(67) Cele șapte principii ale Evangheliei lui Isus Hristos

În timp ce meditam la Evanghelia lui Isus Hristos, mi-am amintit de cele șapte sfeșnice din Sfânta (încăperea dinaintea Sfintei Sfintelor), de cei șapte ochi ai Domnului și de cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu, menționate în cartea profetului Zaharia și în cartea Apocalipsa. De fapt, toate aceste imagini ne arată că Dumnezeu cunoaște toate lucrurile într-un mod desăvârșit, perfect. În mod similar, cele șapte imagini ale Domnului Isus Hristos din Evanghelia după Ioan (Pâinea și apa vieții; Adevărata Viță; Păstorul cel Bun; Ușa; Calea, Adevărul și Viața; Învierea și Viața; Lumina Lumii) ne sugerează că El ni s-a prezentat într-un mod complet, desăvârșit. Duhul Sfânt mi-a arătat că Evanghelia lui Isus Hristos, din cartea Romani, este prezentată tot în șapte puncte și tot într-un mod desăvârșit, precum Mântuitorul nostru. Mai jos, voi descrie, foarte pe scurt, cele șapte principii ale Evangheliei lui Isus Hristos.

Toți oamenii sunt păcătoși, nu există niciunul neprihănit, care să Îl caute din toată inima pe Dumnezeu. Mânia lui Dumnezeu se dezlănțuie împotriva oricărei lipse de evlavie și a oricărei nelegiuiri a oamenilor. Păcatele noastre pun un zid de despărțire între noi și Dumnezeu. Iar faptele noastre bune, cu care unii dintre noi credem că ne putem câștiga mântuirea, sunt ca o haină mânjită înaintea lui Dumnezeu (Romani 1:18-3:20).

Dumnezeu a rezolvat problema păcatelor omenirii, trimițându-L pe Isus Hristos ca să moară pentru toate greșelile noastre. De mânia lui Dumnezeu ne poate scăpa doar puterea Lui, puterea sângelui vărsat la Golgota. Noi ajungem la mântuire prin pocăință și prin credință în fapta pe care a săvârșit-o Isus Hristos la Calvar. Duhul Sfânt ne naște din nou și noi devenim copii ai lui Dumnezeu. Isus Hristos ne iartă de vina și de rușinea păcatelor noastre (Romani 3:21-5:21). El acceptă o inimă frântă, dar vrea toate bucățile din ea.

De drept, noi nu mai suntem robi ai păcatului. Isus Hristos ne-a izbăvit de sub puterea întunericului. Am fost iertați de consecințele păcatului și trebuie să renunțăm la păcat. De aceea, nu este bine să transformăm harul lui Dumnezeu în desfrânare și trebuie să luptăm împotriva firii pământești care ne determină să păcătuim în continuare (Romani 6:1-7:25).

De fapt, pentru a trăi în această libertate față de stăpânirea păcatului, avem nevoie de puterea Duhului Sfânt care ne însoțește în viața de credință. Noi nu facem fapte ca să fim mântuiți, ci pentru că suntem mântuiți. Roadele Duhului Sfânt încep să se manifeste în viețile noastre, ca rezultat al prezenței Duhului Sfânt în noi (Romani 8:1-39).

Un om născut din nou depune mărturie în apa botezului despre viața nouă pe care a primit-o prin pocăință și credință în jertfa lui Isus Hristos. Așa cum ne învață apostolul Pavel, prin credința din inimă se capătă neprihănirea și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire (Romani 10:1-21).

Pentru fiecare dintre noi, există pericolul să fim lepădați, dacă nu rămânem lângă Dumnezeu (Romani 11:11-24). Putem ajunge într-o stare de împietrire a inimii, în care suntem lăsați în voia minții noastre și Dumnezeu nu ne mai vorbește (Evrei 6:4-6,2 Petru 2:20-22). Cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă (1 Corinteni 10:12-13).

Evanghelia lui Isus Hristos nu ne cheamă doar la credință, ci și la ascultarea credinței. Prin urmare, trebuie să ne punem viața la dispoziția lui Dumnezeu, să ascultăm de El și să ne implicăm în lucrarea Lui (Romani 12:1-15:33). Dacă noi rămânem în Isus Hristos, vom aduce multă roadă, dar despărțiți de El nu putem face nimic (Ioan 15:1-11). Mântuitorul a luat natura noastră umană (neafectată de păcat) cu El în cer, ca să ne reprezinte. În același timp, ne-a lăsat pe noi pe pământ, cu natura Sa divină (se regăsește în Duhul Sfânt), ca să-L reprezentăm pe El.