(23) Falimentul meritelor personale

Majoritatea religiilor care cred în existența vieții veșnice se bazează pe capacitatea omului de a obține o veșnicie fericită, prin fapte bune. Există cel puțin trei fisuri în raționamentul acestor oameni.

Eu nu pot înțelege optimismul acestor persoane, când vine vorba despre natura umană și despre capacitățile sale. Omul este o ființă păcătoasă (natura umană este în esență egoistă, mândră, incapabilă să ierte orice fel de greșeli) care nu se poate reforma în totalitate pe cont propriu. Consecințele păcatelor omenirii sunt reprezentate de moartea fizică. Este greu de crezut că o creatură care nu este capabilă să creeze viață din nimic, care e foarte firavă în fața bolilor și a altor calamități și care este supusă îmbătrânirii și morții fizice, ar putea trăi veșnic o viață de calitate. Omul nu are nici calitatea morală și nici puterea fizică de a își asigura, pe cont propriu, o astfel de veșnicie. Întrucât omul nu poate întreține mult timp nici măcar această viață pământească (care e limitată, din multe puncte de vedere), nu este logic să credem că el ar putea întreține o viață lipsită de boli și necazuri, pentru veșnicie. O ființă păcătoasă, care este limitată în timp și spațiu, nu poate produce o viață perfectă, care este dincolo de timp și spațiu.

Faptele bune reprezintă un criteriu înșelător, care nu poate fi luat în calcul. În general, oamenii se compară cu ceilalți atunci când se declară buni. Fiecare are tendința să se compare cu un altul pe care îl consideră mai păcătos, atunci când vrea să demonstreze că este o persoană de treabă. După acest tipar, inclusiv un criminal ar putea afirma că este bun, în comparație cu Hitler sau cu alți criminali în serie. Dacă însă ne comparăm cu legea morală, noi nu putem ajunge la această concluzie, căci fiecare dintre noi am încălcat, mai mult sau mai puțin, această lege. [1]

Faptele oamenilor care nu Îl cunosc pe Dumnezeu depind, într-o oarecare măsură, și de contextul în care au crescut și de modul în care au fost educați. Mulți tirani, violatori sau criminali au fost abuzați în copilărie sau au beneficiat de un context nociv pentru dezvoltarea lor personală. Multe persoane îi condamnă pe naziști pentru atrocitățile pe care le-au făcut. Este adevărat, faptele lor sunt reprobabile. Însă mulți dintre cei care au ajuns supraveghetori în lagărele naziste au comis fapte pe care nu își imaginau vreodată că le vor comite. Este interesant cum am reacționa fiecare dintre noi dacă am fi puși în contexte dificile, în situații limită. Este de văzut cum ne-am fi comportat dacă am fi beneficiat de un context precar în care să ne dezvoltăm.

Supraviețuitorul și scriitorul Yehiel De-Nur (cunoscut sub pseudonimul Ka-Tzetnik) a leșinat în loja martorilor, în timpul procesului lui Adolf Eichman, din anul 1961, de la Ierusalim. Ulterior, De-Nur a explicat că leșinul său a fost cauzat de revelația șocantă că Adolf Eichmann nu era un monstru din mitologie, ci un om obișnuit. De-Nur a ajuns la concluzia că și el ar fi fost capabil să facă exact aceleași lucruri dacă s-ar fi aflat în aceleași circumstanțe. Într-adevăr, atrocitățile extreme din timpul Holocaustului nu au fost comise doar de sociopați, ci și de oameni obișnuiți care au fost capabili să se dezumanizeze prin asocierea cu un sistem dictatorial.

Sistemele religioase oferă tot felul de soluții prin care un om își poate răscumpăra faptele lui rele, asigurându-și o veșnicie fericită: să plătească pomeni și să facă parastase (pentru a-i muta pe oameni din iad în rai sau din purgatoriu în rai), să facă pelerinaje la anumite locuri considerate sfinte, să se roage de câteva ori pe zi, să adere la anumite organizații religioase, să ducă un război sfânt împotriva necredincioșilor, să facă cât mai multe fapte bune, să treacă prin diferite reîncarnări, pentru a elimina karma greșelilor trecute.

Bibliografie:

[1] (19) Legea naturii umane (legea morală) - Resurse Creștine