(06) Budismul și eforturile umane

Budismul a apărut puțin înainte de anul 500 î. Hr. , fiind fondat de Siddharta Gautama (Buddha). Această ideologie s-a răspândit în mai multe părți din Asia. Buddha și-a formulat doctrina religioasă în regiuni în care hinduismul era religia predominantă. El a încercat să ofere o soluție mai bună la problema suferinței umane. Budismul clasic nu vorbește despre realitatea unei Ființe Supreme (creator al universului) și nici despre existența unui Mântuitor personal. [1] Unele ramuri ale budismului pot fi încadrate ca fiind ateiste, în timp ce altele ar putea fi considerate panteiste. În altă ordine de idei, curentele care își afirmă credința în ceva supranatural nu clarifică în ce anume cred. Oricum, este de notat că Buddha nu a vorbit niciodată despre existența unui Dumnezeu sau despre modalități prin care oamenii Îl pot căuta. De asemenea, Buddha nu s-a considerat pe sine Dumnezeu. Având în vedere aceste lucruri, budismul tradițional ar putea fi încadrat cu ușurință în ramura agnosticismului.

Buddha susține că, pentru a ajunge la iluminare, trebuie aplicate „patru adevăruri nobile” și trebuie urmată „calea cu opt brațe”. Cele „patru adevăruri nobile” se referă la următoarele lucruri: viața înseamnă suferință, cauza suferinței este dorința, suferința poate fi eliminată dacă pofta este înlăturată, dorințele pot fi anihilate dacă se urmează „calea cu opt brațe”. „Calea cu opt brațe” se definește prin următoarele lucruri: o înțelegere corectă a învățăturilor lui Buddha, o intenție de a urma calea adevărată, rostirea adevărului, o conduită dreaptă, un mod corect de a trăi în societate, eforturi bine direcționate, un intelect folosit în scopuri bune și arta de a medita.

Budismul se împarte în două mari categorii care, la rândul lor, sunt divizate în alte subcategorii. Budismul Theravada se concentrează strict pe meditație și pe „calea cu opt brațe” recomandată de Buddha pentru a ajunge la iluminare. Acest tip de budism este încercat, de obicei, de către călugări, care urmăresc să devină ființe pe deplin trezite, luminate. Budismul Mahayana se adresează și celor care nu sunt călugări, încurajând pe oricine să urmeze calea înspre iluminare. Dacă budiștii de tip Theravada se concentrează să urmeze în mod individual calea înspre iluminare, budiștii Mahayana sunt dornici să-i ghideze și pe ceilalți. Ambele tipuri de budiști urmează cele „patru adevăruri nobile” și „calea cu opt brațe”.

Buddha afirmă că dorințele sunt cauzele tuturor suferințelor. El nu consideră că greșelile oamenilor sunt încălcări ale unor porunci divine (păcate). Scopul vieții, în concepția lui, este eliminarea tuturor dorințelor. Până la realizarea acestui lucru, omul trece printr-un ciclu de reîncarnări. Atunci când suferința este nimicită (datorită anihilării tuturor dorințelor), omul iese din ciclul reîncarnărilor și ajunge în starea de Nirvana. Deși Buddha a fost mișcat de suferința umană, el nu a oferit o soluție pentru a o atenua. Există o mare diferență între imaginea lui Buddha, care le predă oamenilor o doctrină pentru a scăpa de suferință și imaginea lui Hristos, care se identifică cu rasa umană, suferind pentru păcatele întregii omeniri.

Precum majoritatea religiilor care se bazează pe viziunea panteistă despre Dumnezeu și viață, și budismul afirmă că realitatea este lipsită de logică. Buddha îi învăța pe discipolii lui să nu urmărească rațiunea și nici argumentele. [2] Dar dacă realitatea este irațională, atunci nu se poate face distincție între adevăr și minciună, între realitate și fantezie. Afirmații de genul: „Nu am clarificat că lumea este eternă și nu am clarificat că lumea nu este eternă. Nu am clarificat că sfântul există după moarte, nu am clarificat că sfântul nu există după moarte. Nu am clarificat că sfântul există și nu există după moarte” [3] pot părea foarte profunde. În realitate, aceste afirmații nu spun absolut nimic și nu sunt înțelese nici de liderii spirituali care le fac. Dacă realitatea nu are logică, atunci nu are sens să vorbim și să scriem despre realitate. Pentru a vorbi și a scrie este nevoie de logică. Este interesant cum liderii spirituali panteiști pretind că pot face afirmații raționale despre realitate, în timp ce ei susțin că realitatea nu are legătură cu rațiunea, că este dincolo de logica umană.

Deoarece adepții budismului afirmă că mintea umană nu poate să conceapă realitatea, ei încearcă să experimenteze realitatea prin meditații prelungite, când urmăresc să-și dezactiveze rațiunea, să-și anihileze orice fel de dorințe și să-și controleze conștiința. Scopul lor este să-și piardă identitatea individuală, pentru a deveni parte din Sinele suprem, care este dincolo de orice logică omenească. Asemenea oameni își stabilesc convingerile de viață în funcție de interpretările subiective ale propriilor experiențe. Dar o experiență poate fi interpretată în mai multe feluri (cineva poate să creadă că a ajuns să fie iluminat, în urma unui lung șir de meditații, dar aceasta poate fi doar o iluzie). De regulă, experiențele care nu pot fi descrise rațional (în mediul budist, aproape toate experiențele sunt mistice) nu trebuie folosite ca repere în viață și nici nu reprezintă o bază solidă pentru niște convingeri care să influențeze destinul nostru etern. În plus, experiențele pot fi cauzate de factori psihologici, fiziologici sau supranaturali (halucinații pe fondul lipsei hranei sau al consumării unor substanțe interzise, vise sau coșmaruri pe fondul unor emoții puternice, revelații ale Duhului Sfânt, interacțiuni cu ființe demonice). Mai mult, o mare parte din ceea ce învățăm din experiențe depinde de filozofia noastră de viață. Nu putem să ne negăm mereu rațiunea și să ne așteptăm că niște experiențe ne pot forma un întreg set de convingeri și valori. Totodată, experiențele mistice practitate în budism (yoga) îi pot expune pe oameni la interacțiuni cu forțele întunericului. Mărturia lui Julio Ruibal, un fost guru spiritual, nu necesită alte comentarii: „Am avansat în sfera ocultă atât de repede încât am devenit curând cel mai tânăr guru din emisfera vestică și unul dintre cei mai avansați și puternici. De două ori pe săptămână predam yoga la televizor. Hatha-Yoga sună ca un set simplu de exerciții; toată lumea crede că este vorba doar de gimnastică. Vreau să avertizez că este doar începutul unei capcane diabolice. După ce am devenit instructor în Hatha-Yoga, guru-ul meu mi-a arătat că singurul lucru pe care îl fac aceste exerciții este să-ți deschidă apetitul pentru ocult. Acestea sunt ca marijuana; de obicei te conduc la un drog care este mai rău și mai puternic, legându-te atât de puternic încât numai Isus Hristos te poate elibera. Mulți oameni cred că puterea ocultă constă doar în puterea minții. Nu este adevărat. Există un punct în care puterea minții se termină și puterea demonică preia controlul”. [4] Într-adevăr, formele de meditație orientală au ca scop golirea minții și subliniază necesitatea de a ne detașa de lume, cu scopul eliberării de grijile și suferințele acestei vieți. Dar detașarea nu este suficientă, aceasta trebuie urmată de atașare (preferabil, nu de forțe demonice). Pe de altă parte, meditația creștină depășește cu mult noțiunea de detașare. Noi ne putem detașa de problemele care ne înconjoară, pentru a ne atașa de Dumnezeu.

Budismul nu oferă răspunsuri credibile pentru problemele existențiale umane. Oricât de bune ar fi lucrurile pe care le poate face cineva, chiar urmând principiile budismului, nu poate ajunge la perfecțiune. Așa cum am demonstrat și în articolul „Falimentul meritelor personale”, un om nu poate să-și câștige mântuirea pe cont propriu, oricâte merite ar avea. În plus, doctrinele fundamentale ale budismului (viziunea despre Dumnezeu, teoria reîncarnării) nu sunt confirmate de către știință. Pe de altă parte, nașterea și viața lui Buddha sunt învăluite într-o aură legendară. Sursele istorice care atestă faptele lui Buddha apar la aproximativ 500 de ani de la moartea lui, deci autenticitatea lor este foarte discutabilă. În final, budismul nu explică cum poate cineva să-și anihileze toate poftele fără să dorească să facă acest lucru.

Bibliografie:

[1] Morgan, K. W. (Ed.), The Path of Buddha, Ronald Press, New York, 1956, p. 71

[2] Woodward, F. L. , Some Sayings of Buddha, Oxford, p. 283

[3] Head, J. and Cranston, S. L. (Eds.), Reincarnation: The Phoenix Fire Mystery, Warner Books, New York, 1977, p. 61

[4] Weightman, C. and McCarthy, R. W. , A Mirage from the East, Lutheran Publishing House, Adelaide, Australia, 1977, p. 8