text Eseuri crestine

(15) Canonul Noului Testament - Cărțile respinse

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Mureșan Cătălin

O serie de cărți nu au fost acceptate ca parte din Noul Testament pentru că nu îndeplinesc criteriile despre care am menționat într-un alt articol. [1] În continuare, voi prezenta câteva exemple din această categorie.

Epistola lui Barnaba este datată după anul 70, mai precis între anii 90 și 130. Cel mai probabil, autorul acestei epistole este din Alexandria, însă în niciun caz nu este vorba despre apostolul Barnaba. Scrierea conține interpretări alegorice ale Vechiului Testament (departe de ceea ce dorește Dumnezeu să ne transmită) și adoptă o atitudine radical anti-evreiască. Deși unii părinți ai bisericii (Clement din Alexandria, Origen) au citat din această lucrare, aceștia nu au considerat-o ca fiind o carte revelată divin. Având în vedere aceste aspecte, această lucrare nu putea fi introdusă în canon.

Păstorul lui Hermas este o altă lucrare alegorică datată undeva pe la mijlocul secolului al doilea. Autorul operei este necunoscut (conform unor opinii, acesta ar fi Hermas, fratele episcopului Romei Pius I), însă se știe sigur că nu este vorba despre vreun apostol. Canonul Muratorian o situează în lista cărților respinse, pe motivul că nu a fost scrisă în primul secol, în vremea apostolilor. Clement din Alexandria și Origen citează din această carte și o consideră valoroasă, deși nici aceștia nu o includ în lista cărților revelate divin. Însă Tertulian și istoricul Eusebiu resping această scriere. Ea nu apare nici pe lista cărților canonice propuse de Atanasie, deși acesta o consideră o carte utilă. În codexurile Claromontanus și Sinaiticus, Păstorul lui Hermas apare alături de Epistola lui Barnaba, după scrierile canonice și separată de acestea. Dar era o practică des întâlnită să se menționeze cărțile necanonice considerate folositoare, la finalul listei scrierilor canonice. Totuși, datarea târzie a lucrării și calitatea mai slabă a conținutului (susține necesitatea penitențelor, afirmă posibilitatea iertării păcatelor cel puțin o dată după botez, pare să-L identifice pe Duhul Sfânt cu Fiul lui Dumnezeu înainte de întrupare și sugerează că Trinitatea a luat ființă doar după înălțarea la cer a umanității lui Hristos), [2] în comparație cu cărțile Noului Testament, au descalificat această scriere.

Epistola lui Pavel către laodiceni conține, aproape în întregime, citate extrase din scrierile lui Pavel. Însă nu există vreo dovadă că Pavel ar fi autorul acestei lucrări. Oricum, având în vedere conținutul lucrării, nu s-au pierdut informații prin excluderea acestei cărți din Noul Testament.

Cele două Epistole ale lui Clement (deși autenticitatea lui 2 Clement este discutabilă) au fost considerate de unii ca fiind utile, deoarece Clement a fost un discipol al lui Petru. Având în vedere criteriul autorității apostolice, Epistola 1 Clement ar fi putut intra în canon, pe același principiu precum Evangheliile lui Luca și Marcu. Însă scrierea a fost descalificată din cauza problemelor de conținut (unele poveşti fabuloase care sunt acceptate de autor, precum cea despre pasărea phoenix), prin care se diferențiază de lucrările canonice.

Apocalipsa lui Petru a fost scrisă în jurul anilor 125-150, prea târziu pentru ca autorul să fie apostolul Petru. Această lucrare conține tot felul de fantezii (în iad, mincinoșii sunt spânzurați de limbă, femeile care și-au aranjat părul pentru a-i momi pe bărbați sunt spânzurate de păr iar bărbații adulterini sunt spânzurați de organele genitale) și se aseamănă destul de mult cu opera lui Dante (Infernul). Prin urmare, această invenție omenească nu putea fi inclusă în Noul Testament.

Evanghelia lui Toma este o scriere de natură gnostică, datată la mijlocul secolului al doilea. Am arătat cât de falsă este această carte, în articolul în care am descris gnosticismul. [3] Evanghelia lui Toma nu apare în vreo listă a cărților canonice din primele secole ale creștinismului, fiind categoric condamnată de către unii părinți ai bisericii, precum Hipolit sau Origen.

Bibliografie:

[1] (06) Canonul Noului Testament - Criterii de selecție - Resurse Creștine

[2] Oxford Dictionary of Christian Church, p. 641

[3] (08) Gnosticismul și mântuirea prin cunoaștere - Resurse Creștine

Cele mai recente resurse scrise - Apologetica

(34) Întoarcerea evreilor din robie și formarea statului Israel
Profetul Ezechiel a făcut o serie de profeții remarcabile, cu referire la întoarcerea poporului Israel din robie și la formarea statului Israel. Evreii au fost în trei robii distincte: robia egiptean... Citeste mai mult >>
(33) Anul Sabatic și veșnicia
La fiecare ciclu de șapte ani, al șaptelea an trebuia să fie un An Sabatic. Pământul rămânea necultivat, iar alimentația oamenilor era asigurată din recolta care creștea de la sine. Proprietarii pămâ... Citeste mai mult >>
(32) Sărbătoarea Corturilor și perioada mileniului
Sărbătoarea Corturilor (Sucot) începea în a cincisprezecea zi a lunii a șaptea. Timp de șapte zile, israeliții locuiau în colibe, ca să-și aducă aminte de locuințele lor vremelnice, în care au locuit... Citeste mai mult >>
(31) Ziua Ispășirii și pocăința rămășiței din Israel (la finalul necazului cel mare)
Ziua Ispășirii (Yom Kippur) avea loc în ziua a zecea a lunii a șaptea, cu cinci zile înainte de Sărbătoarea Corturilor (Levitic 23:27-32). Marele preot intra în Sfânta Sfintelor cu sângele animalului... Citeste mai mult >>
(30) Sărbătoarea Trâmbițelor și răpirea bisericii
Sărbătoarea Trâmbițelor (Anul Nou evreiesc – Roș Hașana) avea loc în prima zi a lunii a șaptea, Tișri (Levitic 23:23-25). Prin sunetul trompetelor, poporul Israel era convocat la o adunare sfântă și... Citeste mai mult >>
(29) Sărbătoarea Săptămânilor și Ziua Cincizecimii
Sărbătoarea Săptămânilor (Levitic 23:15-22) sau Rusaliile (Ziua Cincizecimii) se ținea la cincizeci de zile după Sabatul Paștelui, în luna Sivan. Prin această sărbătoare I se aduceau mulțumiri lui Du... Citeste mai mult >>
(27) Sărbătoarea Azimilor și Pâinea vieții
Sărbătoarea Azimilor (Levitic 23:6-8) dura șapte zile, începând cu prima zi după Paște – adică din a cincisprezecea zi a lunii Nisan până în a douăzeci și una zi. În această perioadă, evreii trebuiau... Citeste mai mult >>
(28) Sărbătoarea Primelor Roade și învierea lui Isus Hristos
Sărbătoarea Primelor Roade (Levitic 23:9-14) marca începutul secerișului orzului, prima cereală coaptă a anului. Un snop de orz era legănat înaintea Domnului, în semn de mulțumire pentru secerișul ca... Citeste mai mult >>
(23) Perspectivă profetică asupra hainelor preoților
Hainele preoților mărturisesc despre Isus Hristos (Exod 28:1-43; 39:1-43). Sunt folosite patru culori, asociate cu imaginea Mântuitorului din Evanghelii: purpuriu (regele - Matei), stacojiu (slujitor... Citeste mai mult >>
(24) Sărbătorile iudaice și semnificația lor profetică
Sărbătorile iudaice au oferit un cadru în care israeliții comunicau cu Dumnezeu, își rezolvau problema păcatelor și meditau la legea Lui. Dacă legea lui Dumnezeu a stat la baza legământului iudaic, p... Citeste mai mult >>