(48) Ferice de cei cu inima curată

Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu! În literatura Scripturii, inima este centrul de comandă al ființelor umane. Viața afectivă a oamenilor este strâns legată de inimă. Inima poate fi tulburată (Ioan 14:1), poate fi un izvor al durerii (Romani 9:2) sau al bucuriei (Ioan 16:22), poate fi plină de mâhnire (2 Corinteni 2:4) sau de laudă (Efeseni 5:19). În plus, și intelectul uman este asociat cu inima. De exemplu, inima poate fi plină de gânduri rele (Marcu 2:6-8, Matei 9:4) sau se poate împietri, caz în care nu ne mai înțelegem cu ea: „Căci inima acestui popor s-a împietrit; au ajuns tari de urechi, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu şi să-i vindec” (Matei 13:15). Pe de altă parte, inima este asociată cu centrul decizional al ființei noastre: „Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu” (2 Corinteni 9:7). Mai mult, inima este asociată și cu centrul spiritual al vieții noastre, fiind implicată în procesul de mântuire: „Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire” (Romani 10:9-10).

În Predica de pe Munte, Isus Hristos împinge păzirea Legii de la nivelul faptelor, la nivelul vorbelor, al atitudinilor, al gândurilor și al motivațiilor: „Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: ‘Să nu preacurveşti.’ Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească a şi preacurvit cu ea în inima lui” (Matei 5:27-28). Așadar, poarta pe care se intră în Împărăția Cerurilor este atât de strâmtă încât nu doar faptele rele nu încap, ci nici vorbele, gândurile, atitudinile sau motivațiile nepotrivite. O inimă murdară ne poate arunca în întunericul de afară, unde este plânsul și scrâșnirea dinților. De aceea, așa cum ne spune și Solomon, trebuie să ne păzim inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieții (Proverbe 4:23). Prin urmare, noi trebuie să ne recunoaștem păcatele și să le mărturisim, pentru ca sângele lui Isus Hristos să ne curățească. Apoi, noi trebuie să evităm lucrurile care ne pot murdări inima, trebuie să ne ferim de orice lucru care ni se pare rău (2 Tesaloniceni 5:22), de atitudini și motivații greșite, de gânduri păcătoase. Nu în ultimul rând, conștienți că doar cei cu inima curată îl vor vedea pe Dumnezeu, noi putem afirma, alături de împăratul David, următoarele lucruri: „Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale rea şi du mă pe calea veşniciei!” (Psalmul 139:23-24).