(03) Chemarea lui Dumnezeu nu suportă amânare

Chemarea lui Dumnezeu nu suportă amânare. În Luca 9:59-60, este introdus în scenă un bărbat căruia Isus Hristos îi cere să-L urmeze. Acel om părea dispus să-L urmeze pe Mântuitor, dar mai întâi dorea să-l îngroape pe tatăl său. Deși omul respectiv i s-a adresat lui Isus Hristos cu apelativul de Domn, el și-a pus pe primul loc lucrurile și interesele sale personale. Biblia nu afirmă nicăieri că tatăl acestui om murise. Este foarte posibil ca tatăl acestui bărbat să fi fost foarte bătrân. În aceste condiții, bărbatul aștepta moartea tatălui său, când probabil ar fi moștenit niște bunuri care i-ar fi conferit o siguranță financiară. Și atunci ar fi găsit un moment mai convenabil să-L urmeze pe Isus Hristos. Pe de altă parte, pe Mântuitor nu L-ar fi deranjat ca omul respectiv să-și îngroape tatăl, în cazul unui deces. Însă El nu a acceptat faptul că acest bărbat L-a amânat, că a pus chemarea Lui în plan secundar. Mântuitorul l-a mustrat și i-a spus să predice despre Împărăția lui Dumnezeu și să lase morții să-și îngroape morții. Cei morți spiritual pot să-i îngroape pe cei morți fizic, dar ei nu pot predica Evanghelia. Există sarcini pe care cei necredincioși le pot face la fel de bine precum creștinii. Când Dumnezeu ne cheamă pe nume, noi n-ar trebui să dăm prioritate acestor sarcini, ci principalul nostru scop ar trebui să fie să-L urmăm pe El. Este de remarcat că Biblia nu menționează numele acestui bărbat. El rămâne în istorie prin faptul că L-a amânat pe Isus Hristos. Bărbatul respectiv nu și-a imaginat că, pentru el, aceea era ultima șansă să fie chemat direct de Mântuitor. În curând, Fiul lui Dumnezeu avea să-și termine lucrarea. Dar omul care L-a amânat nu a mai avut ocazia să-L urmeze personal pe Isus Hristos. Acest bărbat ar fi putut fi unul dintre ucenicii Lui.

Deseori și noi îi răspundem în același fel lui Dumnezeu. Suntem dispuși să-L urmăm, dar nu cu prioritate. Și astfel ajungem să-L amânăm până când ne găsim un job, ne căsătorim, apoi până când avem copii și ne cresc copiii și în cele din urmă, până când avem o siguranță financiară. Unii dintre noi nici măcar nu apucăm pensia. Dar cei care o apucăm, realizăm că nu mai avem sănătatea de care dispuneam atunci când eram tineri. Viața noastră trece în acest fel și noi nu ajungem să mai ascultăm vreodată de Dumnezeu, pentru că L-am amânat de atâtea ori. Diavolul nu este deranjat de faptul că noi dorim să-L urmăm pe Dumnezeu. El este mulțumit dacă vrem să o facem mâine, nu astăzi. Diavolul știe că ziua de mâine nu este o certitudine pentru nimeni. Însă noi trebuie să-L urmăm pe Dumnezeu atunci când El ne cheamă, nu mâine, nu săptămâna viitoare. Evanghelistul Leonard Ravenhill afirmă că oportunitatea unei vieți trebuie valorificată în timpul vieții acelei oportunități. Cu alte cuvinte, oportunitatea vieții noastre nu durează etern. Dacă nu profităm de ea astăzi, mâine s-ar putea să fie prea târziu pentru noi. Din nefericire, mulți dintre noi ne risipim o grămadă de ani din viață cu lucruri trecătoare, iar la moarte cerșim clipe. Dacă nu avem propriile noastre planuri cu Dumnezeu, Diavolul ne va include în planurile lui. Ar fi foarte bine dacă noi am trăi fiecare zi ca și cum ar fi ultima zi din viața noastră. Nu numărul anilor vieții noastre contează cel mai mult, ci viața împreună cu Isus Hristos din acești ani.