text Eseuri crestine

(25) Biblia și arheologia - Dacă noi vom tăcea, pietrele vor striga!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Mureșan Cătălin

De fiecare dată când se face o descoperire arheologică prin care se rezolvă o aparentă neconcordanță biblică, scepticii sunt dispuși să accepte că au greșit în acel caz. Dar ei continuă să creadă că Biblia conține informații greșite, fără să-i acorde prezumția de nevinovăție și fără să cerceteze temeinic aparentele neconcordanțe. Un exemplu este cel al lui Sargon, un rege asirian despre care ne vorbește profetul Isaia (Isaia 20:1). La un moment dat, criticii Bibliei au susținut că acest rege nu a existat. Apoi însă palatul său a fost găsit la Khorsabad, împreună cu dovezi despre bătălia la care se referă profetul Isaia. În aceeași notă, existența hitiților a fost pusă sub semnul întrebării de către sceptici. Ulterior însă a fost descoperită capitala lor Hadusa, împreună cu alte artefacte și scrieri specifice.

Nu fiecare loc, persoană sau evenimente menționate în Biblie vor fi confirmate de către istorie sau arheologie. Doar o parte dintre artefactele istorice care au existat la acea vreme au supraviețuit până în prezent. În plus, este posibil ca, la unele întrebări, arheologia să nu poată da astăzi un răspuns, dar să fie capabilă să le clarifice în viitor. Trebuie deci să ne ferim să emitem verdicte radicale, bazându-ne pe niște argumente care ar putea fi ușor demontate de noi descoperiri în acest domeniu.

Biblia este susținută de puternice dovezi istorice și arheologice. Există mai multe cărți care analizează în detaliu aceste aspecte. Lucrarea „The Book of Acts in the Setting of Hellenistic History”, scrisă de istoricul Colin J. Hemer, [1] prezintă dovezile arheologice și istorice care susțin acuratețea cărții „Faptele Apostolilor”, carte care oferă cele mai multe detalii istorice din întreg Noul Testament. Mai există o altă carte care „a refuzat” să fie scrisă. Dar, în locul ei, din inima și mintea căutătorului după adevăr, Frank Morison, a apărut o capodoperă care prezintă într-un mod onorabil contextul istoric al învierii lui Isus Hristos: „Who Moved the Stone?”. [2] Multe alte dovezi care atestă acuratețea Bibliei se regăsesc și pe site-ul creation. com, la secțiunea cu articole despre arheologie. (Archaeology Questions and Answers). [3]

Oricâte dovezi arheologice am aduce în sprijinul Bibliei, nu am putea aborda toate întrebările care se ridică. În plus, arheologia, ca și celelalte științe umane, este predispusă erorilor umane. În schimb, mesajul lui Isus Hristos este infailibil. Având în vedere aceste lucruri, putem spune că slava lui Dumnezeu se reflectă și în lucrurile failibile, lipsite de glorie, cum ar fi știința umană (e. g. istoria, genetica, arheologia). Așadar, fiecare descoperire arheologică care susține creștinismul ne arată încă ceva din slava lui Dumnezeu. Dacă noi vom tăcea și dacă nu le vom vorbi oamenilor despre jertfa lui Isus Hristos, atunci pietrele vor striga (Luca 19:40).

Bibliografie:

[1] Colin J. Hemer, The Book of Acts in the Setting of Hellenistic History, Coronet Books Inc. , 1989

[2] Frank Morison, Who Moved the Stone? , Zondervan, 1987

[3] https://creation. com/archaeology-questions-and-answers

Cele mai recente resurse scrise - Apologetica

(34) Întoarcerea evreilor din robie și formarea statului Israel
Profetul Ezechiel a făcut o serie de profeții remarcabile, cu referire la întoarcerea poporului Israel din robie și la formarea statului Israel. Evreii au fost în trei robii distincte: robia egiptean... Citeste mai mult >>
(33) Anul Sabatic și veșnicia
La fiecare ciclu de șapte ani, al șaptelea an trebuia să fie un An Sabatic. Pământul rămânea necultivat, iar alimentația oamenilor era asigurată din recolta care creștea de la sine. Proprietarii pămâ... Citeste mai mult >>
(32) Sărbătoarea Corturilor și perioada mileniului
Sărbătoarea Corturilor (Sucot) începea în a cincisprezecea zi a lunii a șaptea. Timp de șapte zile, israeliții locuiau în colibe, ca să-și aducă aminte de locuințele lor vremelnice, în care au locuit... Citeste mai mult >>
(31) Ziua Ispășirii și pocăința rămășiței din Israel (la finalul necazului cel mare)
Ziua Ispășirii (Yom Kippur) avea loc în ziua a zecea a lunii a șaptea, cu cinci zile înainte de Sărbătoarea Corturilor (Levitic 23:27-32). Marele preot intra în Sfânta Sfintelor cu sângele animalului... Citeste mai mult >>
(30) Sărbătoarea Trâmbițelor și răpirea bisericii
Sărbătoarea Trâmbițelor (Anul Nou evreiesc – Roș Hașana) avea loc în prima zi a lunii a șaptea, Tișri (Levitic 23:23-25). Prin sunetul trompetelor, poporul Israel era convocat la o adunare sfântă și... Citeste mai mult >>
(29) Sărbătoarea Săptămânilor și Ziua Cincizecimii
Sărbătoarea Săptămânilor (Levitic 23:15-22) sau Rusaliile (Ziua Cincizecimii) se ținea la cincizeci de zile după Sabatul Paștelui, în luna Sivan. Prin această sărbătoare I se aduceau mulțumiri lui Du... Citeste mai mult >>
(27) Sărbătoarea Azimilor și Pâinea vieții
Sărbătoarea Azimilor (Levitic 23:6-8) dura șapte zile, începând cu prima zi după Paște – adică din a cincisprezecea zi a lunii Nisan până în a douăzeci și una zi. În această perioadă, evreii trebuiau... Citeste mai mult >>
(28) Sărbătoarea Primelor Roade și învierea lui Isus Hristos
Sărbătoarea Primelor Roade (Levitic 23:9-14) marca începutul secerișului orzului, prima cereală coaptă a anului. Un snop de orz era legănat înaintea Domnului, în semn de mulțumire pentru secerișul ca... Citeste mai mult >>
(23) Perspectivă profetică asupra hainelor preoților
Hainele preoților mărturisesc despre Isus Hristos (Exod 28:1-43; 39:1-43). Sunt folosite patru culori, asociate cu imaginea Mântuitorului din Evanghelii: purpuriu (regele - Matei), stacojiu (slujitor... Citeste mai mult >>
(24) Sărbătorile iudaice și semnificația lor profetică
Sărbătorile iudaice au oferit un cadru în care israeliții comunicau cu Dumnezeu, își rezolvau problema păcatelor și meditau la legea Lui. Dacă legea lui Dumnezeu a stat la baza legământului iudaic, p... Citeste mai mult >>