus, nimic mai puţin!