Un strigăt de trezire! (fratele Valentin Popovici)

Recent am ascultat predica fratelui Valentin Popovici pe care a ținut-o la Ateneul Român din București pe data de Duminică, 19 ianuarie 2020, și m-am umplut de bucurie. Ascultați și umpleți-vă de bucurie, de speranță și de nădejde. Tot programul este frumos dar dacă vreți să ascultați doar predica începe la minutul 3:17.

https: //www. facebook. com/credotv/videos/2031787507 26729/

Un scurt citat din predică „Când te simți mai jos, uită-te la Hristos și te umpli de un entuziasm sfânt. Să aducă satana tot iadul pe străzile orașelor, noi am hotărât să rămânem lângă Hristos. Vrem să rămânem în sfințenie! Vrem să trăim lângă El. Vrem să ne unim tot mai mult cu El, până în ziua când ne vom vedea în slavă….”Neprihănită dragoste dintâi
Eu nu pot fără tine! Nu pot iubi, nu pot ierta, Nu pot cunoaște pacea Ta, De nu rămâi în mine.” Biserica nicicând nu va pieri.” Aici e miezul și secretul vieții noastre. Să nu mai putem trăi fără Hristos. Așa cum avem nevoie de aerul acesta. Fără Hristos și Duhul lui Dumnezeu în noi nu avem nici o putere, suntem oase uscate într-o pustie sub soare. Dar cu El și prin puterea Duhului Său suntem o oștire care luptă și are biruința în Hristos Domnul și pentru slava Lui…. . Aș dorii să vedeți în ea (poezie) un strigăt de trezire.

„Mai demult creştini-n lume erau călători spre-o Țară
Cum de azi își fac palate într-o lume așa murdară?
Mai de mult veneau creștinii la închinare bucuroși.
Cum de azi cu șapte care stau acasă tacticoși?

Mai demult era credința aur din Sfânta Scriptură
Cum de azi credința-i rară, toți aleargă după zgură?
Nicovala nu se teme niciodată de ciocan
Biblia nu se îndoaie sub barosul lui satan.

Mai de mult le era groază credincioșilor să spună
Vre-un cuvânt sucit de bârfă, vreo sudalmă sau minciună
Cum de azi nu-i nici o teamă de vorbirile de rău
De gâlcevi și anonime adunate la hârdău.

Mai demult era o râvnă între sfinți să fie pace.
Cum de azi s-au lipit păduchii de-ale sfinților cojoace?
Mai demult era dorința, toți să ajungem misionari,
Cine ne-a schimbat consoana să ne vrem milionari?

Mai demult trăiau creștinii după Biblie, în pace.
Cum de azi ia momit lumea să se poarte cum le place
Mai demult era o grijă cei aleși să fie sfinți
Unde s-a pierdut podoaba prețioasei umilinți?

Mai demult era respectul pentru ziua de închinare
Și stăteau înaintași ore întregi șir la Adunare
Azi degrabă predicuța și-apoi fuga drept la meci
Pentru Domnul doar o oră, pentru idoli două zeci.

Unde-i Cornea cu desaga și cu Biblia în mână
Undei Berbecar să stoarcă lacrima-n limba română
Unde-i Dașcă, Unde-i Mârza, Viga, Ștrebea sau Brumar
Unde ne sunt azi eroii pentru brazdă și altar?

Mai demult la rugăciune se simțea o adiere
Duhul Sfânt sufla în inimi flacăra Lui de putere.
Unde-i acel: „Vai de mine că sunt mare păcătos!”
Unde-i mirul pocăinței în urmașii lui Hristos?

Mai demult chema profetul oamenii la pocăință
Se îngrămădea norodul la Iordan cu umilință
Dar Ioan Botezătorul nu cruța nici un păcat
Și era Ioan, el însuși, omul vrednic de urmat.

Mai demult cântarea sfântă se cânta în straie sfinte,
Ca o jertfă pentru Domnul, dintru-a dragostei fierbinte.
Cum de azi jazzul din lume, muzica de rock N roll
A ajuns bisericească, sac dulceag de vitriol.

Mai demult era dorința să fim mărturie vie,
Cum de azi creștinul tace, ca o cioară-n colivie
Mii de mii înaintea noastră pentru Domnul au trăit
Oare noi nu vrem cununa celor care-au biruit?

Unde-i glasul de aramă ca un clopot din vecernii,
Să ne cheme la sfințire astăzi și pe noi modernii?
Unde-i măcar ecoul furișat printre copaci.
Când spunea Învățătorul Ferice de cei săraci!

Mai demult erau creștinii contopiți într-o iubire,
Și trăiau prin Duhul Slavei într-o bună înfrățire.
Se slujeau unii pe alți proslăvind pe Dumnezeu.
N-auzeai atâta vorbă eu și eu și eu și eu.

O Isuse, Preaslăvite adu vremi de cercetare!
Ca Biserica Ta Sfântă să trăiască-n ascultare.
Ca atunci când era una, sfântă, toată la un loc
Snopi de dragoste și pace, iar Tu însuți la mijloc.

Doamne șterge vorba tristă, mai demult, era odată
Vrem să așteptăm din Tine lucruri noi ca niciodată
Să fim iarăși o simțire, sfinții, toți un singur gând
Glorioasa Împărăție ridicată pe pământ.

Oare când va fi strigarea „Iată Mirele, fiți gata!”
Să ne ridicăm la slavă cu urale Maranata
Îmbrăcați în haine albe, in subțire și curat
O Biserică slăvită, sfântă și fără păcat.

Se aude-n toiul nopții freamăt ca și de trezire
Avem candele-aprinse, Te-așteptăm, slăvite Mire
Lasă Duhul Sfânt să crească dragostea aprinsă-n noi.
Astfel să ne pregătească pentru ziua de apoi.” Pastor Valentin Popovici