(68) Botezul cu Duhul Sfânt - limbile de la Atena

În 1 Corinteni 1:22-23, apostolul Pavel ne vorbește despre două categorii de oameni care ascultă Evanghelia: iudeii și grecii (neamurile). La Rusalii, apostolul Petru li s-a adresat în special iudeilor și celor familiarizați cu religia iudaică. Apostolul a vorbit despre suferințele, moartea și învierea lui Hristos dar și despre nevoia oamenilor de a fi mântuiți. În acea zi, peste trei mii de oameni au răspuns pozitiv la mesajul lui Petru. Însă auditoriul lui Petru avea, în mare măsură, cunoștințele necesare pentru a înțelege mesajul de salvare adus de Isus Hristos. Petru nu a trebuit să-i convingă pe ascultători de autenticitatea Vechiului Testament (Biblia iudaică) sau de faptul că evoluționismul este o religie falsă. Acele persoane nu credeau că lumea a fost creată în urmă cu milioane sau miliarde de ani. Majoritatea celor care au ascultat predica lui Petru admiteau că Dumnezeu este Creatorul universului, așa cum ne spune și Vechiul Testament. Unii dintre ei cunoșteau și legea lui Moise, deci știau ce așteptări are Dumnezeu de la oameni. Aceștia înțelegeau noțiunea de păcat și nevoia unui sacrificiu pentru a obține iertarea, mântuirea. De altfel, în acea vreme, iudeii sacrificau animale pentru a face ispășire pentru păcatele lor.

La Atena (Faptelele Apostolilor 17:15-34), apostolul Pavel a predicat în fața unor filozofi greci (epicurieni și stoici). În cultura lor, grecii nu aveau noțiunea unui Dumnezeu Creator. Ei credeau în mai mulți zei care aveau aceleași slăbiciuni precum oamenii. De asemenea, grecii nu înțelegeau doctrina păcatului și nici nevoia de mântuire, de salvare. În plus, Vechiul Testament nu avea credibilitate pentru ei. Dacă apostolul Pavel le-ar fi predicat același mesaj ca și apostolul Petru la Rusalii și dacă ar fi vorbit despre minunile lui Dumnezeu pe limba lor, grecii nu ar fi înțeles. Un asemenea mesaj ar fi fost considerat irelevant. Prin urmare, apostolul Pavel a încercat întâi să le schimbe mentalitatea, să-i aducă mai aproape de anumite principii ale religiei iudaice. Le-a vorbit despre adevăratul Dumnezeu, pornind de la un „Dumnezeu necunoscut”, așa cum arăta o inscripție de pe unul dintre altarele lor. Apoi L-a prezentat pe Dumnezeu în calitate de Creator al tuturor lucrurilor și ființelor vii. Pavel le-a explicat că toți oamenii se trag dintr-un singur om, Adam, deci au același sânge. Apostolul a procedat în acest fel pentru a-i conștientiza pe ascultători de faptul că toți oamenii au nevoie de mântuire, întrucât toți au păcătuit, începând cu strămoșul lor Adam. Abia după aceea a predicat Pavel despre mesajul de salvare a lui Isus Hristos. Ulterior, apostolul a adus în discuție învierea lui Hristos și învierea morților.

Deși unii dintre ascultători nu au crezut Evanghelia, au existat oameni care au primit mesajul lui Pavel și s-au convertit la creștinism. Chiar dacă la predica lui Pavel nu s-au pocăit trei mii de oameni, acesta nu a fost mai lipsit de succes decât Petru (doar Dumnezeu poate schimba mintea unui om). Auditoriul lui Pavel a trebuit să își schimbe tot sistemul de gândire (despre viață și univers) care era bazat pe valori radical diferite de cele ale iudeilor. Nu este de mirare că nu au fost atât de mulți convertiți la primul mesaj. O asemenea schimbare este foarte dramatică. Însă pentru a le comunica Evanghelia, apostolul Pavel a trebuit să vorbească pe limba lor, pornind de la sistemul lor de gândire. Iată un alt mod minunat de a vorbi în alte limbi!

Societatea actuală este, în mare măsură, postcreștină (mai ales generația de tineri din marile orașe). Tot mai multe persoane cred că Biblia este o carte de povești care nu mai are relevanță. Mulți oameni îmbrățișează evoluționismul, materialismul și ateismul. În mediile universitare, puțini mai cred că Biblia are vreo legătură cu știința. În aceste condiții, este nevoie să le prezentăm necredincioșilor Evanghelia pe limba lor, pornind de la sistemele lor de gândire, așa cum a procedat apostolul Pavel la Atena.

Duhul Sfânt ne învață cum să discutăm cu semenii noștri și când să facem asta (Ioan 14:26). Dumnezeu a pus în inimile oamenilor gândul veșniciei. Există momente în care unii oameni ajung să-și urască viața, dar acest lucru se întâmplă sub influența altor factori. În mod natural, oamenii doresc să trăiască mult și visează să fie veșnic tineri. De aceea, când discutăm cu cei care nu cred în Isus Hristos, putem încerca să trezim acest gând al veșniciei care se află și în inimile lor. Și putem duce discuția înspre concepte precum adevărul absolut, învierea din morți, viața veșnică sau natura păcătoasă a omului. Apoi, putem arăta de ce creștinismul răspunde mai bine la aceste întrebări, în comparație cu celelalte ideologii. Cu siguranță, multe persoane consideră că toate religiile au fost inventate de oameni. Însă noi le putem arăta că, spre deosebire de celelalte religii, creștinismul nu vine de pe pământ. Totodată, putem aduce în discuție persoana lui Isus Hristos, ca răspuns la nevoile adânci ale oamenilor. Este o abordare mult mai fericită decât cealaltă abordare, prin care unii oameni încearcă să trezească în semenii lor teama de chinurile iadului. O zicală celebră afirmă că oamenii mari vorbesc despre idei, cei mediocri despre evenimente, iar oamenii mici, despre tot felul de nimicuri. Însă în ochii lui Dumnezeu, oamenii mari sunt cei care „trezesc” în ceilalți gândul veșniciei și îi „ajută” să treacă, împreună cu Isus Hristos, de la moarte la viață.