(43) TULIP (predestinare) vs GRACE (liber arbitru)

Predestinarea în mântuire nu este un subiect de maximă importanță (putem fi mântuiți fără să înțelegem această doctrină). Există câteva domenii în viață unde nu putem alege: nu ne alegem părinții, materialul genetic pe care îl moștenim, cultura și societatea în care ne naștem. În cazul unui creștin, nici măcar în privința viitorului profesional nu va fi posibil să opteze pentru orice slujbă, ci mai degrabă dintr-un set de slujbe compatibile cu creștinismul. Apoi, există oameni chemați/închinați/predestinați pentru anumite lucrări, precum Ieremia și Samson. Ei însă pot alege să își ia în serios sau nu lucrarea, pot onora sau nu chemarea lui Dumnezeu. Dacă analizăm lucrarea celor doi, observăm că aceștia s-au raportat în mod diferit la chemarea lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu le-a dat alegerea de a-și onora sau nu slujba. Discuția se schimbă însă radical atunci când aducem în discuție problema mântuirii.

Doctrina predestinării în mântuire (TULIP – depravare totală, alegere necondiționată, ispășire limitată, har irezistibil, perseverarea sfinților în har) susține că Dumnezeu a ales anumiți oameni dinainte și i-a predestinat ca să fie mântuiți. Jertfa lui Isus Hristos este efectivă doar pentru acei oameni. Harul lui Dumnezeu este irezistibil pentru cei aleși. Omul nu I se poate opune lui Dumnezeu, atunci când El i se revelează. Dacă un om cade de la credință și își sfârșește viața în necredință, înseamnă că nu a fost ales de Dumnezeu și că nu L-a cunoscut niciodată pe Acesta. Ce este hotărât dinainte de Dumnezeu, în dreptul fiecărui om, se împlinește cu orice preț. Apoi, unii adepți mai radicali ai acestei doctrine menționează că Dumnezeu a generat păcatul și a dorit apariția răului pentru a-Și arăta gloria și sfințenia Lui, în contrast cu răul din lume. Din moment ce răul nu a fost stârpit, este evident că Dumnezeu l-a dorit. Dacă nu l-ar fi dorit, El ar fi dat dovadă de slăbiciune, prin faptul că nu a reușit să îl oprească. De notat că ideea predestinării implică dubla predestinare. Dacă Dumnezeu i-a predestinat pe unii oameni ca să fie mântuiți, cu siguranță i-a respins pe toți ceilalți care nu sunt mântuiți, predestinându-i pentru pierzare veșnică.

Credința care a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna (Iuda 1:3) poate fi rezumată prin acronimul englezesc GRACE (explicațiile din limba engleză: God offers salvation equally, Residual free choice response, Atonement universally, Conditional election based on foreknowledge, Eternal life for those who respond in faith). Adevăratul Dumnezeu oferă mântuirea tuturor oamenilor și nu doar unora. Alegerea Lui se bazează pe precunoaștere. Toți cei care acceptă oferta lui Dumnezeu și răspund cu credință și pocăință la lucrarea de pe cruce a lui Isus Hristos vor moșteni viața veșnică împreună cu El. Fiecare om va fi judecat de Isus Hristos în funcție de răspunsul lui la modul în care Dumnezeu i s-a revelat. Dumnezeul creștin ne invită să Îl alegem pe El, în timp ce dumnezeul maniheist este un zeu păgân care îi hipnotizează pe unii oameni (mai exact, pe cei predestinați la mântuire) pentru a-l alege pe El.