Aparent, ateii nu mai cred că nu există Dumnezeu

          Aparent, ateii nu mai cred că nu există Dumnezeu. De fapt, lor doar le lipseşte credinţa în divinitate. Ei nu sunt necredincioşi. Ei sunt pur şi simplu non-credincioşi. Şi non-credinţa nu este o afirmaţie, deci nu necesită apărare.

          Ateii cred că acest lucru face ca munca să fie mai uşoară eliberându-i de orice responsabilitate de a furniza dovezi pentru opinia lor sau…al aparenţei. La urma urmei, nimeni nu este obligat să dea vreo explicaţie pentru inexistenţa unui bâlci. Astfel, ateii îşi garantează “străduţa interioară” ca o lipsă a opiniei pentru oamenii rezonabili. Sau, cel puţin, aşa susţin ei.

          De exemplu, dacă mă întrebaţi care echipă de rugby a fost cea mai bună în Anglia, nu aş sti de unde să încep. Din moment ce eu nu sunt interesat de acest subiect şi nici nu deţin informaţii despre această problemă, nu aş putea forma o credinţă într-un fel sau altul. Pentru că nu am nicio convingere cu privire la calitatea competiţiei de rugby în UK, eu sunt cu adevărat un non-credincios în ceea ce priveşte întrebarea. Sunt imparţial.

          Acest lucru nu este şi în cazul ateilor. Este adevărat, ateii nu au nicio credinţă în Dumnezeu, dar nici nu sunt imparţiali în această problemă.

           Pentru ca un ateu să intre într-o dezbatere, el trebuie să ia o atitudine. Daca a luat o atitudine, el a declarat o credinţă. Şi când îşi declară credinţa, el face o revendicare. Când avansează cu un argument, el crede, probabil, că concluziile rezultă din propriul raţionament. Teiştii spun că exisă Dumnezeu, şi ateii afirmă că se înşeală. Acest lucru nu este imparţial.

           Ca să spui că nu crezi în Dumnezeu este foarte diferit faţă de lipsa convingerilor în Dumnezeu. Oricine are un punct de vedere, are şi o credinţă. Iar ateii au un punct de vedere. Acest lucr le face credinţa foarte specială: Ei cred că Dumnezeu nu există.

          Există o altă problemă, însă, că aparent a scăpat avizul acelor atei care pretind că “drumul” mare de motive este al lor. Având în vedere orice punct de vedere (de exemplu: Dumnezeu există), sunt doar trei răspunsuri posibile la acesta. Poţi afirma că (Dumnezeu există), poţi să negi că (Dumnezeu nu există), sau poţi să-ţi păstrezi hotărârea (Nu ştiu), fie pe baza lipsei de informaţii sau a lipsei de interes.

          În cadrul dezbaterii lui Dumnezeu, primul se numeşte teist (de un anumit fel), al doilea un ateu, şi al treilea un agnostic. Pretinşii non-credincioşi în cauză, nu sunt nici teişti, nici agnostici. O singură opţiune logică rămâne: Ei neagă existenţa lui Dumnezeu, motiv pentru care sunt şi numiţi atei. Un ateu ( a=nu, în ceea ce priveşte theist= Dumnezeu) este o persoană care declară că Dumnezeu nu există. Aceasta este o cerere activă, nu un pasiv non-credintă.