Biserica a fost infectată

   Biserica a fost infectată

   Niciodată în istorie nu a fost o vreme în care oamenii să fie buni, dar au fost timpuri când oamenilor le-a fost ruşine de răutatea lor.

   Acum ne-am degenerat până în punctul că facem glume pe seama căilor noastre păcătoase şi a eticii noastre scandaloase, glume la care râdem ţinându-ne de burtă. Când filosofia morală a unei întregi generaţii devine în aşa fel încât oamenii îşi pot etala răutatea şi putreziciunea, şi sfârşesc prin a fi lăudaţi pe prima pagina a ziarelor noastre, atunci Dumnezeu nu Îşi va mai opri mânia. Vom putrezi din interior. Când spunem că aceasta este pustia, avem faptele înaintea ochilor noştri. Pustia se referă doar la noi.

   Dacă aceasta e tot ce putem vedea, aş spune:

   "Slavă lui Dumnezeu pentru Mireasa pură a lui Hristos care oglindeşte lumina Lui în toiul acestui întuneric actual!"  

   Dar nu pot spune acest lucru şi, în acelaşi timp, să spun adevărul. Biserica creştină, în loc să plutească deasupra tuturor acestora, liberă, curată şi separată, îşi are vechea barcă fisurată la fiecare îmbibare, iar apa pătrunde...

   Biserica şi lumea s-au împletit atât de mult încât este greu să deosebeşti una de alta.

   Lumea a afectat într-atât standardele morale ale bisericii încât creştinii spun că ei cred în Hristos, şi totuşi, nu s-au deranjat niciodată să-şi schimbe atitudinile şi standardele morale.

   Cum a fost în timpul lui Ioan, aşa este şi azi. Conducătorii religioşi se apărau pe ei înşişi şi tradiţiile lor. Voiau să fie lăsaţi în pace. Voiau să fie recunoscuţi. Nu voiau să fie deranjaţi. Voiau să se ducă la biserică pentru a se simţi bine. Dar pretutindeni în jurul lor, caracteristicile pustiei biruiau. Voiau să se ducă la biserică pentru că "e atât de linişte acolo".

   Liderii laşi făceau convertiţi, dar erau convertiţi aduşi la conduita zilei lipsită de scop moral şi inutilă. Acum, predicăm Evanghelia, spunem noi, şi facem convertiţi - dar facem convertiţi la pustie! Facem convertiţi la inutilitatea şi goliciunea unei biserici compromise. Nu ştiu dacă Dumnezeu va ridica un alt Ioan Botezatorul înainte de a doua venire a Domnului. Dacă va face astfel, unul din lucrurile pentru care biserica ar trebui să se pregătească este să fie tulburată - profund tulburată. Poate chiar înfuriată!

   Evaluez biserica al cărei pastor sunt. Onestitatea de bază îmi cere să spun că, în comparaţie cu bisericile obişnuite, este o biserică bună. Un mare procentaj din membri sunt oameni buni şi morali. Dacă ar fi rugaţi să conducă rugăciunea, ar putea-o face. Mulţi dintre ei ar putea ajuta un om care-L caută pe Hristos să-L găsească. Contribuie cu generozitate pentru misiuni şi alte cauze nobile. Dar chiar în adunarea mea, câtă dezordine este!

   În comparaţie cu ceea ce ar trebui să fie o biserică, cât de multă dezordine este în vieţile noastre - dezordine spirituală în vieţile şi inimile noastre! Câtă risipă este!

   Există risipă a darurilor vitale ale lui Dumnezeu, risipă a abilităţilor, a vieţii şi a timpului.

   Pustia este caracterizată de risipă. Iar locurile care au fost risipite nu mai sunt bune nici pentru Dumnezeu, nici pentru oameni.

   Poate că şi tu te vezi nevoit să recunoşti că starea pe care am descris-o, descrie, de asemenea şi viaţa ta. Poate că inima ta este mai degrabă ca o pustie decât ca o grădină, mai degrabă ca împrejurimile Iordanului decât ca grădina lui Dumnezeu. Foarte puţină vegetaţie creşte în pustie şi nimic nu ajunge la maturitate cu adevărat. Dacă există vreo roadă este pipernicită. Dacă există grâne, sunt de calitate inferioara din cauza uscăciunii.

   Te întreb, ce îi vei arăta Domnului ca urmare a slujirii tale?

   Cât este de tragic ca un om să fi fost născut din nou şi totuşi, să nu aibă roadă pe care să o prezinte pentru credinţa lui creştină.

   Cât este de tragic să-ţi trăieşti viaţa fără să fi făcut ceva cu adevărat pentru Hristos!