text Eseuri crestine

(02) Perioada dinainte de căsătorie (burlăcia)

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Mureșan Cătălin

Dumnezeu a lăsat această perioadă în viețile tuturor oamenilor. Pentru unele persoane acest timp este mai scurt, pentru altele este mai lung, în timp ce o parte dintre noi nu ne căsătorim. Indiferent din ce categorie facem parte, trebuie să fim conștienți că Dumnezeu ne dă ceea ce este mai bine pentru noi, când este mai bine și doar dacă El consideră că acel lucru e benefic pentru noi. Fiecare dintre noi trebuie să exploatăm la maxim acest timp pe care ni-l pune Dumnezeu la dispoziție, pentru gloria Lui și dezvoltarea noastră ca persoane. În continuare, voi vorbi despre șapte lucruri esențiale pe care trebuie să le cunoască orice persoană necăsătorită.

Relația cu Dumnezeu este mult mai importantă decât relația cu o persoană de sex opus, în scopul căsătoriei. Căsătoria este pentru o perioadă limitată de timp, însă relația cu Dumnezeu impactează veșnicia noastră. Prin urmare, noi trebuie să folosim perioada dinainte de căsătorie pentru a ne apropia de Dumnezeu, prin practicarea disciplinelor spirituale (în special rugăciunea, studierea Cuvântului, mărturisirea păcatelor, simplitatea și slujirea). Problemele noastre de caracter, slăbiciunile noastre, dependențele, egoismul, lipsa de organizare și tot felul de alte păcate nu pot fi rezolvate prin căsătorie. Dacă noi nu adresăm aceste probleme din timp, ele vor ieși la suprafață după căsătorie, provocând multe conflicte cu partenerul de viață.

Unele persoane necăsătorite au impresia că nu și-au găsit iubirea vieții lor. Însă dacă vrem să simțim că suntem cu adevărat iubiți, trebuie să realizăm că Dumnezeu deja ne iubește și Lui îi pasă de noi. Când știm că suntem iubiți de Dumnezeu și când gustăm din dragostea Lui, ne este mai ușor să-i iubim pe alții. Adevărata dragoste acționează, se sacrifică și rămâne statornică, chiar și în cele mai dificile momente. Dumnezeu L-a trimis pe Isus Hristos ca să rezolve problema păcatelor întregii omeniri. Mântuitorul nostru S-a sacrificat, plătind la Calvar pentru vina și rușinea păcatelor noastre (1 Ioan 4:9-10). Mai mult, Dumnezeu ne iubește pe fiecare dintre noi, chiar dacă suntem păcătoși și greșim deseori. El L-a trimis pe Duhul Sfânt să ne călăuzească (1 Ioan 4:13). După ce experimentăm dragostea lui Dumnezeu, ne este mai ușor să ne iubim semenii. Astfel, ne pregătim pentru o posibilă viitoare etapă a vieții noastre, căsătoria.

Uneori dorim să-L ținem pe Dumnezeu suficient de aproape, ca să ne împlinească toate nevoile dar în același timp, suficient de departe, ca să facem ceea ce vrem. Noi am fost creați cu un scop mai înalt și mai nobil decât căsătoria, ca să arătăm gloria Lui (1 Corinteni 10:31) și să împărtășim cu alții dragostea ce am experimentat-o cu El. Dragostea Lui este mult prea bună ca să n-o împărtășim. Arătându-ne mai mult din Ființa Lui, Dumnezeu ne dă bucuria pe care nu ne-o pot da alte lucruri și ne redefinește scopul pentru care trăim.

Multe persoane necăsătorite tânjesc după intimitatea care vine la pachet cu căsătoria. Există însă perioade în care cei căsătoriți își amintesc cu nostalgie de flexibilitatea și timpul de care dispuneau când nu aveau un partener de viață și nici copii. Având în vedere aceste lucruri, cei necăsătoriți ar trebui să fructifice perioada de singurătate pe care le-a dat-o Dumnezeu. În loc să se lase dominați de complexe de inferioritate, de depresie și de anxietate, aceștia trebuie să își caute fericirea în Dumnezeu, să se implice în lucrarea Lui și să se dezvolte ca persoane. Timpul nostru se reduce drastic după ce ne căsătorim și mai ales după ce apar copiii. Responsabilitățile care vin la pachet cu căsătoria și nevoile financiare pot reduce mult din libertatea și flexibilitatea de care ne bucurăm înainte de căsătorie. Inclusiv cei care suntem foarte implicați în lucrarea lui Dumnezeu trebuie să ne organizăm altfel timpul după ce ne căsătorim (1 Corinteni 7:32-34). În altă ordine de idei, persoanele care rămân necăsătorite un timp îndelungat trebuie să învețe să își iubească viața pe care o au, chiar dacă nu este viața pe care au visat-o. La urma urmei, Dumnezeu știe ce este mai bine pentru fiecare dintre noi.

Planurile și visele noastre, căsătoria, banii, sportul, divertismentul și cariera pot deveni adevărați idoli în viața noastră. Dacă inima ne este legată de aceste lucruri și dacă preocupările noastre sunt îndreptate doar în astfel de direcții, vom ajunge dezamăgiți, mai devreme sau mai târziu. Din cauza eșecurilor care pot apărea, cei care umblă numai după lucrurile de pe pământ sunt mai predispuși să se îmbolnăvească de depresie, de anxietate și de alte boli psihice. Însă cei care însetează după Dumnezeu vor avea satisfacții spirituale nenumărate, sufletul lor se va desfăta cu bucate gustoase (Isaia 55:1-3). Iar multe dintre lucrurile pe care toți oamenii le caută le vor primi pe deasupra (Matei 6:33-34).

Comunitatea de care suntem înconjurați în perioada burlăciei are o importanță majoră în dezvoltarea noastră. Trebuie să căutăm creștini care au aceleași preocupări și provocări ca noi, să ne întâlnim regulat cu ei, pentru rugăciune, studierea Cuvântului, socializare și misiune. Tot astfel, noi putem petrece timp în compania creștinilor deja căsătoriți, pentru a învăța din succesele și eșecurile lor. Comunitatea creștină ne poate oferi afecțiune (Romani 12:10), acceptare și înțelegere (Efeseni 4:32), ajutor și încurajare (Galateni 6:1), iertare (Coloseni 3:13), prietenie și sfaturi duhovnicești (Coloseni 3:16), susținere în rugăciune (Iacov 5:16) și ospitalitate (1 Petru 4:9).

Rugăciunea este una dintre cele mai puternice arme în orice situație, nu doar pentru cei care doresc să se căsătorească. Deseori, ne este inconfortabil să ne rugăm, pentru că nu vedem rezultate imediate. Însă Dumnezeu le dă copiilor Săi ceea ce este mai bine pentru ei, când este mai bine și doar dacă este mai bine (Romani 8:28). Nu contează cât de prețios este darul pe care vrem să-l primim, nici cât de mult ni-l dorim sau cât timp l-am așteptat. Dumnezeu, care cunoaște viitorul, se va asigura că vom primi darurile cele mai benefice pentru noi (2 Corinteni 12:7-10). Există câteva principii care trebuie să ne însoțească în rugăciunile noastre. Întâi de toate, trebuie să fim conștienți că nu voia noastră, ci voia lui Dumnezeu are prioritate (Luca 22:41-42). Apoi, trebuie să-I cerem lui Dumnezeu să ne descopere mai mult din Ființa Lui, din gloria Lui și să ne dea înțelepciunea Sa (Efeseni 1:16-19). În plus, trebuie să cerem mai multă credință, pentru situațiile în care trecem prin încercări și dezamăgiri. Mai mult, trebuie să-L rugăm pe Dumnezeu să ne facă mai asemănători cu Hristos, astfel încât ceilalți să vadă mărturia noastră și să se întoarcă la Dumnezeu. În final, trebuie să ne rugăm ca Dumnezeu să ne dea dragostea pe care și-a arătat-o față de noi. Pur și simplu, această dragoste este prea bună ca să nu fie împărtășită altora (Filipeni 2:3-8). Cu asemenea gânduri, orice tânăr poate porni în căutarea partenerului de căsătorie pe care dorește să-l facă fericit.

Cele mai recente resurse scrise - Apologetica

(34) Întoarcerea evreilor din robie și formarea statului Israel
Profetul Ezechiel a făcut o serie de profeții remarcabile, cu referire la întoarcerea poporului Israel din robie și la formarea statului Israel. Evreii au fost în trei robii distincte: robia egiptean... Citeste mai mult >>
(33) Anul Sabatic și veșnicia
La fiecare ciclu de șapte ani, al șaptelea an trebuia să fie un An Sabatic. Pământul rămânea necultivat, iar alimentația oamenilor era asigurată din recolta care creștea de la sine. Proprietarii pămâ... Citeste mai mult >>
(32) Sărbătoarea Corturilor și perioada mileniului
Sărbătoarea Corturilor (Sucot) începea în a cincisprezecea zi a lunii a șaptea. Timp de șapte zile, israeliții locuiau în colibe, ca să-și aducă aminte de locuințele lor vremelnice, în care au locuit... Citeste mai mult >>
(31) Ziua Ispășirii și pocăința rămășiței din Israel (la finalul necazului cel mare)
Ziua Ispășirii (Yom Kippur) avea loc în ziua a zecea a lunii a șaptea, cu cinci zile înainte de Sărbătoarea Corturilor (Levitic 23:27-32). Marele preot intra în Sfânta Sfintelor cu sângele animalului... Citeste mai mult >>
(30) Sărbătoarea Trâmbițelor și răpirea bisericii
Sărbătoarea Trâmbițelor (Anul Nou evreiesc – Roș Hașana) avea loc în prima zi a lunii a șaptea, Tișri (Levitic 23:23-25). Prin sunetul trompetelor, poporul Israel era convocat la o adunare sfântă și... Citeste mai mult >>
(29) Sărbătoarea Săptămânilor și Ziua Cincizecimii
Sărbătoarea Săptămânilor (Levitic 23:15-22) sau Rusaliile (Ziua Cincizecimii) se ținea la cincizeci de zile după Sabatul Paștelui, în luna Sivan. Prin această sărbătoare I se aduceau mulțumiri lui Du... Citeste mai mult >>
(27) Sărbătoarea Azimilor și Pâinea vieții
Sărbătoarea Azimilor (Levitic 23:6-8) dura șapte zile, începând cu prima zi după Paște – adică din a cincisprezecea zi a lunii Nisan până în a douăzeci și una zi. În această perioadă, evreii trebuiau... Citeste mai mult >>
(28) Sărbătoarea Primelor Roade și învierea lui Isus Hristos
Sărbătoarea Primelor Roade (Levitic 23:9-14) marca începutul secerișului orzului, prima cereală coaptă a anului. Un snop de orz era legănat înaintea Domnului, în semn de mulțumire pentru secerișul ca... Citeste mai mult >>
(23) Perspectivă profetică asupra hainelor preoților
Hainele preoților mărturisesc despre Isus Hristos (Exod 28:1-43; 39:1-43). Sunt folosite patru culori, asociate cu imaginea Mântuitorului din Evanghelii: purpuriu (regele - Matei), stacojiu (slujitor... Citeste mai mult >>
(24) Sărbătorile iudaice și semnificația lor profetică
Sărbătorile iudaice au oferit un cadru în care israeliții comunicau cu Dumnezeu, își rezolvau problema păcatelor și meditau la legea Lui. Dacă legea lui Dumnezeu a stat la baza legământului iudaic, p... Citeste mai mult >>