(19) Era glaciară de după potop

Cartea Geneza nu menționează detalii despre epoca glaciară deoarece se concentrează pe genealogia poporului Israel. Însă modelul creaționist propune existența unei ere glaciare după potopul biblic. Cercetătorii Bibliei ne oferă mai multe detalii interesante despre acest subiect. [1]În continuare, voi prezenta șapte aspecte legate de această temă, multe dintre idei fiind preluate din lucrările menționate anterior.

Creaționiștii și evoluționiștii sunt de acord că a existat cel puțin o eră glaciară. Cercetătorii Bibliei afirmă că această perioadă glaciară a început după potopul lui Noe, cu aproximativ 4380 de ani în urmă. Însă în lumea seculară se promovează existența mai multor ere glaciare, ultima având loc cu aproximativ 10 mii de ani în urmă.

O eră glaciară nu se instaurează prin simpla răcire a pământului. Dacă însă oceanele se încălzesc, acestea vor evapora mai multă căldură. În acest fel verile vor deveni mai reci. Iar în timpul iernii se va acumula mai multă zăpadă care nu va apuca să se topească. Aceste două fenomene (oceane calde, veri reci) sunt principalele cauze care pot favoriza apariția unei ere glaciare. Însă potopul lui Noe a creat cadrul potrivit pentru ca asemenea fenomene să se producă.

Ruperea izvoarelor din adâncul pământului, mișcarea plăcilor tectonice, dar și activitățile vulcanice care au avut loc cu ocazia potopului lui Noe au contribuit foarte mult la încălzirea oceanelor. Această căldură s-a evaporat și a provocat o ceață imensă, ploi torențiale, furtuni de zăpadă și multă gheață.

Potopul lui Noe explică apariția verilor răcoroase care au precedat era glaciară. Când un vulcan erupe, acesta trimite în atmosferă particule de cenușă și dioxid de sulf. Dacă erupția este suficient de puternică, particulele ajung în atmosfera superioară (stratosfera). De la înălțimea respectivă, ele reflectă lumina soarelui înapoi în spațiu, provocând răcirea temperaturii globului.

Articolul lui Jack Williams[2] ilustrează conceptul prezentat în paragraful anterior prin câteva exemple. În primul rând, erupția muntelui St. Helens a provocat o scădere cu 0.1 grade a temperaturii globale pentru o scurtă perioadă de timp. Însă vulcanii mai mari din trecut au avut efecte mult mai vizibile. De exemplu, El Chichon a diminuat temperatura globală cu 1 grad, ceea ce este destul de semnificativ. Și vulcanul Tambora, care a erupt în anul 1815, a cauzat anularea verii din emisfera nordică în anul următor (1816). În acest „an fără vară” s-a estimat că temperatura globală a scăzut cu 3 grade. Prin urmare, erupțiile vulcanilor pot provoca probleme climatice severe. Din fericire însă, majoritatea vulcanilor din epoca modernă acționează individual. Dar în timpul potopului biblic a avut loc o activitate vulcanică intensă cu o durată mai mare de o jumătate de an. Cu siguranţă că au existat unele erupții vulcanice și după potop. În plus, cantitățile imense de cenușă fină și dioxid de sulf au persistat în atmosfera superioară timp de sute de ani. Astfel, o mare parte din lumina solară a fost reflectată și verile au fost mai reci pentru o perioadă lungă de timp. Cele mai afectate zone au fost cele din apropierea celor doi poli geografici ai pământului. Ulterior, frigul s-a extins în mai multe regiuni ale planetei.

Creaționiștii cred că potopul lui Noe a declanșat era glaciară. Însă nu este neapărat necesar ca era glaciară să fi început imediat după potop. Este foarte posibil că au trecut mai mulți ani până când calotele de gheață au început să se extindă în mai mare măsură pe pământ. Cu siguranță că au fost și perioade în care cantitatea de gheață a scăzut sau a crescut, deși tendința generală era una de creștere. După ce s-a atins un punct maxim al erei glaciare, cantitatea de gheață a început să scadă, până când s-a atins un punct de echilibru, când cantitatea de gheață a rămas constantă.

Unii cercetători creaționiști au studiat independent această problemă și au sugerat că apogeul erei glaciare a fost la aproximativ 500 de ani după potopul lui Noe. Aceștia au mai afirmat că au fost nevoie de încă 200 de ani pentru ca gheața să se topească și să se atingă acel punct de echilibru despre care am amintit în paragraful anterior. [3] Însă geologul Dr. Andrew Snelling susține că apogeul erei glaciare a fost la 250 de ani după potopul lui Noe și că au fost necesari încă 100 de ani până la punctul de echilibru. [4] Oricum, aceste modele se mai pot modifica în funcție de descoperirile care se vor mai face în viitor. În final, este vizibil că modelul creaționist oferă explicații convingătoare și în legătură cu acest eveniment pe care Biblia nu îl menționează.

Bibliografie

[1] Articolul Was There An Ice Age That Followed The Flood? din cartea The Flood of Evidence și articolul lui Michael Oard, Where Does the Ice Age Fit? din cartea The New Answers Book 1

[2] Jack Williams, The Epic Volcano Eruption That Led to the ‘Year Without a Summer’, publicat în The Washington Post, la data de 24 aprilie, 2015

[3] Jake Hebert, Ice Cores, Seafloor Sediments, and the Age of the Earth, Part 2, Acts & Facts 43 (7), 2014; Larry Vardiman, An Analytical Young-Earth Flow Model of the Ice Sheet Formation During the ‘Ice-Age’, in Proceedings of the Third International Conference on Creationism, Robert Walsh, ed. Pittsburg, PA: Creation Science Fellowship, Inc. , 1994, pp. 561-568; Mike Oard, An Ice Age Caused by the Genesis Flood, El Cajon, CA: Institute for Creation Research, 1990, pp. 23-38

[4] Andrew Snelling and Mike Matthews, When was the Ice Age in Biblical History? , Answers magazine, vol. 8 no. 2, April-June, 2013, pp. 46-52