text Eseuri crestine

(28) Împarte drept Cuvântul Adevărului!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Mureșan Cătălin

În anii studenției, am ieșit împreună cu unul dintre grupurile de rugăciune din care făceam parte, la un anumit centru creștin. După câteva activități mai lejere, am avut mai multe momente de rugăciune. Apoi, gazda ne-a adus un coș în care erau foarte multe bilete cu diverse versete biblice. Fiind încredințați că Dumnezeu ne poate vorbi și în acest fel, am extras fiecare dintre noi câte un bilet. Când le-am citit cu voce tare, am rămas uimiți de faptul că în această lucrare nu a fost implicat doar factorul uman. Persoanele care nu erau în regulă din punct de vedere spiritual au extras versete de felul: „Fiule, nu disprețui mustrarea Domnului și nu te mâhni de pedepsele Lui!” (Proverbe 3:11). Când a venit rândul meu, am rămas foarte surprins de versetul pe care îl aveam pe bilet. Nu era vorba despre o mustrare, laudă sau încurajare. Dumnezeu mă chema la o lucrare, iar acel moment m-a urmărit toată viața de atunci: „Caută să te înfățișezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care nu are de ce să-i fie rușine și care împarte drept Cuvântul lui Dumnezeu” (2 Timotei 2:15). M-am gândit în acele momente că nu am ce să împart, pentru că nu dețin cunoștințe atât de multe. Dar Duhul Sfânt mi-a reamintit că în Isus Hristos sunt ascunse toate bogățiile înțelepciunii și ale cunoașterii și că prin lumina Lui putem vedea lumina. După doar câțiva ani, am văzut acest lucru deslușit, căci am primit din plinătatea Lui, har după har.

Cele mai recente resurse scrise - Apologetica

(24) Consumul de droguri
Piața drogurilor ilegale evoluează constant. La nivel global, se înregistrează creșterea consumului de marijuana (canabis) în rândul tinerilor. De asemenea, a apărut o gamă largă de substanțe cu noi... Citeste mai mult >>
(27) O, nenorocitul de mine, cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?
După această serie de păcate enumerate anterior, am speranța că ne-am convins cu toții cât de păcătoși suntem. Firea noastră pământească luptă împotriva Legii lui Dumnezeu. Pentru a învinge firea păc... Citeste mai mult >>
(26) Un stil de viață nesănătos
O parte dintre suferințele fizice ale oamenilor se datorează unui stil de viață dezastruos (sedentarism, stres, lipsa odihnei, muncă până la extenuare) și unei alimentații extrem de nocive (care conț... Citeste mai mult >>
(25) Jocurile de noroc
Pentru anumiți oameni, jocurile de noroc reprezintă doar o activitate recreativă şi o formă de divertisment. Aceștia pariază sau joacă doar cât îşi permit să piardă, indiferent dacă pierd sau câştigă... Citeste mai mult >>
(23) Consumul de alcool
Efectele consumului de alcool variază de la o persoană la alta, în funcție de factori precum vârsta, starea de sănătate, cantitatea consumată și frecvența consumului. Unii oameni consumă alcool doar... Citeste mai mult >>
(22) Consumul de tutun
Tutunul și alcoolul afectează viețile a miliarde de oameni, din punct de vedere medical, financiar, relațional. În continuare, voi expune câteva idei despre consumul de alcool [1] și tutun [2], prelu... Citeste mai mult >>
(20) Despre dependențe
Dependențele cauzează anual foarte multe dezastre în viețile oamenilor. Există o serie de substanțe și comportamente care pot crea dependențe: drogurile, alcoolul, tutunul, jocurile de noroc, pornogr... Citeste mai mult >>
(21) Mirajul realității virtuale
Internetul este un instrument care ne oferă tuturor acces către informație. Sunt necesare doar câteva secunde să aflăm cele mai noi știri din America, să vorbim cu un prieten dintr-o altă regiune a l... Citeste mai mult >>
(19) Autovătămarea, homicidul și suicidul
Autovătămarea poate fi corelată foarte strâns cu suicidul dar poate fi practicată și independent, din alte rațiuni. În anumite țări mai puțin dezvoltate se practică ritualuri de pubertate în care org... Citeste mai mult >>
(18) Psihozele
Bolile psihice care fac parte din categoria psihozelor (e. g. schizofrenia) sunt extrem de grave și pot fi foarte periculoase, atât pentru viața pacientului cât și pentru viețile celor din jur. Toate... Citeste mai mult >>