(06) Selecția naturală

Evoluționiștii susțin că formele de viață au apărut dintr-un strămoș comun, din prima creatură unicelulară. Acest proces s-a produs fără vreo intervenție inteligentă, prin procesul de selecție naturală.

Cercetătorul creaționist Jonathan Sarfati explică, în capitolul doi al lucrării „Refuting Evolution”[1] și în capitolul trei al cărții „The Greatest Hoax on Earth”[2], conceptul de selecție naturală. Odată ce condițiile de mediu au devenit mai dure, creaturile s-au adaptat la aceste provocări venite din afară. Această adaptare a presupus eliminarea unor informații genetice. În acest fel se poate defini selecția naturală. Un creaționist, Edward Blyth, s-a gândit la acest concept cu douăzeci și cinci de ani înainte de publicarea lucrării lui Darwin, „Originea speciilor”. Dar, spre deosebire de evoluționiști, Blyth a considerat-o ca pe un proces conservator care ar îndepărta organismele necorespunzătoare, conservând astfel sănătatea populației și permițându-le anumitor organisme să supraviețuiască mai bine în anumite condiții de mediu. De exemplu, tipul original de câine-lup poate avea informații genetice pentru o mare varietate de lungimi de blană (scurtă, medie, lungă). Astfel, urmașii rezultați pot avea blăni scurte, medii sau lungi, moștenind câte o genă de la fiecare părinte. La o răcire drastică a climei, doar câinii cu blană lungă supraviețuiesc, pentru a da naștere generației următoare. Ei sunt adaptați mediului lor și sunt mai specializați decât strămoșii lor. Acest lucru se produce prin procesul de selecție naturală. Nu se adaugă noi gene. De fapt, se înregistrează o pierdere de informații genetice. Acum populația de câini este mai puțin capabilă să se adapteze la schimbările viitoare de mediu. Dacă climatul ar deveni cald, deoarece nu mai există informații genetice pentru blănile scurte, câinii s-ar supraîncălzi.

Se pot pierde informații și în cadrul procesului de reproducere sexuală. Fiecare organism moștenește doar jumătate din informațiile genetice purtate de fiecare părinte. De exemplu, poate exista un cuplu uman cu un singur copil, unde mama are grupa sanguină AB (ceea ce înseamnă că are alelele A și B) și tatăl are grupa sanguină O (ambele alele sunt O și sunt recesive). Prin urmare, copilul ar avea alelele AO sau BO. Astfel, copilul nu ar putea avea grupa sanguină AB, ci ar avea fie grupa sanguină A, fie grupa sanguină B. Problema bacteriilor rezistente la antibiotice poate fi explicată în același mod. Unele bacterii care fuseseră înghețate înainte ca omul să dezvolte antibiotice s-au dovedit a fi rezistente la antibiotice, după ce au fost decongelate. Atunci când antibioticele sunt aplicate pe o populație de bacterii, cele lipsite de rezistență sunt ucise și orice informație genetică pe care o transportă este eliminată. Supraviețuitoarele poartă mai puține informații, dar toate sunt rezistente. În alte cazuri, rezistența bacteriilor la antibiotice este rezultatul unei mutații.

Prin selecție naturală nu se poate crește conținutul de informație genetică, astfel încât un organism simplu să evolueze în unul complex. Cele trei miliarde de „litere” ADN stocate în fiecare nucleu celular uman transmit mult mai multe informații decât cele peste jumătate de milion de „litere” ADN ale celui mai simplu organism unicelular. Secvențele ADN dintr-un organism superior, cum ar fi ființa umană sau calul, codifică structuri și funcții necunoscute pentru organismul primitiv, din care se spune că au evoluat toate celelalte organisme.

Bibliografie

[1] Jonathan Sarfati, Refuting evolution, 5^th edition, Creation Book Publishers, Atlanta, Georgia, USA, January 2012, pp. 31-46

[2] Jonathan Sarfati, The Greatest Hoax on Earth? , second edition, Creation Book Publishers, Atlanta, Georgia, USA, March 2014, pp. 41-59