text Eseuri crestine

(14) Influențele demonice - Trăirea în trecut sau în viitor

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Mureșan Cătălin

Dumnezeu este dincolo de timp, însă oamenii trăiesc în timp. Dorința lui Dumnezeu este ca oamenii să se concentreze asupra eternității (reprezentată de El Însuși) și asupra timpului prezent. Așa cum confirmă și C. S. Lewis, prezentul este punctul în care timpul întâlnește eternitatea, căci oamenii își pot trăi viața meditând la întâlnirea cu El, pentru eternitate. [1] Voința lui Dumnezeu este ca oamenii, după o zi de muncă sau de odihnă, să uite de ei înșiși și de realizările lor și să îi mulțumească pentru privilegiul de a trăi clipele de față. De asemenea, trăind în prezent, oamenii pot asculta de vocea conștiinței, care le spune cum trebuie să se comporte. Tot în prezent, oamenii pot să se bucure cu cei ce se bucură și să plângă cu cei ce plâng.

Dumnezeu nu dorește ca oamenii să trăiască în trecut. El ne promite că uită de toate păcatele noastre, dacă noi le recunoaștem și ne cerem iertare pentru ele. Totodată, Dumnezeu ne poate da putere să depășim anumite necazuri sau pierderi din trecut. Legat de viitor, Dumnezeu dorește să avem anumite planuri spirituale pe termen mediu și lung și anumite scopuri în viață. Însă Dumnezeu nu vrea ca oamenii să trăiască în viitor și nici să mizeze cu orice preț pe el. În schimb, Diavolul încearcă să-i determine pe oameni să trăiască în trecut și mai cu seamă, în viitor. Trăind în trecut, oamenii pot rămâne cu răni sufletești nevindecate. Prin urmare, ei nu vor putea beneficia de viața lor la timpul prezent, așa cum ar trebui. Tot astfel, unii oameni se hrănesc cu realizările lor (chiar spirituale) din trecut, chiar dacă, în prezent, Dumnezeu este departe de ei. Trăirea în trecut este înșelătoare. Însă și mai perfidă este trăirea în viitor. În primul rând, viitorul nu ne aparține neapărat, căci ziua de mâine nu este a nimănui. Nouă oamenilor ne aparține doar clipa de față. Oamenii pot să își formeze iluzii deșarte legat de viitor, pot să-și sacrifice prezentul ca să adune resurse materiale pentru viitor, fără să aibă certitudinea că vor avea timp să le consume (asemenea bogatului căruia i-a rodit țarina – Luca 12:13-21).

Multe dintre viciile oamenilor se proiectează în viitor. Frica, ambițiile păcătoase și dorințele carnale nu fac excepție de la această regulă. Foarte multe păcate se consumă întâi la nivel mental (răutatea, mândria, curvia). În momentul în care aceste nereguli ies la suprafață, cândva în viitor, se pot produce anumite plăceri păcătoase (actul sexual cu altcineva decât partenerul de căsătorie). Însă Diavolul ar elimina orice plăcere, chiar păcătoasă, dacă ar putea să le ia oamenilor sufletele, folosindu-se doar de păcatele care au avut loc la nivel mental și care nu s-au materializat în viitor. Pe de altă parte, unii oameni pot să încalce poruncile lui Dumnezeu, în prezent, dacă prin aceasta își asigură un viitor pe care îl consideră mai bun. În final, Diavolul știe că oamenii care trăiesc în viitor mizează pe un interval de timp care nu le este garantat, în dauna prezentului care le aparține.

Bibliografie:

[1] C. S. Lewis, Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, Humanitas, 2012, pp. 70-73

Cele mai recente resurse scrise - Apologetica

(34) Întoarcerea evreilor din robie și formarea statului Israel
Profetul Ezechiel a făcut o serie de profeții remarcabile, cu referire la întoarcerea poporului Israel din robie și la formarea statului Israel. Evreii au fost în trei robii distincte: robia egiptean... Citeste mai mult >>
(33) Anul Sabatic și veșnicia
La fiecare ciclu de șapte ani, al șaptelea an trebuia să fie un An Sabatic. Pământul rămânea necultivat, iar alimentația oamenilor era asigurată din recolta care creștea de la sine. Proprietarii pămâ... Citeste mai mult >>
(32) Sărbătoarea Corturilor și perioada mileniului
Sărbătoarea Corturilor (Sucot) începea în a cincisprezecea zi a lunii a șaptea. Timp de șapte zile, israeliții locuiau în colibe, ca să-și aducă aminte de locuințele lor vremelnice, în care au locuit... Citeste mai mult >>
(31) Ziua Ispășirii și pocăința rămășiței din Israel (la finalul necazului cel mare)
Ziua Ispășirii (Yom Kippur) avea loc în ziua a zecea a lunii a șaptea, cu cinci zile înainte de Sărbătoarea Corturilor (Levitic 23:27-32). Marele preot intra în Sfânta Sfintelor cu sângele animalului... Citeste mai mult >>
(30) Sărbătoarea Trâmbițelor și răpirea bisericii
Sărbătoarea Trâmbițelor (Anul Nou evreiesc – Roș Hașana) avea loc în prima zi a lunii a șaptea, Tișri (Levitic 23:23-25). Prin sunetul trompetelor, poporul Israel era convocat la o adunare sfântă și... Citeste mai mult >>
(29) Sărbătoarea Săptămânilor și Ziua Cincizecimii
Sărbătoarea Săptămânilor (Levitic 23:15-22) sau Rusaliile (Ziua Cincizecimii) se ținea la cincizeci de zile după Sabatul Paștelui, în luna Sivan. Prin această sărbătoare I se aduceau mulțumiri lui Du... Citeste mai mult >>
(27) Sărbătoarea Azimilor și Pâinea vieții
Sărbătoarea Azimilor (Levitic 23:6-8) dura șapte zile, începând cu prima zi după Paște – adică din a cincisprezecea zi a lunii Nisan până în a douăzeci și una zi. În această perioadă, evreii trebuiau... Citeste mai mult >>
(28) Sărbătoarea Primelor Roade și învierea lui Isus Hristos
Sărbătoarea Primelor Roade (Levitic 23:9-14) marca începutul secerișului orzului, prima cereală coaptă a anului. Un snop de orz era legănat înaintea Domnului, în semn de mulțumire pentru secerișul ca... Citeste mai mult >>
(23) Perspectivă profetică asupra hainelor preoților
Hainele preoților mărturisesc despre Isus Hristos (Exod 28:1-43; 39:1-43). Sunt folosite patru culori, asociate cu imaginea Mântuitorului din Evanghelii: purpuriu (regele - Matei), stacojiu (slujitor... Citeste mai mult >>
(24) Sărbătorile iudaice și semnificația lor profetică
Sărbătorile iudaice au oferit un cadru în care israeliții comunicau cu Dumnezeu, își rezolvau problema păcatelor și meditau la legea Lui. Dacă legea lui Dumnezeu a stat la baza legământului iudaic, p... Citeste mai mult >>