(23) Impactul negativ al revoluției digitale asupra dezvoltării copiilor

Trăim în era internetului și a digitalizării. Mijloacele media, internetul, device-urile moderne și rețelele de socializare ne ocupă foarte mult din timp și ne îndepărtează de realitate, transpunându-ne în lumea virtuală. În continuare, voi vorbi despre câteva dintre daunele revoluției digitale, pornind de la unele dintre ideile psihologilor Gordon Neufeld și Gabor Mate. [1]

Tehnologia digitală și rețelele de socializare favorizează contactul superficial între oameni, în detrimentul intimității emoționale și psihologice. Rețelele de socializare nu încurajează ca oamenii să-și împărtășească ce au, cu adevărat, în suflet. În mod frecvent, se discută lucruri la nivel superficial și, uneori, chiar artificial. Într-adevăr, este dificil să ne exprimăm bucuria sau plăcerea pe care o simțim față de alte persoane prin mesaje. Evident, există și excepții, însă cele mai multe dintre conexiunile din lumea virtuală se realizează la nivel superficial.

Lumea virtuală creează dependență și îi privează pe mulți tineri de interacțiuni cu adulții și de conexiuni sănătoase cu părinții lor. De la declanșarea revoluției digitale, timpul petrecut în familie s-a diminuat drastic. S-a arătat că persoanele care își petrec mai mult timp jucând jocuri video prezintă atitudini mai puțin pozitive față de părinții lor. [2] Activități precum jocurile video sau pornografia stimulează în mod direct centrele de recompensă ale atașamentului din creierul tinerilor, determinându-i să nu mai fie interesați de interacțiunile care le-ar putea aduce, cu adevărat, împlinire și satisfacție. Însă copiii noștri nu pot primi de la mijloacele media lucrurile de care au nevoie cu adevărat. Tot noi, părinții, rămânem cea mai bună soluție pentru ei.

John Cacioppo, unul dintre experții mondiali în materie de singurătate, concluzionează, în urma unor studii experimentale publicate în cartea „Singurătate” (în anul 2008), că persoanele care au interacțiuni pe internet foarte des se simt destul de singure. Conform experimentului, persoanele care au mai multe interacțiuni față în față nu se simt atât de singure. Cu siguranță, cele mai multe dintre legăturile pe care le întreținem doar prin intermediul internetului nu ne leagă cu adevărat, ci doar ne preocupă. Pe de altă parte, cu cât conexiunea emoțională a oamenilor este mai profundă, cu atât își petrec mai puțin timp pe rețelele de socializare. [3] Într-adevăr, a avea mai multe conexiuni superficiale este inutil și mai puțin atractiv. Cu cât un copil este mai bine dezvoltat, cu atât va fi mai puțin preocupat de lumea virtuală. Practicarea excesivă a jocurilor video oferă o falsă satisfacere a nevoilor de atașament care nu sunt întreținute de relațiile din familie. Relațiile sănătoase cu persoanele care țin la noi ne fac să simțim că suntem importanți, că noi contăm ca persoane. Dacă aceste nevoi nu ne sunt satisfăcute în viața reală, putem evada într-o realitate virtuală, unde părem stăpâni pe soarta noastră, ne putem simți învingători și putem manifesta o agresivitate care derivă tot din relațiile de atașament nesatisfăcute în cadrul familiei. În lumea virtuală, în cadrul unor jocuri video, acțiunile de hărțuire și agresiune sunt foarte frecvente. Toate aceste tipare se reflectă și în viața reală. Pentru unii dintre agresorii din lumea virtuală, relațiile sexuale sunt asociate cu dorința de a poseda sau de a aparține, și nu cu o conexiune emoțională profundă. Pentru multe asemenea persoane, în locul dorinței de intimitate apar dorințe de dominare și exploatare a altor persoane, împrumutate din jocurile video și din consumul de pornografie.

Cu siguranță, copiii au voie să se joace. Tot mai multe studii arată că jocurile sunt necesare pentru dezvoltarea creierului. În jocuri apare nevoia de adaptare la diverse situații, dezacordul cu unele lucruri și sentimentul de control. Unele jocuri independente și o parte dintre jocurile practicate cu alți copii sau cu adulții pot fi foarte benefice, dacă au loc în lumea reală. Abia după ce practică astfel de jocuri, copiii se pot angaja, pe o durată limitată de timp și stabilită dinainte, în unele jocuri video care nu sunt nocive. Copiii pot evada din realitate, în lumea virtuală, doar dacă acea evadare îi pregătește pentru a îmbrățișa realitatea, la întoarcere. Din nefericire, mulți copii se angajează în jocuri video înainte să aibă o relație cu ei înșiși și înainte să experimenteze lumea reală. În astfel de situații, lumea virtuală le poate crea o imagine deformată a realității, cu efecte nocive pe termen mediu și lung pentru dezvoltarea lor ca persoane. De aceea, până când copiii nu sunt suficient de maturi ca să fie ei înșiși, să se autocontroleze și să experimenteze lumea reală, cu bune și rele, ar fi bine să le limităm accesul la lumea digitală. Însă pentru niște tineri maturi, evadarea ocazională din realitate poate fi chiar distractivă și inofensivă.

Bibliografie:

[1] Gordon Neufeld, Gabor Mate, Ține-ți copiii aproape, Curtea Veche Publishing, 2023, pp. 399-434

[2] Linda A. Jackson, Alexander von Eye, Hiram E. Fitzgerald, Edward A. Witt și Yong Zhao, Internet use, videogame playing and cell phone use as predictors of childrens body mass index, body weight, academic performance and social and overall self-esteem, Computers in Human Behavior, vol. 27, nr. 1,2011, pp. 599-604

[3] Michael A. Stefanone, Derek Lackaff și Devan Rosen, Contingencies of Self-Worth and Social Networking-Site Behavior, Cyberpsychology, Behavior and Social Networking, vol. 14, nr. 1-2, ianuarie/februarie 2011, pp. 41-49