(46) Teoria predestinării în mântuire - condamnată în primele trei secole

Doctrina calvinistă nu stă în picioare nici din punct de vedere istoric. Autorii creștini din primele trei secole au respins categoric această învățătură.

Așa cum afirmă expertul de la Oxford, dr. Ken Wilson, din totalul de 84 de autori dintre anii 95-430, peste 50 au abordat problema liberului arbitru și au condamnat ideea predestinării în mântuire, ca pe un element importat din păgânism. Aceștia nu au considerat că păcatul adamic îi împiedică pe oameni să răspundă liber revelației lui Dumnezeu. [1] Ken Wilson susține că acest lucru poate fi observat la o analiză atentă a scrierilor primilor creștini și a contextului în care apar versetele care tratează această problemă. În numeroase ocazii, părinții bisericii și-au expus credința lor în liberul arbitru și în precunoașterea lui Dumnezeu. [2] Acești oameni au contribuit la formarea Canonului biblic (au depus mărturie pentru cărțile revelate de Dumnezeu) și i-au confruntat pe eretici, care încercau să introducă în biserică elemente preluate din păgânism, precum doctrina predestinării în mântuire, împreună cu toate ideile derivate (TULIP - depravare totală, alegere condiționată, ispășire limitată, har irezistibil, perseverare în har). Pe de altă parte, însuși John Calvin afirmă că părinții bisericii, cu excepția lui Augustin, nu au avut lumină în ceea ce privește doctrina predestinării în mântuire. Mai mult, Calvin recunoaște că unii dintre ei au crezut în doctrina liberului arbitru. Și alți teologi reformați foarte respectați susțin acest lucru. De exemplu, Loraine Boettner [3] afirmă că părinții bisericii au negat doctrina predestinării în mântuire și că aceștia credeau într-o cooperare între harul lui Dumnezeu și liberul arbitru (deși credeau că salvarea este prin Hristos, părinții bisericii considerau că oamenii au puterea să accepte sau să respingă Evanghelia). Același teolog mai susține că Augustin a fost cel care a introdus această doctrină în biserica creștină. Un alt important teolog reformat, Herman Bavink, [4] afirmă că biserica creștină timpurie (din primele trei secole) nu credea în învățăturile calviniste (predestinarea în mântuire, harul irezistibil). În ciuda acestor evidențe clare, unii calviniști au încercat și mai încearcă încă să identifice elemente ale teologiei TULIP în scrierile părinților bisericii. [5] Cel mai notabil exemplu este cel al pastorului baptist John Gill. [6] Însă John Gill traduce greșit anumite pasaje din scrierile părinților bisericii și ignoră contextul altor pasaje, pentru a-și demonstra propriile convingeri. Ken Wilson afirmă că nu cunoaște niciun cercetător care să aprobe ideile lui John Gill. Dintre calviniștii moderni, Michael Horton a repetat erorile lui John Gill. [7] Este de remarcat faptul că ediția revizuită a acestei lucrări, din anul 2011, a eliminat toate citările care urmăreau să arate prezența ideologiei TULIP în scrierile părinților bisericii. În final, Dr. C. Matthew McMahon a publicat un articol pe internet care pretindea aceleași lucruri. [8] Cercetătorul Ken Wilson a analizat erorile acestor oameni și a demonstrat că pretențiile lor sunt nefondate. [9]

Înainte de anul 250, gnosticii și alți eretici au folosit Biblia (Filipeni 2:13, Romani 9:18-21) pentru a-și justifica doctrinele păgâne, așa cum confirmă și cercetătorul Ken Wilson. [10] Gnosticii și-au fundamentat doctrinele păgâne pe capitolele 9-11 din epistola după Romani, ignorând faptul că în acele pasaje nu se vorbește despre alegerea unor persoane individuale, ci despre mântuirea la nivel de națiune. Ereticul Valentin (așa numitul creștin gnostic) considera că salvarea a fost oferită tuturor oamenilor, însă doar cei aleși de Dumnezeu puteau accepta invitația divină pentru fi mântuiți. Mulți părinți ai bisericii, printre care Irineu, Origen și Tertulian, i-au combătut pe gnostici. Irineu a afirmat că Dumnezeul creștin îi este superior dumnezeului gnostic, din punct de vedere al puterii, pentru că își poate împlini planurile chiar dacă le-a dat oamenilor voință liberă (spre deosebire de dumnezeul gnostic care are nevoie să decidă dinainte mersul tuturor lucrurilor din univers). [11] Dar maniheiștii au fost puternic influențați de aceste idei gnostice și neoplatoniste. Ei foloseau versete precum Ioan 6:65, Ioan 14:6, Efeseni 2:1-9 pentru a argumenta ideea alegerii necondiționate, care este în opoziție cu ideea liberului arbitru, susținută de creștinii din primele secole. De fapt, primul eretic care a afirmat că credința este un dar oferit de Dumnezeu a fost gnosticul Basilides. Însă în jurul anului 190, Clement din Alexandria a respins învățăturile lui Basilides. [12] Ulterior, maniheistul Fortunat a folosit Efeseni 2:8-9 pentru a arăta că credința este un dar primit de la Dumnezeu. Chiar Augustin a respins argumentele lui Fortunat, într-o lucrare publică scrisă înainte de anul 412. Însă după anul 412, așa cum am arătat în paragraful anterior, Augustin a încercat să introducă în creștinism învățături pe care le-a dobândit în cei zece ani în care a fost un suporter înfocat al maniheismului.

Bibliografie:

[1] Ken Wilson, The Foundation of Augustinian-Calvinism, Regula Fidei Press, 2019, pp. 19-20,34-35

[2] Iustin Martirul - lucrarea Dialog cu iudeul Trifon, capitolul 88 și lucrarea Prima apologie a lui Iustin, capitolul 43; Tatian – lucrarea Către greci, capitolele 7 și 11; Teofil din Antiohia – lucrarea Apologie către Autolycus, cartea a II-a, capitolele 26 și 27; Melito din Sardes – lucrarea Peri Pascha; Irineu – lucrarea Împotriva ereziilor, cartea a IV-a, capitolele 4:3,37:1-5; Clement din Alexandria – lucrarea Covoarele, cartea a II-a, capitolele 3 și 4; Tertulian – lucrarea Un tratat despre suflet, capitolul 22; Origen – lucrarea Contra lui Celsus, cartea a II-a, capitolul 20 și lucrarea Despre principii, cartea a III-a, capitolul 1

[3] Loraine Boettner, The Reformed Doctrine of Predestination, Presbyterian and Reformed Publishing Company, 1991

[4] Herman Bavink, On the Christian Life: Following Jesus in Faithful Service

[5] Ken Wilson, The Foundation of Augustinian-Calvinism, Regula Fidei Press, 2019, p. 121

[6] John Gill, The Cause of God and Truth, 1738

[7] Michael Horton, Putting Amazing Back into Grace, Nashville, TN: Thomas Nelson, 1991

[8] https://www. apuritansmind. com/arminianism/calvinism-in-the-early-church-the-doctrines-of-grace-taught-by-the-early-church-fathers/

[9] analiza se poate găsi pe youtube, pe canalul Soteriology 101, podcastul din 31 iulie 2019

[10] Ken Wilson, The Foundation of Augustinian-Calvinism, Regula Fidei Press, 2019, pp. 81-89

[11] în lucrarea Împotriva ereziilor, cartea a II-a, capitolul 5:4

[12] în lucrarea Diverse, 2.3-4,4.11 și în cartea Quis Dives Salvetur, 10