Atitudinile vieții - Încrederea

Pe ce bază este trăita viața ta de creștin? Este oare un fel de „treacă azi, vină mâine” si vom vedea ce va mai fi? În Dumnezeu tu ești ca o plantă frumoasă, rodnica înrădăcinată în pământul împărăției cerești. Vei crește, dar, spre deosebire de ființa vegetală, ești responsabil de câte resurse lași ca să ajungă la rădăcinile tale. Ca să nu fie un sirag de suișuri și coborâșuri, este nevoie ca modul tău de viață să se înscrie pe o traiectorie bazată pe principii şi atitudini.

Atitudinile pe care le avem se comporta ca niște porți. Unele sunt deschise, cele pozitive, și lasă ca binecuvântările divine să pătrundă în viața noastră. Altele, cele negative, sunt porţi închise, ținându-ne captivi într-o lume a necazului, lipsei și neputinței.

Îți voi prezenta cinci atitudini ale căror beneficii au fost experimentate de mine și care, sunt sigur, vor aduce prin practicarea lor roade pozitive majore în viaţa ta. Dar acum iată prima:

Încredere neclintită în Dumnezeu (nefluctuantă)

Credința în Dumnezeu înseamnă încredere în Dumnezeu. Cele două aspecte nu există separat pentru simplul fapt că a crede – creștinește vorbind – presupune să ai încredere! Nu poți să afirmi că tu crezi în Cel care te-a creat și mântuit fără să-i predai controlul asupra vieții tale știind că îți va purta de grijă mult mai bine decât ai putea să o faci tu vreodată. În Evrei, chiar definiția dată de apostol credinței conține această idee a încrederii.

 Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.

Să crezi fără să te încrezi în Dumnezeu e ca și cum ai lua la cunoștință despre existența vreunei legi fizice fundamentale fără să o iei în calcul în viața de zi de zi.

Oricât ai crede în existența legii gravitației, dacă pășești în gol neluând-o în considerare vei cădea…

Iată ce spune Iacob în epistola sa:

Tu crezi cã Dumnezeu este unul, şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioarã!

Dar degeaba!

A afirma că tu crezi în Dumnezeu atunci când viața ta dovedește că nu te încrezi în El în fiecare clipă este un nonsens spiritual care denotă lipsa cunoașterii Sale în legătura indestructibilă a harului.

La ce e bună totuși toată povestea încrederii?

Uite însă că a te încrede în măreţia Fiinţei Supreme şi adevărul pe care-l exprimă clipă de clipă prin felurite mijloace vine cu anumite beneficii personale de nerefuzat.

Evrei 10:35 spune:

 Să nu vă părăsiţi, deci, încrederea voastră pe care o aşteaptă o mare răsplătire!

O mare răsplătire oferită de palma dumnezeiască prin cinci degete:

◊ statornicie pe calea ta creştinească şi a vieţii

 Unii se bizuie pe carele lor, alţii pe caii lor; dar noi ne bizuim pe Numele Domnului, Dumnezeului nostru. Ei se îndoaie şi cad; dar noi ne ridicăm şi rămânem în picioare.

Sigur că nu ai siguranţa că nu te vei îndoi sub povara multor greutăţi pe care le întâmpini în viaţa ta, însă o ai pe aceea că, prin puterea Sa, te vei ridica de fiecare dată…

 ◊ fericire în viaţă

Ferice de omul, care îşi pune încrederea în Domnul, şi care nu se îndreaptă spre cei trufaşi şi mincinoşi!

Fericirea nu este o stare iluzorică pe care o s-o atingi odată ce ai obţinut ceea ce îţi doreşti. Dorinţele împlinite îţi aduc bucurii doar. Însă echilibrul acela interior care te face să simţi că nimic nu îţi lipseşte cu adevărat nu îţi poate veni de altundeva decât din Adevăr. Acest echilibru se realizează între Dumnezeu şi tine, între tine şi propria ta persoană în acceptarea:

- chemarii

- darurilor, capacitatilor, talentelor

- poziţiei în care te afli acum (deocamdată)

Şi nu în ultimul rând echilibrul între tine şi lume.

De netăgăduit este şi beneficiul ◊ păcii interioare înţeleasă şi experimentată ca netulburare. Linia logică a obţinerii netulburării are la un capăt încrederea, aşadar, iar la celălat pacea. Încrederea aduce după sine o „inimă tare”, statornică, astfel că pacea se instalează în duhul, sufletul şi trupul omului. O pace atât de profundă, încât nimic nu te mai poate dezechilibra şi opri din drumul tău ascendent.

Iată ce ne-a asigurat cu multe secole în urmă Isaia:

Celui cu inima tare, Tu-i chezăşluieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine.

 ◊ Bucuria. Încrederea în El, în „Numele Lui cel Sfânt”, implicit în puterea Lui, în promisiunile pe care ni le-a făcut şi faptul că tot din ceea ce ne dorim şi avem nevoie cu adevărat ne este deja oferit este cauza şi fundamentul bucuriei de nestăvilit care ne hrăneşte sufletul.

Această bucurie este dată de certitudinea că:

- El rămâne în noi; (1Ioan.4:13)

- Nimic nu ne poate despărţi de El şi nu ne poate lua dragostea Lui; (Ioan.10:28) (Rom.8:35)

- Tot ce vom cere cu credinţă se va concretiza în viaţa noastră; (Mat.21:22)

- Lumea nu are putere asupra noastră pentru că Isus Hristos a biruit-o, iar El este una cu noi. (Ioan.16:33)

Da, inima noastră îşi găseşte bucuria în El, căci avem încredere în Numele Lui cel Sfânt.

  ◊ Lipsa fricii. Frica este una dintre cele mai destructive forţe care pot ravasi sufletul omenesc, răspunzătoare de multe păcate. În esență, se hrănește prin rădăcini ale neîncrederii, dintre care neîncrederea în Dumnezeu va furniza cel mai mult venin. Nu este de mirare atunci ca din gura lui Isaia se aud aceste cuvinte:

Iată, Dumnezeu este izbăvirea mea, voi fi plin de încredere, şi nu mă voi teme de nimic; căci Domnul Dumnezeu este tăria mea şi pricina laudelor mele, şi El m-a mântuit.