(28) Contribuția Bibliei la dezvoltarea științei moderne

Studierea Bibliei a contribuit decisiv la dezvoltarea științei moderne. Eminentul cercetător Peter Harrison, care deține mai multe distincții oferite de universitățile din Queensland, Yale și Oxford, dezvoltă această idee. [1] Harisson afirmă că atunci când oamenii au început să citească Biblia în alt mod (revenind de la ideea că biserica oficială are autoritate, la faptul că Biblia are autoritate), ei s-au văzut obligați să renunțe la preconcepțiile tradiționale despre lume și viață. Oamenii de știință au început să studieze natura în același mod în care se studia Biblia. Dacă atunci când studiau Biblia teologii erau interesați să descopere ce vrea textul să spună, atunci când studiau natura oamenii de știință au urmărit să înțeleagă modul în care aceasta funcționează. Știința modernă s-a născut atunci când cercetătorii au început să observe natura într un mod inductiv și empiric. Isaac Newton, unul dintre cei mai mari oameni de știință ai planetei, a contribuit foarte mult la dezvoltarea științei moderne. El a investit mult timp în studiul Scripturii și a aplicat același mod de analiză și când a studiat mediul înconjurător, având rezultate incredibile.

Profesorul Harrison a investigat, în lucrarea „The Fall of Man and the Foundations of Science”, [2] o altă problemă interesantă despre care nu se prea vorbește în zilele noastre. Când Adam a ales să nu asculte de Dumnezeu, i-au fost afectate atât natura umană (care a devenit predispusă înspre păcat), cât și capacitățile intelectuale (inteligența, cunoștințele). Problema păcatului a fost rezolvată de „al doilea Adam”, Isus Hristos, care a luat asupra lui vina păcatelor omenirii, dându-ne oportunitatea să trăim o viață sfântă. După ce a avut loc reforma protestantă, o parte din societatea acelei vremi a început să recunoască autoritatea Bibliei. Harisson explică faptul că, în vremea aceea, mulți oameni de știință au fost motivați de istoria căderii în păcat a omului, relatată în prima carte a Bibliei. Ei credeau că Adam avea o inteligență ieșită din comun și cunoștințe avansate în toate domeniile științei. Dar conștientizau că Adam și urmașii lui au pierdut aceste avantaje, după căderea în păcat și după ce au fost alungați din Grădina Eden. Scopul oamenilor de știință, începând cu Francisc Bacon și continuând cu ceilalți membri ai Royal Society of London, din secolul al șaptesprezecelea, a fost să recâștige cât mai mult din cunoștința ce a avut-o Adam înainte de căderea în păcat. Pe mulți dintre ei, creștinismul i-a motivat să aibă performanțe deosebite în plan intelectual. Lucrarea științifică a acestor oameni a făcut parte dintr-o lucrare mai mare de răscumpărare, realizată de Isus Hristos. Cel care i-a mântuit, pe mulți dintre ei, i-a și însoțit în acest demers de a crește în cunoștință. Carta Universității Harvard afirmă clar scopul fondării ei: „Fiecare student să fie clar educat și stimulat cu perseverență să reflecteze serios că principalul scop al vieții și al studiilor sale este să-L cunoască pe Dumnezeu și pe Isus Hristos, care este viața eternă și astfel să-L pună pe Hristos la bază, ca singura temelie a oricărei cunoașteri și învățături sănătoase. Și numai vederea Domnului dă înțelepciune, așa că fiecare să se dedice cu seriozitate căutării Lui prin rugăciunea în taină a inimii”. Cu un astfel de discurs, nu este de mirare că s-au făcut atâtea descoperiri științifice, fără de care nu ar fi fost posibil avansul tehnologic din epoca contemporană.

Deși unii oameni admit că știința s-a dezvoltat mult odată cu reforma protestantă și că mulți dintre marii oameni de știință au crezut în existența lui Dumnezeu (istoric, nici nu ar avea cum să obiecteze), ei susțin că acum a venit vremea științei, care s-a descotorosit de superstițiile religioase. Margaret Thatcher, de trei ori prim-ministru al Regatului Unit al Marii Britanii, le răspunde acestor persoane în felul următor: „Mă gândesc la multe discuții avute în tinerețe, când am fost cu toții de acord că dacă încercați să luați roadele creștinismului fără rădăcinile sale, fructele vor veșteji. Și nu vor mai reveni dacă nu hrăniți din nou rădăcinile.” [3]

Bibliografie:

[1] Peter Harrison, The Bible, protestantism and the rise of natural science, Cambridge University Press, 2001

[2] Peter Harrison, The Fall of Man and the Foundations of Science, Cambridge University Press, 2009

[3] în discursul „Christianity and Wealth”, ținut în anul 1988, în Scoția