(02) Principiul antropic și divinitatea

Principiul antropic reprezintă o altă dovadă solidă pentru existența lui Dumnezeu. Acesta se referă la indicațiile tot mai numeroase de care dispunem și care ne arată că universul este extrem de fin ajustat, pentru a susține viața de pe pământ. Există peste 120 de constante antropice care trebuie să aibă valori extrem de exacte pentru a permite existența vieții de pe pământ. [1] Mici variații ale măcar unuia dintre acești parametri ar reprezenta un dezastru pentru ființele vii de pe pământ. Voi menționa șapte dintre aceste constante: forța gravitațională (dacă ar fi puțin diferită – cu mai puțin de 0.00000000000000000000000000000000000001%, atunci soarele nu ar mai exista și nici viața de pe pământ nu ar fi posibilă), nivelul de oxigen din atmosferă (oxigenul reprezintă 21% din atmosferă; dacă oxigenul ar fi 25% din atmosferă, s-ar favoriza izbucnirea spontană a incendiilor; dacă oxigenul ar coborî la 15% din conținutul atmosferei, oamenii s-ar sufoca), nivelul dioxidului de carbon (dacă ar fi mai scăzut, ar împiedica procesul de fotosinteză a plantelor și ar duce la sufocarea ființelor vii; dacă ar fi mai ridicat, s-ar produce un efect de seră necontrolat și ființele vii ar arde), gradul de transparență a atmosferei (dacă atmosfera ar fi mai transparentă, am suferi din cauza radiației solare prea puternice; dacă însă atmosfera ar fi mai puțin transparentă, ar ajunge prea puțină radiație solară la suprafața pământului), atracția gravitațională dintre lună și pământ (dacă ar fi mai mică decât în prezent, modificările orbitale ar cauza instabilitate climatică; dacă însă ar fi mai mare decât valoarea actuală, ar afecta mult atmosfera și durata mișcării de revoluție), nivelul vaporilor de apă din atmosferă (dacă ar fi mai mare decât în prezent, s-ar genera temperaturi prea mari pe pământ, incompatibile cu viața; dacă însă ar fi mai mic, pământul ar deveni prea rece pentru a susține viața umană), grosimea scoarței terestre (dacă scoarța terestră ar fi mai groasă, ea ar absorbi prea mult oxigen pentru ca viața să mai fie posibilă; dacă însă ar fi mai subțire, viața de pe pământ nu ar mai putea fi susținută, din cauza activităților vulcanice și tectonice intense). În fața acestor argumente, nu există prea multe alternative. Calea științifică și naturală ar fi să admitem, lăsând deoparte orice prejudecăți de natură filozofică, că în spatele universului stă o Ființă inteligentă (diferită de univers) care l-a proiectat și l-a programat astfel încât să susțină viața. Hazardul nu poate fi luat în considerare în aceste condiții. Conform astrofizicianului Hugh Ross, probabilitatea ca aceste constante să existe la întâmplare, având valori propice vieții, este de o șansă la 1 urmat de 138 de zerouri! [2] În plus, laureatul premiului Nobel, Arno Penzias, unul dintre cei care au descoperit radiația de fond, a făcut următoarele afirmații în legătură cu apariția universului: „Astronomia ne conduce la un eveniment unic, la un univers care a fost creat din nimic și care a fost calibrat cu multă finețe pentru a asigura exact condițiile necesare pentru a susține viața. În absența unui accident absurd de improbabil, observațiile din știința modernă par să sugereze că la baza universului stă un plan care ar putea fi considerat supranatural”. [3]

Bibliografie

[1] o listă mai completă a acestor constante este oferită de astrofizicianul Hugh Ross, în lucrarea „Why I Believe in Divine Creation”

[2] Hugh Ross, Why I Believe in Divine Creation, pp. 138-141

[3] omul de știință este citat în mai multe lucrări, printre care și lucrarea The < < Just-so> > Universe: The Fine-Tunning of Constants and Conditions in the Cosmos, scrisă de Walter Bradley