(61) Semnele botezului cu Duhul Sfânt

Semnul botezului cu Duhul Sfânt este cea mai discutată temă în lumea continuaționiștilor. Fariseii și cărturarii L-au ispitit pe Mântuitor, cerându-I să le arate un semn din cer (Matei 16:1-4). Chiar dacă era vorba de un neam viclean și preacurvar, Isus Hristos le-a indicat un semn. Pe de altă parte, Mireasa lui Isus Hristos a fost curățită în sângele Lui. Când cere un semn despre botezul cu Duhul Sfânt, sunt convins că există dorință de cunoaștere și nu alte intenții ascunse. Însă Mântuitorul (Cel ce botează cu Duhul Sfânt) și apostolii ne vorbesc despre semnele botezului cu Duhul Sfânt. În acest articol voi prezenta șapte perspective despre acest subiect, pentru a răspunde acestei dileme.

Botezul cu Duhul Sfânt îi echipează pe credincioși pentru a se implica în lucrările lui Dumnezeu, care devin prioritare în viața lor (1 Corinteni 12:6). După ce se pun la dispoziția lui Dumnezeu și Îl caută într-un mod deosebit (practicând disciplinele spirituale: rugăciune, meditație, închinare), credincioșii sunt botezați cu Duhul Sfânt și sunt chemați să facă anumite lucrări. Astfel, aceștia fac cel puțin o lucrare utilă pentru biserica lui Isus Hristos (la nivel local sau național - 1 Corinteni 12:12-27), în afară de faptul că le vorbesc altora (prieteni, cunoscuți, colegi) despre Isus Hristos (Faptele Apostolilor 1:8). Sugerez ca semne ale botezului cu Duhul Sfânt puterea de mărturie și prezența unei lucrări asociată cu Dumnezeu Tatăl (și nu o slujbă a lui Isus Hristos sau un dar al Duhului Sfânt - 1 Corinteni 12:4-5), pentru că doresc să Îl glorific pe Dumnezeu în această ordine: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Tatăl Domnului nostru Isus Hristos este Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri (2 Corinteni 1:3).

Duhul Sfânt ne călăuzește în tot adevărul și ne descoperă o parte din bogățiile înțelepciunii și ale cunoașterii, care sunt ascunse în Isus Hristos (Ioan 16:13-15; Coloseni 2:3). Pe măsură ce suntem umpluți de Duhul Sfânt, roada Lui va fi mai pregnantă în viața noastră (Galateni 5:22-23). Și va începe să se vadă în noi, tot mai mult, Chipul lui Isus Hristos, așa cum este zugrăvit în Predica de pe Munte (Matei 5-7). În plus, Duhul Sfânt ne dă putere de mărturie (Faptele Apostolilor 1:8). Toate lucrările pe care le facem sunt impactate în bine de autoritatea pe care o primim și de îmbunătățirile care se văd în caracterul nostru, în urma umblării cu Duhul Sfânt. Astfel, noi Îl mărturisim cu autoritate pe Isus Hristos și slujim în biserica Lui.

Duhul Sfânt ne dă darurile supranaturale de care consideră El că avem nevoie în lucrările pe care le facem. Toate darurile Duhului Sfânt sunt supranaturale, nu doar cele prezentate în 1 Corinteni 12:7-11. Deși apostolul Pavel îi încurajează pe cei din Corint să practice anumite daruri spirituale (1 Corinteni 14:1-5), principiul general rămâne valabil. Duhul Sfânt dă daruri cum dorește (1 Corinteni 12:11). Noi putem cere anumite daruri în timpul stăruinței după umplerea cu Duhul Sfânt. Însă Acesta ne poate răspunde că avem deja câteva daruri pe care ar fi bine să le folosim mai mult (în loc să cerem altele). În plus, dacă insistăm mult pentru un anumit dar, putem crea impresia că Îl căutăm pe Duhul Sfânt nu pentru ceea ce este El, ci pentru că ne dă anumite daruri. Nu cred că noi, în viața de zi cu zi, am prefera ca prietenii noștri să ne caute din astfel de motive. Duhul Sfânt este Dumnezeu (Faptele Apostolilor 5:3-4) și El știe mai bine decât noi de ce daruri avem nevoie pentru a-L mărturisi pe Isus Hristos cu autoritate și pentru a sluji în biserică.

Duhul Sfânt are o sumedenie de daruri supranaturale de care este nevoie în biserica lui Isus Hristos. Dacă noi punem accent doar pe câteva dintre ele (e. g. minuni, vindecări, vorbire în alte limbi - omenești sau de alt tip - glosolalia), rămân alte daruri necesare în biserică care se manifestă mai puțin. De exemplu, ar fi nevoie mare de darul deosebirii duhurilor. Astfel s-ar putea descoperi foarte multe nereguli care au loc în lumea spirituală (învățători și prooroci mincinoși, minuni și vindecări false, influențe demonice, metode păgâne de rugăciune - mimarea rugăciunii cu Duhul - Matei 6:7). Nici darul credinței nu este foarte căutat, tocmai pentru că nu pare la fel de spectaculos precum alte daruri ale Duhului Sfânt.

Rugăciunea și meditația ne aduc beneficii mari (zidire personală, pace, bucurie). Prin rugăciunea cu Duhul, putem avea acces la taine divine (1 Corinteni 14:2). Tot astfel, Dumnezeu este înălțat la modul absolut (când ne rugăm cu mintea, Diavolul poate ataca rugăciunea noastră – astfel pot apărea multe rugăciuni formale; când ne rugăm cu Duhul, Diavolul este neputincios în această privință). Totuși, este benefic să ne rugăm atât cu mintea cât și cu Duhul (în limbi omenești sau în altfel de limbi - glosolalia). Tot astfel, prin meditație Duhul Sfânt ne poate descoperi o parte din bogățiile înțelepciunii și ale cunoașterii, care sunt ascunse în Isus Hristos (Coloseni 2:3). În altă ordine de idei, nu este biblic să considerăm că aceste discipline spirituale reprezintă neapărat semne ale botezului cu Duhul Sfânt. În Faptele Apostolilor, în trei ocazii când ni se vorbește despre botezul cu Duhul Sfânt apare și vorbirea în alte limbi omenești. Dar glosolalia apare doar în 1 Corinteni 14. Mesajul din Faptele Apostolilor a fost clar pentru audiență (limbi omenești), având ca scop predicarea Evangheliei mântuirii. Însă la rugăciunea cu Duhul (1 Corinteni 14), mesajul nu trebuie să fie mereu clar pentru necredincioși, căci Duhul Sfânt vorbește în rugăciune și poate face asta pe orice limbă. Având în vedere aceste lucruri, experiența botezului cu Duhul Sfânt (prezentată în Faptele Apostolilor 2) este diferită de experiența rugăciunii cu Duhul (despre care ni se vorbește în 1 Corinteni 14). Pe de altă parte, apostolul Pavel nu pune vorbirea în limbi deasupra altor daruri ale Duhului Sfânt. Din contră, darul vorbirii în alte limbi apare la coada listei în care sunt enumerate darurile și slujbele spirituale, în funcție de autoritatea pe care acestea o dețin în biserică (1 Corinteni 12:28). Pavel menționează că unii sunt apostoli, alții sunt prooroci, alții au darul vorbirii în alte limbi etc (1 Corinteni 12:29-30). Deci nu este necesar ca toți creștinii să dețină toate aceste slujbe și daruri. Însă Biblia afirmă că botezul cu Duhul Sfânt este făgăduința lui Dumnezeu pentru toți creștinii (Fapte 2:39). Totodată, nu știm dacă Isus Hristos s-a rugat în alte limbi care nu sunt omenești (glosolalia). Dar Mântuitorul nostru a primit Duhul lui Dumnezeu fără măsură (Isaia 11:2, Luca 4:1, Luca 4:14, Ioan 3:34). Dacă glosolalia ar fi fost semnul botezului cu Duhul Sfânt, Isus Hristos ne-ar fi spus. Mai ales că El botează oamenii cu Duhul Sfânt și că s-a exprimat pe această problemă. De fapt, Isus Hristos a venit să facă lucrările Tatălui Său, pentru a arăta că El este Fiul lui Dumnezeu (Ioan 10:37-38). Tot astfel, și noi trebuie să facem lucrările Tatălui nostru din ceruri, pentru a Îl mărturisi pe Isus Hristos și pentru a arăta că suntem copii ai lui Dumnezeu! În final, aceste discipline spirituale (rugăciunea, meditația) sunt mai greu de evaluat dacă le privim din afară și pot fi falsificate mai ușor. Cu toate acestea, dacă aceste experiențe (care se întâmplă când medităm și când ne rugăm cu Duhul) sunt reale, ele ne vor zidi din punct de vedere spiritual (1 Corinteni 14:4). Astfel, noi vom putea face cu mai multă autoritate lucrările în care suntem implicați.

După nașterea din nou, credincioșii devin mădulare ale trupului lui Isus Hristos și primesc daruri de la Duhul Sfânt, pentru slujirea bisericii lui Hristos (1 Corinteni 12:12-27). Fără botezul cu Duhul Sfânt, lucrările lui Dumnezeu nu au prioritate prea mare în viețile noastre. Prin urmare, noi nu ne folosim suficient talanții primiți (darurile spirituale). Nu este de mirare că, în aceste condiții, ne lipsește puterea de mărturie. Din nefericire, toată viața spirituală a anumitor credincioși se rezumă la căutarea unor daruri spirituale. De aceea, multe lucrări de care are nevoie biserica lui Isus Hristos rămân nefăcute. Dacă legăm botezul cu Duhul Sfânt de un anumit dar spiritual, există șanse mai mari ca oamenii să alerge după acel dar, pentru a obține acest statut spiritual mai înalt. Însă Isus Hristos ne recomandă altceva dacă vrem să fim cei mai mari. În loc să căutăm un anumit dar spiritual pentru un statut mai înalt, noi trebuie să îi slujim pe ceilalți (Marcu 9:35). Dacă noi ne smerim astfel, Duhul Sfânt va fi glorificat în viețile noastre. Și darurile supranaturale nu vor lipsi. Din contră, vom fi surprinși de ce poate să facă Dumnezeu Duhul Sfânt.

Istoria bisericii ne confirmă că botezul cu Duhul Sfânt este legat de modul în care ne raportăm la lucrările lui Dumnezeu (ar trebui să fie mai prioritare decât darurile Duhului Sfânt). Cei care L-au glorificat pe Dumnezeu în mod biblic (în ordinea Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt) au rămas în istorie și trăiesc și astăzi. Nu contează atât de mult ce daruri au avut aceștia și nici măcar la ce slujbe au fost chemați. Deși, pentru informarea publicului, cei mai mulți dintre ei nu s-au rugat în limbi care nu sunt omenești (glosolalia). Cu toate acestea, ne amintim de ei prin lucrările pe care le-au făcut: Africa spălată în sângele lui Isus Hristos de la Sud la Nord și de la Vest la Est (Reinhard Bonnke); Biblia „scrisă pe rug” (William Tyndale); în jur de un milion de oameni convertiți (Dwight L. Moody); un creștinism redus la esențe (C. S. Lewis); interzicerea comerțului cu sclavi și a sclaviei (William Willbeforce, John Newton); florile depuse la mormântul torționarilor săi și o viață plină de victorii cu Dumnezeu în subterană (Richard Wurmbrand); sute de mii de kilometri făcuți pentru a vesti Evanghelia (John Wesley); o națiune pe genunchi în așteptarea trezirii spirituale (Leonard Ravenhill); crucea și pumnalul (David Wilkerson); convertirea tribului Auca (Jim și Elisabeth Elliot); „gâsca arsă pe rug” pentru Evanghelia lui Hristos (Jan Huss); luceafărul de dimineață al reformei (John Wycliffe). Mai există mulți credincioși de felul acesta în istoria glorioasă a bisericii lui Isus Hristos. Unor misionari care au plecat în Africa li s-a pierdut chiar și numele. Pe crucile lor stau scrise doar niște numere, care semnifică cât timp (zile, luni, ani) au rezistat acolo, în acele condiții dificile. În altă ordine de idei, de la apostolul Pavel ne-a rămas aproximativ jumătate din Noul Testament. Dacă însă citim cu atenție scrierile apostolului, observăm părerea lui tot mai smerită despre propria persoană, odată cu trecerea timpului. Când le-a scris celor din Corint, în jurul anului 55, Pavel a afirmat că este cel mai neînsemnat dintre apostoli și că nu este vrednic să poarte numele de apostol, pentru că a prigonit Biserica lui Dumnezeu (1 Corinteni 15:9). Însă în Epistola trimisă celor din Efes, în jurul anului 60, Pavel s-a considerat cel mai mic dintre toți sfinții (Efeseni 3:8). Spre sfârșitul vieții, în scrisoarea trimisă tânărului Timotei, în jurul anilor 63-65, Pavel a spus că este cel dintâi dintre păcătoși, amintindu-și că în tinerețe a fost un hulitor, un prigonitor și un batjocoritor al lui Isus Hristos (1 Timotei 1:13-15). În final, cu cât suntem mai plini de Duhul Sfânt, facem lucrările la care ne-a chemat Dumnezeu cu prioritate, cu autoritate și în smerenie!