(20) Avraam - tatăl tuturor credincioșilor

Patriarhul Avraam este numit tatăl tuturor credincioșilor (Romani 4:11). De-a lungul celor 100 de ani de umblare cu Dumnezeu (Geneza 12-25), Avraam a ajuns să-L cunoască mai bine pe Cel ce este viața eternă (Ioan 17:3). Prezența lui Dumnezeu în viața patriarhului a dus la o permanentă transformare în bine a propriului caracter. Voia lui Dumnezeu a început să se manifeste în viața lui Avraam, pe măsură ce el renunța la propriile dorințe. În continuare, voi prezenta șapte principii extrem de importante în perspectiva veșniciei noastre, privind la câteva întâmplări din viața acestui titan al credinței.

Avraam a ieșit din țara lui și din casa tatălui lui (Geneza 12:1-4), pentru a umbla împreună cu Dumnezeu. El a părăsit sistemul de valori al lumii idolatre din care făcea parte și a hotărât să-i aducă închinare doar lui Dumnezeu. În același fel, cei necredincioși ar trebui să părăsească sistemul de valori al lumii postmoderne pentru a-L căuta pe adevăratul Dumnezeu, care poate să le dea mântuire (Faptele Apostolilor 17:26-27).

Avraam a învățat să depindă de Dumnezeu. Fiecare dintre noi suntem obișnuiți să fim independenți, să controlăm toate lucrurile din viața noastră. Ne place predictibilitatea și deseori ne bazăm pe meritocrație. În umblarea cu Dumnezeu însă, noi trebuie să învățăm să depindem de El. Deși Dumnezeu i-a promis inițial multe binecuvântări (Geneza 12:2-3), a venit o mare foamete în Canaan, noua țară unde se așezase Avraam. Patriarhul a dorit să rezolve problema foametei prin metode proprii și s-a mutat pentru o vreme în Egipt (Geneza 12:10). Frumusețea soției sale i-a creat mari bătăi de cap în fața lui Faraon și Dumnezeu a trebuit să intervină ca să îi salveze pielea (Geneza 12:15-20). Avraam a trebuit să își refacă relația cu Dumnezeu. S-a întors în Canaan, la locul unde Îi zidise un altar Domnului (Geneza 13:1-4). Acolo, el a chemat din nou numele Domnului.

Avraam a preferat pacea în familie, în locul avantajelor materiale. Când slujitorii lui s-au certat cu cei ai lui Lot, deoarece nu le ajungea spațiul pentru animale, Avraam l-a lăsat pe Lot să aleagă unde vrea să se ducă (Geneza 13:5-17). Lot și-a ales câmpia Iordanului, care era ca o grădină a Domnului, ca țara Egiptului. În aceste condiții, Avraam s-a îndreptat înspre alte locuri care nu erau așa roditoare. Patriarhul i-a dat întâietate lui Lot și și-a arătat astfel dragostea față de nepotul său. Dumnezeu ne cheamă să Îl iubim pe El și să ne iubim unii pe alții, în același fel în care Avraam l-a iubit pe Lot.

Avraam a înțeles că nu trebuie să aștepte binecuvântări din partea oamenilor. După ce i-a biruit pe împărații care îl luaseră prizonier pe Lot (Geneza 14:11-24), Avraam i-a recuperat pe Lot și pe ceilalți oameni din Sodoma. Patriarhul a adus înapoi și bogățiile Sodomei, care fuseseră confiscate. Însă Avraam a refuzat să ia pentru el aceste bogății, deși împăratul Sodomei i-a propus acest lucru, în schimbul oamenilor. Patriarhul a renunțat la câștiguri materiale evidente, așteptând binecuvântarea lui Dumnezeu. Tot astfel, nici noi nu trebuie să tânjim după bogățiile care ni le pot da alți oameni, ci trebuie să credem că Dumnezeu ne va da toate resursele de care avem nevoie. Este de notat că Dumnezeu i-a vorbit lui Avraam și i-a făcut multe promisiuni patriarhului, de fiecare dată când a văzut că acesta renunță la avantaje materiale pentru a urma calea Lui: „Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău și răsplata ta cea foarte mare” (Geneza 15:1), „Scoală-te și străbate țara în lung și-n lat, căci ție ți-o voi da” (Geneza 13:17).

Calendarul promisiunilor lui Dumnezeu nu se potrivea cu calendarul așteptărilor lui Avraam. Patriarhul a învățat că trebuie să aibă încredere în resursele lui Dumnezeu, deoarece nimic nu este prea greu pentru El (Geneza 18:14). Când a văzut că promisiunea lui Dumnezeu în legătură cu un urmaș întârzie, Avraam a dorit să rezolve problema prin metode omenești. La sugestia Sarei, patriarhul a luat-o de nevastă pe slujnica ei Agar și a întreținut relații intime cu ea. Astfel a apărut Ismael, pe care Dumnezeu l-a binecuvântat dar cu care El nu a dorit să încheie un legământ. Greșeala aceasta l-a costat scump pe Avraam, deoarece ulterior au apărut conflicte între Sara și Agar. În cele din urmă, Avraam a fost nevoit să îi izgonească pe Agar și pe fiul lor Ismael, după ce Dumnezeu i-a spus patriarhului să asculte cererea Sarei (Geneza 21:8-14). După 25 de ani de la prima promisiune, lui Avraam i s-a născut Isaac, cel care avea să continue legământul cu Dumnezeu (Geneza 17:19). Deseori, și noi suntem tentați să facem cât putem cu propriile resurse și uităm că Dumnezeu are resurse nebănuite. Însă noi trebuie să mizăm pe resursele lui Dumnezeu pentru rezolvarea problemelor și să nu ne bazăm doar pe înțelepciunea și pe abilitățile noastre. Calendarul așteptărilor noastre trebuie aliniat cu timpul lui Dumnezeu de a rezolva lucrurile și cu metodele Lui.

Deși Avraam a fost inițial focalizat pe binecuvântările pe care i le-a promis Dumnezeu (Geneza 15:2-3), el a învățat să jertfească ce avea mai de preț. Punctul culminant al umblării lui Avraam cu Dumnezeu este scena de pe muntele Moria, când Dumnezeu i-a cerut lui Avraam să îl jertfească pe Isaac, băiatul pe care îl iubea cel mai mult (Geneza 22:1-2). Patriarhul a ascultat de Dumnezeu, dar a fost oprit chiar înainte să îl omoare pe Isaac (Geneza 22:10-14). Dumnezeu ne-a arătat că relația lui cu Avraam ajunsese acolo unde își dorea El. Patriarhul Îl iubea pe Dumnezeu cu toată inima lui, cu tot sufletul lui și cu tot cugetul lui. Dumnezeu nu avea nevoie de jertfe umane, pentru că urma El să se jertfească pentru păcatele omenirii. Scena de pe muntele Moria ne amintește de Golgota. La Golgota însă, Dumnezeu nu a mai intervenit. Singurul Său Fiu S-a făcut blestem și a murit crucificat, ca să plătească pentru păcatele întregii omeniri.

Când l-a trimis pe îngrijitorul averilor lui să îi caute o soție lui Isaac, Avraam ne-a mai învățat o lecție valoroasă (Geneza 24:1-8). Umblarea zilnică cu Dumnezeu, în cei aproape 100 de ani de viață, i-a dat patriarhului certitudinea călăuzirii lui Dumnezeu. Fiindcă relația lui Avraam cu Dumnezeu era bazată pe dragoste și nu pe interes, patriarhul a învățat să se încreadă pe deplin în promisiunile Lui. El era sigur că Dumnezeu îl va ajuta pe slujitorul său să îi găsească o soție potrivită lui Isaac, din casa părinților lui - ceea ce s-a și întâmplat (Geneza 24:27). Astfel, credincioșii maturi, care umblă în fiecare zi cu Dumnezeu, au certitudinea călăuzirii Lui, chiar și în situațiile mai dificile din viață.