Identitatea creștinului relaționată la tristețe I

Statisticile arată că în lunile Noiembrie și Decembrie, crește numărul celor care experimentează sentimente de tristețe, singurătate și depresie. Spre deosebire de cei care nu au o relație personală cu Domnul Isus, noi cei care îi aparținem Lui, deși experimentăm clipe de tristețe în viață, nu cădem pradă deznădejdii sau disperării. Acest lucru este posibil pentru că ne cunoaștem identitatea în Hristos și trăim pe baza Adevărului Scripturii. Cu cât ne descoperim mai mult noua identitate, primită în dar de la Domnul Isus, cu atât avem mai multă încredere, nădejde și bucurie în El, chiar în mijlocul durerii și suferinței. Dacă citești articolul acesta și încă nu L-ai acceptat pe Domnul Isus ca Mântuitor și Domnul, te rog cere-I chiar acum, să vină în inima ta, să te ierte și să te transforme după chipul Său. El stă la ușa inimii tale și abia așteaptă să-I deschizi. Odată ce L-ai primit în inima ta, apropie-te de Dumnezeu prin citirea Biblie, prin rugăciune și nu neglija nici frecventarea unei Biserici locale.

Vreau să adresăm, în primul rând, subiectul tristeții, pentru că dacă ne relaționăm la tristețe așa cum ne învață Scriptura, chiar din forma ei incipientă, putem evita depresii și alte boli ale psihicului. Unele din aceste boli, eu le văd ca fiind mult mai greu de tratat decât bolile fizice. De asemenea, starea psihică are un mare impact asupra sănătății trupului. “O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele.” (Proverbe 17:22). Noi toți vom experimenta momente de tristețe în viață, dar bucuria mântuirii și încredințarea că Dumnezeu este în control nu trebuie să ne părăsească, nici în noaptea cea mai grea a încercării.

Dar ce este tristețea? Dicționarul limbii române, definește tristețea ca fiind: “Starea sufletească apăsătoare; mâhnire, amărăciune”. Tristețea, de fapt, este reacția normală și naturală în fața durerii fizice sau psihice. Dorul, suferința celui de lângă tine, pierderi de tot felul, păcatul comis de noi sau împotriva noastră, sunt doar câteva din motivele care pot să aducă tristețea în inima noastră. Deci tristețea nu poate fi ocolită, de aceea este important ca să ne relaționăm corect la ea.

În situații dificile, creștinul nu își pierde nădejdea, pentru că știe că Dumnezeu este în control și că toate lucrurile vor lucra împreună spre binele celor ce Îl iubesc pe El. Vorbeam recent cu un tată care și-a pierdut, la doar vârsta de două luni, primul lui copil. Acest verset: Romani 8:28 “De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său.”, pentru acest părinte era și este un Adevăr care i-a transformat viața. La moarte copilului, el a găsit multă pace și mângâiere în acest verset. Oare care a fost motivul pentru care acest părinte nu și-a pierdut încrederea, nădejdea, bucuria și speranța în Dumnezeu? Motivul este acesta: încercările, necazurile, succesele, reușitele sau orice alte împrejurări ale vieții, nu trebuie să ne controleze viața, ci controlul asupra vieții noastre trebuie să-L aibă Dumnezeu. Noi trebuie ca să ne ancorăm în acest adevăr al identității noastre și anume că Dumnezeu este sursa siguranței, bucuriei, nădejdii și bogăției noaste sufletești. El este sursa vieții și nimeni și nimic nu poate să ni-L ia. Starea inimii noastre depinde în primul rând de El. Când inima ta îi aparține Domnului, știi că El îți poartă povara. Când trecem prin valea tristeții, trebuie să avem încredere că soarele bunătății și a milei Lui, strălucește deasupra norului care s-a abătut asupra noastră, pentru o perioadă de timp. Dar într-o zi, norul va dispărea și atunci vom înțelege de ce a trebuit să fie așa, chiar dacă acest lucru se va întâmpla doar în veșnicie. “Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu prin credinţă pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi! În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos” (1 Petru 1:5-7).

În situații dificile, creștinul știe că nu este singur, ci că este păzit de chiar Însuși Dumnezeu. Domnul Isus ne înțelege pentru că deși nu a avut păcat, El a experimentat ispita, tristețea și suferința umană. El poate și vrea să fie Prietenul nostru cel mai bun. Îmi place așa de mult versurile imnului: “There’s Not a Friend Like the Lowly Jesus”, tradus în limba română sub titlul: “Nu-i prieten lui Isus asemenea”. O traducere mot a mot a acestui imn, ar suna ceva de genul acesta: “Nu există un prieten, ca Iubitul nostru Isus, Nu, nici un altul! Nici un altul! Nimeni altcineva nu poate vindeca toate bolile sufletului nostru. Nu, nici un altul! Nici un altul! Isus știe toate luptele noastre, El ne va călăuzi până-n ultima zi; Nu există un prieten, ca Iubitul nostru Isus. Nu, nici un altul! Nici un altul! Nici un prieten ca El nu este atât de Măreț și Sfânt. Nu, nici un altul! Nici un altul! Și totuși, nici un prieten nu este atât de blând și smerit. Nu, nici unul! Nu, nici unul! Nu este nici un ceas în care El să nu fie aproape de noi. Nu, nici unul! Nu, nici unul! Nici o noapte atât de întunecată, pe care Iubirea Lui să nu o poată înveseli. Nu, nici una! Nu, nici una! L-a abandonat acest Prieten pe vre-un sfânt? Nu, nici pe unul! Nu nici pe unul! Este vre-un păcătos pe care El să nu-L primească? Nu, nici pe unul! Nu nici pe unul!”. Să nu uităm că Domnul Isus este cu noi și nu ne va lăsa singuri niciodată.

Una din metodele de tortură folosite de Securitate, în perioada postbelică în închisorile din Romania, a fost izolarea. Pastorul Richard Wurmbrand a petrecut 3 din cei 14 ani de pușcărie, în izolare. Iată ce a scris acest frate al nostru de credință: “Singur în celula mea, am descoperit că, dincolo de credință și iubire, există bucuria întru Domnul: un adânc, extraordinar extras de fericire fără seamăn în lumea aceasta. Iar când am ieșit din pușcărie eram asemenea celui care coboară de pe creștetul muntelui, de unde a cuprins până departe cu ochii pacea și frumusețea unui întreg ținut. .” (Cu Dumnezeu în subterană, Richard Wurmbrand). Fie ca atunci când trecem prin clipe de tristețe și singurătate, să ne apropiem tot mai mult de Domnul și să avem o înțelegere mai profundă a scopului existenței noastre pe acest pământ.