(71) Botezul cu Duhul Sfânt - limbile: semn că harul s-a extins la neamuri

Apostolii au mai vorbit în alte limbi omenești și în alte contexte (convertirea neamurilor din casa lui Corneliu - Faptele Apostolilor 10:44-46; convertirea ucenicilor lui Ioan - Faptele Apostolilor 19:1-7). La convertirea samaritenilor a existat un semn explicit al botezului cu Duhul Sfânt, dar textul nu îl menționează (Faptele Apostolilor 8:14-19). Poate că și acolo este vorba despre vorbirea în alte limbi, deși nu știm cu precizie. Oricum, Dumnezeu a dorit să le arate iudeilor că harul mântuirii s-a extins și la neamuri. A început era bisericii, în care chemarea la pocăință este valabilă și pentru neamuri. Apostolul Petru a adus acest argument legat de vorbirea în limbi - ca semn că Dumnezeu vrea să mântuiască și neamurile - în fața iudeilor care l-au mustrat că a mâncat în casa unor oameni netăiați împrejur (Faptele Apostolilor 11:1-17). Iar credincioșii tăiați împrejur care au venit cu Petru la Corneliu au rămas uimiți când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a revărsat și peste neamuri, prin semnul vorbirii în alte limbi (Faptele Apostolilor 10:45-46). În altă ordine de idei, în vremurile din urmă, vorbirea în alte limbi ar putea fi un simbol al faptului că era bisericii urmează să se încheie pe pământ (odată cu răpirea la cer) și că Israel va reintra pe scena istoriei mântuirii ca națiune (individual, și în zilele noastre se pot mântui evrei, iar după răpirea bisericii se vor putea mântui și persoane dintre neamuri).

Deoarece trăim în era harului, noi (credincioșii) ar trebui să Îl mărturisim pe Isus Hristos. Din nefericire, unii dintre noi nu suntem interesați să-i evanghelizăm pe ceilalți, din diverse motive: timiditatea, neputința de a explica Evanghelia mântuirii, lipsa curajului și a autorității lui Dumnezeu, teama de a fi refuzați, comoditatea (frica de a ieși din zona de confort, pentru că suntem o minoritate în țară), lipsa de interes și de timp (mereu există alte priorități decât destinul veșnic al celorlalți), teama de a nu fi capabili să răspundem anumitor întrebări care ne pot fi adresate sau modul lumesc și egoist de a ne trăi viața. Însă dacă noi ne curățim și Îi dedicăm timp lui Dumnezeu, Duhul Sfânt ne trimite persoane care au întrebări legate de credință. Și El ne dă putere să oferim răspunsuri convingătoare, care să-i apropie pe oameni de Dumnezeu. Pe de altă parte, Duhul Sfânt poate să coordoneze anumite situații, astfel încât suntem puși în postura de a vesti Cuvântul lui Dumnezeu unor oameni despre care nici nu credeam că ne vor asculta vreodată. Duhul Sfânt ne arată că Evanghelia poate fi vestită în contexte care par nepotrivite, în momente care par inoportune și unor persoane care, omenește vorbind, n-ar fi deschise pentru asemenea discuții. Precum apostolul Pavel (1 Corinteni 9:19-22), noi ne putem adapta la unele dintre obiceiurile și tradițiile necreștinilor, ca să-i câștigăm pentru Dumnezeu. În final, Duhul Sfânt ne ajută să cunoaștem personalitatea și nevoile oamenilor cu care discutăm. Astfel, noi vom putea adapta modul în care prezentăm Evanghelia în funcție de persoana pe care dorim să o evanghelizăm.

Noi nu trebuie să deznădăjduim dacă avem rezultate modeste când începem să vestim Evanghelia. Profetul Zaharia ne învață că Dumnezeu nu disprețuiește ziua începuturilor slabe (Zaharia 4:6,9 10). Noi trebuie să perseverăm, să avem credință în Dumnezeu și să ne punem la dispoziția Lui. El ne poate folosi în moduri în care nu ne-am putea imagina. Nu trebuie să existe o limită la care, dacă ajungem, să fim mulțumiți. Noi trebuie să știm că nimic nu e prea mult pentru El. Isus Hristos ne poate surprinde mereu, atât atunci când nu mai avem vreo speranță, cât și în situațiile în care credem că am făcut suficient de mult pentru El. În plus, Isus Hristos ne spune că nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi (Ioan 15:13). Acest verset se referă la jertfa Lui de la Calvar. Pe de altă parte, textul ne spune că și noi, oamenii, putem să arătăm o mare dragoste pentru prietenii noștri, dacă renunțăm la viața noastră pentru ca ei să trăiască. Uneori, poate fi vorba despre sacrificul suprem, când cineva renunță la viața lui de pe pământ pentru altcineva. Alteori însă, este vorba despre sacrificii făcute zilnic, în beneficiul semenilor noștri. Unii oameni renunță la confortul vieții lor, slujindu-i pe cei mai vulnerabili oameni ai societății. Iar alte persoane își dedică timpul pentru a-i învăța și evangheliza pe ceilalți.